Familia fostului campion mondial de Formula 1 a ales discreția absolută, iar informațiile apărute public sunt extrem de rare și, de cele mai multe ori, contradictorii.

Michael Schumacher nu mai e imobilizat la pat

Totuși, o dezvăluire recentă venită din presa internațională aduce un detaliu important despre evoluția legendarului pilot german. Potrivit unor surse citate de publicația britanică The Sun, Michael Schumacher nu mai este imobilizat la pat, așa cum s-a speculat ani la rând.

Chiar dacă familia a încercat să țină aceste informații departe de ochii publicului, detalii despre starea sa actuală au început să iasă la iveală, alimentând speranțele fanilor din întreaga lume.

Sursele apropiate familiei susțin că fostul campion mondial, ajuns acum la vârsta de 57 de ani, poate sta într-un scaun cu rotile. Aceasta ar fi una dintre cele mai importante vești legate de starea sa de sănătate de la accidentul din 2013, când Michael Schumacher a suferit o gravă leziune cerebrală în timpul unei vacanțe la schi.

De-a lungul anilor, informațiile oficiale au fost aproape inexistente. Familia, în special soția sa, Corinna Schumacher, a refuzat constant să ofere detalii, insistând asupra dreptului la intimitate. În acest context, orice mic indiciu despre progresul său a fost atent analizat de presă și fani.

Michael Schumacher la schi, în 2005Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

Potrivit surselor, faptul că Michael Schumacher nu mai este imobilizat la pat îi permite să fie plimbat cu scaunul cu rotile pe proprietățile familiei, atât în Mallorca, cât și în zona Lacului Geneva. Îngrijirea sa este asigurată în continuare nonstop de Corinna Schumacher și de o echipă de cadre medicale specializate, semn că situația rămâne una extrem de delicată.

În trecut au circulat zvonuri potrivit cărora Michael Schumacher ar putea comunica doar prin clipit, însă acestea par să nu fie în totalitate adevărate. „Înțelege unele dintre lucrurile care se întâmplă în jurul lui, dar probabil nu pe toate”, a spus o sursă citată de presa britanică.

Apropiații lui Michael Schumacher sunt rezervați în declarații

Deși orice semn de progres este primit cu emoție de fani, apropiații lui Michael Schumacher sunt rezervați în declarații. La începutul acestei luni, fiica sa, Gina-Maria, a publicat o fotografie rară de familie, realizată înainte de accident, cu ocazia zilei de naștere a tatălui său. Mesajul care a însoțit imaginea a fost unul simplu, dar emoționant: „Cei mai buni pentru totdeauna. La mulți ani, tata”.

În trecut au existat și zvonuri potrivit cărora Michael Schumacher ar urma să apară la nunta fiicei sale din 2024, însă acestea s-au dovedit a fi false. De altfel, de la accident fostul campion nu a mai fost văzut în public niciodată, iar familia a luptat constant pentru a-i proteja intimitatea.

Un episod tensionat a avut loc anul trecut, când trei foști angajați ai familiei au fost condamnați după ce au amenințat că vor face publice sute de fotografii cu Michael Schumacher în starea sa actuală. Cazul a întărit și mai mult hotărârea familiei de a păstra tăcerea.

Pe de altă parte, unele declarații ale apropiaților nu sunt deloc optimiste. Richard Hopkins, fost șef al operațiunilor Red Bull și prieten al lui Michael Schumacher din perioada activă a acestuia în Formula 1, a spus într-un interviu pentru SPORTbible: „Nu cred că îl vom mai vedea vreodată pe Michael”!

Și a adăugat: „Nu am mai auzit nimic recent. Știu că are un medic finlandez, un doctor personal. Sunt puțin inconfortabil să vorbesc despre starea lui, din cauza secretului pe care, pe bună dreptate, familia vrea să îl păstreze”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.