Imediat după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în “dosarul Zambaccian”, pentru Adrian Năstase a urmat o perioadă de carantină, timp în care a fost supus unei serii de analize amănunţite, prelucrate de medici şi specialişti ai Penitenciarului Rahova.
La sfârşitul acestei săptămâni, fostului premier îi vor ieşi rezultatele investigaţiilor şi cel mai probabil, acesta va fi mutat la Penitenciarul Jilava, acolo unde a petrecut alte opt luni de carceră pentru condamnarea din “dosarul Trofeul Calităţii”.
Adrian Năstase revine în celula de la JilavaTot la Jivala ar putea ajunge şi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (foto), pedepsit de judecători cu doi ani de puşcărie pentru că l-a favorizat pe fugarul Nicolae Popa. Vîntu este acum în arestul central al Poliţiei Capitalei.

Becali, blocat de viscol

Fostul europarlamentar Gigi Becali, închis la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, ar fi trebuit adus ieri la Bucureşti, pentru a-şi susţine punctul de vedere în dosarul în care Jilava, fosta închisoare în care a fost deţinut, contestă schimbarea regimului său de executare a pedepsei din semideschis în deschis.
Din păcate pentru patronul Stelei, vremea rea a împiedicat duba să iasă din judeţ, aşa că procesul său a fost amânat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.