Claudiu Năsui spune că aceste trei companii trăiesc de ani pe banii contribuabililor.
„Eliberăm din funcție alți administratori «speciali». De data aceasta este vorba de administratorii «speciali» a 3 companii de stat: Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir și Uzina Automecanica Moreni. Salariile lor erau de 10.874 de lei, 14.630 de lei și 16.142 lei pe lună”, a anunțat Claudiu Năsui.
„Automecanica Moreni face pierderi an de an (între 8 și 7 milioane de lei) și are capitaluri proprii negative, adică mai multe datorii decât active. Celelalte două sunt, de asemenea, pe pierderi. Cu rezultate operaționale care s-au înrăutățit anul trecut față de 2019. Pe scurt, tipic companii de stat, care trăiesc din banii contribuabililor”, a scris Claudiu Năsui.
Ministrul economiei i-a acuzat pe cei trei administratori speciali că nu au făcut nimic pentru a pregăti aceste companii de privatizare.
„Acești administratori speciali nu făceau absolut nimic. Conform legii, ei ar fi trebuit să pregătească aceste companii pentru privatizare. În realitate, statul român nu a mai privatizat nimic de peste un deceniu. Toate sunt „ale noastre”, adică căpușate încontinuu de mafii de partid. Fac pierderi. Acumulează datorii. După care șterg datoriile și o iau de la capăt”, a notat Claudiu Năsui.
Pe 27 iulie, ministrul a anunțat eliberarea din funcție a altor administratori pentru privatizare de la trei companii de stat: Băița SA, Uzina Mecanică Plopeni și Uzina Mecanică București. Salariile lor de la stat erau de 10.871 de lei, 10.476 de lei și 14.658 de lei pe lună, informează HotNews.ro.
Pe 28 iulie, alți doi administratori au fost eliberați din funcție. Este vorba despre administratorii speciali pentru privatizare de la Tohan şi Carfil, care aveau un salariu lunar de aproximativ 9.000 de lei, deşi ambele companii de stat înregistrează pierderi.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro