Accidentul s-a produs pe sensul de mers către Brașov, după ce un autocar ce transporta 33 de persoane s-a izbit de o autobasculantă plină cu nisip. Autocarul efectua curse regulate pe ruta Măneşti – Ploieşti, iar la acea oră era plin de călători.

În urma impactului, nisipul din autocamion s-a basculat pe răniți. Echipele de intervenție, mobilizate în număr mare, după ce a fost declanșat codul roșu de intervenție, au fost nevoite să scoată pasagerii autobuzului de sub nisip.

La fața locului au intervenit 23 de ambulanțe, 15 de la Serviciului Județean de Ambulanță, între care trei cu medic, și restul de la ISU.

accident centura de vest ploiesti 2

Cinci persoane și-au pierdut viața și, deși ancheta este în desfășurare, primele informații arată că decesul victimelor ar fi survenit nu doar din cauza traumatismelor, ci și din cauza strivirii survenite în urma basculării nisipului. Din cele cinci persoane care și-au pierdut viața, una este șoferul autobuzului, în vârstă de 44 de ani. Celelalte patru persoane decedate sunt o femeie de 42 de ani, doi bărbați de 33 ani şi un tânăr de 19 ani.

Alte 28 de persoane, printre care și patru minori, au fost rănite și transportate la Spitalul Județean din Ploiești. Toți medicii Spitalului Județean din Ploiești care au atribuţii în zona de urgenţe au fost anunţaţi să se prezinte la serviciu, iar mulţi dintre ei s-au prezentat la spital din momentul în care au aflat de accident.  În cursul zilei, nouă dintre răniți au fost externați, iar ceilalți 19 au rămas internați în stare stabilă.

ISU Prahova a pus la dispoziţia rudelor victimelor următoarele numere de telefon: 0244 515 933, 0244 515 946.

Cauzele producerii accidentului nu au fost clarificate. Câteva lucruri sunt însă certe: pe carosabil nu au existat urme de frânare, iar condițiile de vizibilitate erau bune. Una din ipotezele luate în calcul este aceea să șoferul autocarului a adormit la volan.

La locul accidentului au ajuns și rudele victimelor, care au acuzat firma de transport. Aceștia au spus, potrivit observatorulph.ro, că autobuzele nu ar avea o stare tehnică tocmai bună şi că adesea sunt transportaţi mai mulţi pasageri, mulţi dintre ei elevi de liceu, decât numărul de locurilor disponibile. Elevi din patru localităţi aflate în imediata apropiere a Ploieştiului merg la șocală cu această cursă de la 6 dimineața.

Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă. Patronul autobuzului implicat în accident a fost adus la audieri, iar anchetatorii verifică legalitatea transportului și actele autobuzului. Potrivit Digi 24, firma are un singur acționar și se află în insolvență de trei ani de zile. Printr-un contract atribuit de Consiliul Județean Prahova activează în domeniul transportului în comun în municipiul Ploiești din 2013. Contractul a fost încheiat pe cinci ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.