„Nu mai există stigmat, să terminăm cu asta! Este timpul să-mi pun pantalonii de băiat mare și să vorbesc”, a declarat actorul pentru publicația The Hollywood Reporter. Porter a dezvăluit că a aflat că este seropozitiv în iunie, 2007. Timp de 14 ani, starul, câștigător al premiului Emmy, nu a spus aproape nimănui, temându-se de marginalizare și represalii.

„Rușinea din acea vreme combinată cu rușinea care deja se acumulase în viața mea, ambele m-au redus la tăcere și am trăit cu acea rușine timp de 14 ani. Seropozitiv – unde am crescut eu, într-o familie penticostală – este pedeapsa lui Dumnezeu”, a mărturisit actorul, acum în vârstă de 51 de ani.

Billy Porter și-a explicat decizia de la acea vreme. „Încercam să am o viață și o carieră și nu eram sigur că aș putea dacă oamenii știau. Ar fi doar un alt mod prin care oamenii să mă discrimineze într-o profesie deja discriminatorie. Așa că am încercat să mă gândesc la asta cât de puțin am putut”, a mai spus actorul american.

Actorul a dezvăluit că nici mamei lui nu i-a spus până de curând. „Îmi era ruşine. Eram statistica pe care o prevedea toată lumea. Aşa că am făcut un pact cu mine să o las să moară înainte de a-i spune. Asta aşteptam, ca să fiu sincer. Când am mutat-o în Actors Fund Nursing Home, m-am gândit că nu o să stea mult acolo, apoi o să îmi scriu cartea şi voi mărturisi şi ea nu va trebui să trăiască astfel, cu ruşinea de a avea un copil seropozitiv. Asta era acum cinci ani”, a povestit Porter.

Acum, actorul urmează tratamentul specific bolii și se simte „eliberat” după dezvăluiri.

Foto: EPA

Billy Porter,

Urmărește-ne pe Google News
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
GSP.RO
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
Imaginile pe care Nicoleta Luciu le-ar vrea ŞTERSE de pe internet! Cum arăta şi cum poza în 2002. FOTO
Playtech.ro
Imaginile pe care Nicoleta Luciu le-ar vrea ŞTERSE de pe internet! Cum arăta şi cum poza în 2002. FOTO
PODCASTURILE OBSERVATOR. Ministrul Sorin Cîmpeanu, despre schimbările pregătite la BAC, profesorii care dau meditaţii şi scandalul plagiatelor
Observatornews.ro
PODCASTURILE OBSERVATOR. Ministrul Sorin Cîmpeanu, despre schimbările pregătite la BAC, profesorii care dau meditaţii şi scandalul plagiatelor
Horoscop 9 august 2022. Fecioarele au mintea mai limpede astăzi, dar contextul nu mai e la fel de generos, ar fi bine să-și creeze singure șanse
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2022. Fecioarele au mintea mai limpede astăzi, dar contextul nu mai e la fel de generos, ar fi bine să-și creeze singure șanse
Momentul în care un tânăr de 18 ani fost prins în flagrant vrând să obțină bani de la o fată pe care o șantaja, la Timișoara
Știrileprotv.ro
Momentul în care un tânăr de 18 ani fost prins în flagrant vrând să obțină bani de la o fată pe care o șantaja, la Timișoara
Dezvăluire. Planurile ascunse pe care Viktor Orban le are în România. Ce face la noi în ţară unul dintre prietenii lui
Orangesport.ro
Dezvăluire. Planurile ascunse pe care Viktor Orban le are în România. Ce face la noi în ţară unul dintre prietenii lui
'Următoarele 365 de zile', mai multă dramă în povestea Laurei și a lui Massimo. Vezi un trailer sclipitor
PUBLICITATE
'Următoarele 365 de zile', mai multă dramă în povestea Laurei și a lui Massimo. Vezi un trailer sclipitor
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
PUBLICITATE
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.