A ucis șapte persoane cu ciocanul de Revelion și a fost descoperit abia după 30 de ani: „Taci, fiule!”

Soții Ivanov

La ora patru dimineața, pe 1 ianuarie 1993, un coleg a bătut la ușa lui Vladimir Ivanov, în vârstă de 40 de ani, din Kamensk-Uralski. Ivanov lucra ca șofer de autobuz și trebuia să meargă la muncă în prima zi a anului 1993. Deoarece nu i s-a răspuns, colegul lui Ivanov s-a dus la muncă singur. Ivanov nu s-a prezentat la serviciu nici pe 2, 3 și 4 ianuarie.

Soția sa, Lidia, în vârstă de 37 de ani, ar fi trebuit să se întoarcă la muncă pe 5 ianuarie. Ea lucra ca vânzătoare într-un magazin alimentar. Nici copiii soților Ivanov nu au fost văzuți după Revelion: Andrei, în vârstă de 13 ani, și Svetlana, în vârstă de 12 ani.

Suspiciunile vecinilor

Familia Ivanov locuia la etajul doi. Vecinii au observat la un moment dat că lumina de la bucătărie a fost aprinsă timp de cinci zile, dar nimeni nu a ieșit din apartament. Atunci au bănuit că ceva nu este în regulă, iar Vladimir, un prieten de familie, a luat o scară și a urcat la balcon. La început a simțit un miros puternic, după care a văzut podeaua acoperită de sânge și a chemat poliția.

Poliția s-a prezentat în apartament pe 5 ianuarie la ora 14:00. Cadavrele prezentau fracturi în zona capului, iar unele fețe nu puteau fi identificate. Arma crimei, un ciocan, se afla în apartament, cu urme de sânge și păr ale victimelor pe el.

Polițiștii l-au suspectat inițial pe Vladimir Ivanov, dar au abandonat rapid această pistă. În afară de cei patru membri ai familiei Ivanov, printre victime se mai aflau doi priteni: Tamara Ghileva, în vârstă de 53 de de ani, și soțul ei Vitali Ghilev, în vârstă de 34 de ani, precum și Serghei Verzakov, în vârstă de 34 de ani, rudă cu Vitali. Ucigașul a lăsat cadavrele în diferite locuri din apartament: cele ale copiilor în baie, cele ale soților Ghilev și cel al lui Verzakov în dormitor, sub pat, iar cele ale soților Ivanov într-o altă cameră.

Soții Ghilev și ruda lor

Vecinii îi descriau pe soții Ivanov ca un cuplu care forma o „familie foarte unită”. Ambii munceau și erau prietenoși, iar copiii aveau note bune la școală.

Tamara Ghileva era o veche prietenă de-a familiei Ivanov și lucrase la asistentă medicală, în timp ce Seghei Verziakov locuia separat de soția și fiica sa și fusese director al unui internat din ținutul Perm.

Peste o mie de oameni au asistat la funeralii

Familia Ivanov ducea o viață modestă. „Volodea a visat mereu să-și cumpere un Zaporojeț, dar a reușit să strângă bani pentru doar pentru un mobilier de sufragerie”, pe care l-au cumpărat chiar înainte de Revelion.

Crima din Kamensk-Uralski, un oraș de aproximaiv 170.000 de suflete, a provocat mare agitație. Peste o mie de oameni au venit la înmormântare.

Cartierul Cikalovski, unde s-a întâmplat totul, avea o reputație proastă. Criminalul a fost căutat inițial printre localnicii cu cazier judiciar. Poliția a interogat 120 de posibili suspecți, dar nu a găsit nicio pistă. De asemenea, a verificat piețele unde ar fi putut fi vândute bunurile furate din apartament, dar fără succes.

„Polițiștii locali, departamentul regional de poliție și procuratura au depus toate eforturile pentru a-l căuta pe criminal. Moscova și regiunile învecinate au oferit asistență”, a declarat anchetatoarea Ksenia Alimentieva. „Chiar și infractorii locali, care erau hărțuiți zilnic, au încercat să-l caute pe criminal în rândurile lor”, a adăugat ea.

Primele indicii despre suspect

Conform versiunii principale, criminalul cunoștea victimele și a sărbătorit împreună cu ele. Un medicament, clonidină, care poate avea efect de somnifer, a fost găsit într-o sticlă de vodcă lăsată pe masă. Anchetatorii a apelat la mass-media pentru a da de martori care ar fi putut vedea pe cineva suspect în compania victimelor.

