Alexandra Baneu spune că UBB şi echipa din cadrul Centrului de Filosofie antică şi medievală, condus de prof. univ. dr. Alexander Baumgarten, au creat contextul intelectual în care a putut „concepe un proiect de o asemenea anvergură”.

Alături de o echipă deja formată, ea va studia în următorii cinci ani ”caietele” studenţilor medievali, având ambiţia de a reconstitui o parte a istoriei universităţii medievale din această perspectivă inedită.

”Alexandra Baneu este singurul cercetător din România inclus pe lista celor 436 de câştigători din statele europene în cadrul competiţiei organizate de către Consiliul European al Cercetării (European Research Council/ERC). Proiectul propus de ea, intitulat ‘NOTA-Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe’, va beneficia de grantul acordat de Consiliul European al Cercetării (European Research Council) în cadrul competiţiei Starting Grants cu o finanţare totală în valoare de 1.175.100 Euro, doar 13% dintre proiectele depuse fiind selectate pentru finanţare”, se arată într-un comunicat trimis, duminică, de UBB, difuzat de Agerpres.

„Competiţiile European Research Council reprezintă cele mai exclusiviste şi mai dificile competiţii de granturi europene, informal fiind supranumite ‘Nobelul granturilor europene’. Câştigătorii lor sunt recunoscuţi drept cercetători de anvergură europeană, de la care se aşteaptă contribuţii ştiinţifice care să stimuleze/producă schimbări paradigmatice în domeniile de derulare”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David. 

Citeşte şi:

AEP anunţă că începe perioada electorală pentru alegerile parlamentare. Care este ultima zi în care se depun candidaturile

Doi învățători vor să transforme un autobuz vechi în școală pentru copiii săraci dintr-un sat brașovean: ”Vrem să le arătăm copiilor că poți să visezi nelimitat”

Caz incredibil în Arad. Ce a făcut un fost polițist de frontieră ca să-l bage în sperieți pe cel care-i cucerise fiica. Vecinii au sunat la 112

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie