Detalii despre accidentul grav

Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață pe autostrada A1, între Orăștie și Simeria, implicând trei autoturisme și un autotren. Șase persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite în urma coliziunii.

„Pompierii de la Detaşamentele Deva şi Orăştie au intervenit în această dimineaţă pe autostrada A1, km 351, sens de mers Orăştie – Simeria, unde a avut loc un accident rutier.

Pentru misiune au fost alocate 3 ambulanţe SMURD B2, o ambulanţă SMURD C1, cu medic, două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, două autospecialele de stingere cu modul de descarcerare şi o descarcerare grea”, a transmis ISU Hunedoara.

Starea victimelor și operațiunea de salvare

Unul dintre copii a necesitat o intervenție specială pentru a fi extras în siguranță din vehicul, având multiple răni la cap. Toate victimele au primit îngrijiri la fața locului și au fost transportate la UPU Deva pentru investigații suplimentare.

„La faţa locului, pompierii au constatat că în accident au fost implicate trei autoturisme şi un autotren, rezultând rănirea a şase persoane, printre care şi doi minori, în vârstă de 8, respectiv 14 ani”, spune ISU Hunedoara.

În urmă cu doar o zi, un șofer de TIR a blocat traficul tot pe A1, după ce s-a urcat pe cabina autotrenului pe care îl conducea. Bărbatul a fluturat drapelul în semn de protest.

Un cățel, salvat dintr-una dintre mașinile implicate

Într-unul dintre autovehicule, pompierii au găsit și au salvat și un cățel speriat. Pentru moment, patrupedul se află în grija salvatorilor.

„Totodată, într-unul dintre autoturisme, colegii noştri au găsit un căţel speriat, însă fără răni vizibile, care deocamdată se află în grija salvatorilor”, au mai precizat reprezentanții ISU Hunedoara.

Pompierii au luat măsuri pentru prevenirea incendiilor și au curățat carosabilul. Autoritățile continuă investigațiile pentru a determina cauzele exacte ale accidentului.

„De asemenea, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri şi au acţionat pentru sablarea carosabilului”, anunță autoritățile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.