Ei au stabilit că soții Ghilev și Verzakov au urcat într-un tren de navetiști în după-amiaza zilei de 31 decembrie și s-au deplasat de la Ekaterinburg la Kamensk-Uralski pentru a petrece Revelionul. Cineva și-a amintit că un bărbat s-a așezat lângă cei trei în timpul călătoriei cu trenul. „Un tânăr subțire, cu vârsta cuprinsă între 23 și 27 de ani, cu o înălțime de aproximativ 1,80 metri. Purta o haină maro din piele de oaie, cu guler negru de blană. Comunica foarte activ cu Ghilev și Verzakov”, a descris martorul.

Poliția a cerut ajutorul locuitorilor din cartier, dar oamenii au fost reticenți. A fost promisă o recompensă, dar degeaba.

Ancheta, la câteva luni după comiterea crimelor

Peste 60 de amprente ale criminalului au fost găsite la locul crimei – pe haine, mucuri de țigară, mobilier și o sticlă de vodcă. Amprentele respective nu se aflau însă în baza de date a poliției. La acea vreme, în Kamensk-Uralski nu existau camere de supraveghere video, iar baza de date federală ADN încă nu apăruse. În aceste condiții, ancheta a fost închisă în 1993.

Treizeci și doi de ani mai târziu

Pe 22 ianuarie 2025, Unitatea Specială de Răspuns Rapid (SOBR) a intrat în forță într-o casă din Belogorsk, regiunea Amur. Casa era locuită de Viktor Petricenko, în vârstă de 53 de ani, partenera sa, Janna, și doi copii: fiul lor în vârstă de 17 ani și fiica Jannei din prima căsătorie. În momentul intervenției SOBR, familia se pregătea de culcare.

„Au dat buzna și au început să spargă totul. Am încercat să-i opresc, dar polițistul mi-a spus: «Taci din gură, că altfel te încătușăm și mergi și tu cu el!», povestește Janna. Viktor știa însă motivul intervenției SOBR, așteptându-se la acest moment de mai bine de 30 de ani.

Viktor Petricenko, un criminal apreciat de colegii de muncă

Viktor Petricenko s-a născut în 1972 în orașul Șamaldi-Sai din Kârgâzstan și a obținut o diplomă de electrician. În tinerețe, a ispășit doi ani de închisoare pentru furt. După eliberare, s-a mutat în regiunea Amur și a obținut un loc de muncă ca electrician la o fabrică de cârnați. Colegii de muncă îl apreciau.

A cunoscut-o pe Janna la începutul anilor 2000 și i-a mărturisit despre perioada petrecută în detenție. Totuși, Janna nu a fost deranjată de această parte întunecată din trecutul lui Viktor. În schimb, Viktor nu i-a spus nimic despre crimele din Kamensk-Uralski.

Un familist devotat

Petricenko a dus o viață de familie liniștită – acasă și la serviciu, fără probleme cu legea. În plus, a devenit un tată grijuliu, inclusiv cu fiica sa vitregă „Toți vecinii mă invidiau pentru că am un bărbat de aur”, se laudă Janna.

Femeia nu a crezut la început acuzațiile aduse lui Viktor. „Nici dacă mă omori nu cred”, afirma ea, subliniind că este convinsă de ceea ce spune prin prisma celor 25 de ani trăiți împreună. „Este cel mai bun om din lume pentru mine și nu voi găsi niciodată altul ca el”, insista ea.

Ancheta, reluată în toamna anului 2024

Dosarul crimelor din 1 ianuarie 1993 a stat mai bine de trei decenii în arhivele Departamentului de Investigații Kamensk-Uralski, până când ofițerii au reluat ancheta în noiembrie 2024.

„Când am deschis acest dosar, era în stare bună”, explică anchetatoarea Ksenia Alimentieva. Poliția a efectuat noi examinări, de data aceasta cu echipamente și metode moderne, iar ADN-ul izolat din probele de material genetic lăsate la locul crimei a fost verificat în baza de date. Acesta se potrivea cu materialul unui bărbat care a fost judecat pentru jaf în 2017. Anchetatorii au început să verifice rudele sale apropiate – tată, frate, soră, fiu. Fratele acelui bărbat s-a dovedit a fi Viktor Petricenko.

Găsit în baza amprentelor

Amprentele lui Petricenko se potriveau și cu cele găsite pe mobilă și pe o sticlă de vodcă din apartamentul familiei Ivanov. La acea vreme, Petricenko încă nu fusese pus sub acuzare. Apoi, doi ani mai târziu, când a fost prins pentru furt, Petricenko s-a grăbit să se declare vinovat pentru a nu fi conectat cu crimele din Kamensk-Uralski.

