Andreea Mantea şi Alexandra Țârdea au un numitor comun: pe Andrei Țârdea, bărbatul pe care ambele şi-l dispută de mai bine de cinci luni. Prima este fermă pe poziţie şi visează la rochia de mireasă, în timp ce a doua aşteaptă decizia de divorţ şi un dar preţios: primul moştenitor al familiei, o fetiţă care urmează să vină pe lume în următoarele săptămâni şi despre care afaceristul a declarat că nu crede că este a lui. Alexandra a acordat un interviu în exclusivitate ziarului Libertatea în care dezvăluie că, înaintea ei, Andrei a mai părăsit o femeie pe când era însărcinată.

3932-129657-1.jpg

3932-129661-11foto2.jpgLibertatea: Cum comentezi declaraţiile pe care soţul tău, Andrei Țârdea, le-a făcut în presă?
Alexandra: Sunt amuzată. Am demonstrat că Andreea a minţit atunci când a spus că eu şi Andrei eram despărţiţi în noiembrie. Am dovedit cu mesaje de la el şi cu acte de la Judecătorie că nu este adevărat.

Andrei nu ştie dacă bebeluşul pe care-l aştepţi e al lui.
El duce acum un război cu propriul copil. În adâncul sufletului lui ştie că este copilul lui. A fost de atâtea ori cu mine la doctor, la ecografie. Fetiţa noastră, Ariana Maria, se va naşte peste câteva săptămâni.

Vei fi de acord cu testul de paternitate pe care-l solicită?
Nu mă deranjează, dacă de asta are nevoie. Poate să facă acest test fetiţei noastre.

Cum a explicat faptul că vrea să vă despărţiţi? Ți-a amintit ceva despre Andreea Mantea atunci?
Mi-a spus doar că vrea o pauză. Nimic mai mult. Acelaşi lucru i l-a spus şi fostei iubite acum patru ani, atunci când aceasta era însărcinată.
3932-129659-11vdtfacs.jpg
O cunoşti?
Da, suntem în relaţii bune. Ea are un băieţel de trei ani şi jumătate cu Andrei.

Crezi că e vorba de iresponsabilitate?
Cred că Andrei este prea tânăr.

Andreea Mantea: „L-am visat pe Andrei”

De cealaltă parte, Andreea Mantea e hotărâtă să-l păstreze pe Andrei doar pentru ea. Andreea şi Andrei vor fi prezenţi împreună, în această seară, în studioul emisiunii “Din dragoste”, unde vor vorbi, pentru prima dată, despre relaţia lor.

“Anul trecut, în noaptea de dinaintea Sf. Andrei, am avut un vis foarte ciudat. Părea foarte real… Parcă eram undeva într-un cămin, eram înconjurată de foarte multe fete şi băieţi şi era ziua mea: Sf. Andrei! La un moment dat, un băiat s-a apropiat de mine şi mi-a zis: «Eu te plac pe tine de mult timp, de prima dată de când te-am văzut. Aveai o bluză roşie şi părul desfăcut…, dar nu am găsit niciodată momentul potrivit să vin la tine. Dar acum, că e ziua ta, m-am gândit să vin să îţi aduc un cadou şi să îţi spun La mulţi ani»”, povesteşte Andreea la “Din dragoste”.

După câteva zile l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină iubit: Andrei Țârdea. Vedeta e convinsă că a fost un vis cu semnificaţii profunde şi declară că este foarte îndrăgostită de noul partener, chiar dacă acesta este încă însurat şi în curând va deveni pentru a doua oară tată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.