Aducerea lui Petricenko la secția de poliție din Kamensk-Uralski a provocat agitație în localitate. „S-au adunat toți ofițerii de urmărire penală, foști și actuali, șefii lor, foști procurori. Toată lumea voia să-l vadă și să-l privească în ochi”, își amintește anchetatoarea care a redeschis cazul.

La început, Petricenko s-a prefăcut că nu înțelege motivul arestării. Apoi a recunoscut că în toți acești ani a trăit în așteptarea poliției.

Inițiat în infracțiuni de către propriul tată

Potrivit sursei citate, Viktor Petricenko a comis primele infracțiuni la inițiativa tatălui său. Cei doi călătoreau în diverse orașe din Rusia și își adormeau „tovarășii din tren” cu clonidină, după care îi jefuaiu.

În dimineața zilei de 31 decembrie 1992, Petricenko, pe atunci în vârstă de 21 de ani, și tatăl său au efectuat o altă razie. Și-au luat rămas-bun la gara centrală din Ekaterinburg. La gară, Viktor i-a întâlnit pe soții Ghilev și pe Verzakov și i-a considerat „ținte valoroase”, având în vedere că erau bine îmbrăcați, iar femeia purta bijuterii din aur. A vrut să-i jefuiască, dar nu i s-a ivit ocazia. A decis până la urmă să se „împrietenească” cu ei și i-a „cucerit” cu o „întâmplare emoționantă” despre cum a ajuns să fie singur de Revelion. Ghileva a simțit milă pentru noua ei cunoștință și l-a invitat pe Viktor să sărbătorească cu ei.

Filmul crimei

În cele din urmă, opt persoane s-au așezat la masă: Vladimir și Liudmila Ivanov, copiii lor Svetlana și Andrei, Tamara și Vitali Ghilev, Serghei Verzakov și Viktor Petricenko, în vârstă de 21 de ani.

Petricenko și-a ascuns ciocanul în apartamentul soților Ivanov, după care a turnat clonidină într-o sticlă de vodcă din care nu a băut. Odată adormite victimele, a început să le lovească, începând cu Vladimir Ivanov. Pe copii i-a ademenit în baie. A aplicat în total 60 de lovituri de ciocan, după care s-a spălat, s-a schimbat, a fumat și a băut vodcă în bucătărie și a plecat cu prada adunată într-o pungă. A ieșit din apartament la șapte dimineața și s-a dus direct la gară.

„Taci, fiule””

Potrivit anchetatoarei, Viktor Petricenko a rememorat absolut totul, inclusiv unde și-a lăsat hainele și unde erau împrăștiate mucurile de țigară. El a mărturisit totul cu sânge rece, cu o privire dură. „Când se familiariza cu materialele dosarului penal și răsfoia fotografiile victimelor sale, ochii nici măcar nu-i tresăreau. Poate că motivele unei astfel de cruzimi și lipse de empatie sunt legate de copilăria sa”, spune anchetatoarea.

Singurul care știa de ce făcuse în apartamentul soților Ivanov era tatăl său, dar acesta i-a spus să tacă. Așa că Petricenko a tăcut timp de 30 de ani.

Janna își apără până la capăt partenerul de viață

Janna „a înțeles în cele din urmă că a făcut ceva rău”. Cu toate acestea, se pregătește să depună mărturie în apărarea partenerul său de viață. Procesul lui Viktor Petricenko a început pe 30 aprilei 2025 sub acuzația de crimă cu premeditare.

La insistențele avocatului lui Petricenko, audierile au fost amânate în mod repetat. După una dintre aceste amânări, sora lui Vladimir Ivanov s-a simțit rău și a fost luată de la tribunal cu o ambulanță. „Ai trăit 32 de ani și ai sărbătorit Anul Nou, în timp ce noi avem priveghi la fiecare Revelion!”, i-a strigat ea.

Cel mult 15 ani de închisoare pentru șapte crime și un jaf

Petricenko și-a recunoscut vinovăția pentru toate cele șapte crime și jaf. „Nu cred că se căiește. Când l-am întrebat: «Cum de ai ridicat mâna?», el a răspuns: «În acel moment, viața unui om nu valora nimic pentru mine», a spus anchetatoarea Ksenia Alimentieva.

„După ce a omorât șapte persoane, a urcat într-un autobuz și a fost măcinat doar de faptul că uitase bijuteriile de aur pe chiuvetă”, remarcă ea.

Judecătorul este așteptat pe 7 octombrie să se pronunțe dacă-i prelungește arestul preventiv. În prezent, un moratoriu interzice pedeapsa cu moartea în Rusia, în timp ce condamnarea la închisoare pe viață nu este posibilă din cauza expirării termenului de prescripție. Prin urmare, Viktor Petricenko poate lua cel mult 15 ani de închisoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE