„Discontinuitatea în aprovizionarea cu medicamente e complexă, legată de cum se face preţul acestor medicamente, de interesul unui distribuitor să aducă pe piaţă un medicament cu preţ foarte mic şi o să vă prezentăm o abordare integrată”, a spus Alexandru Rafila într-o conferință de presă, potrivit news.ro.

Ministrul sănătății a anunţat că a fost înfiinţat un grup de lucru și a vorbit despre prețurile la care sunt comercializate medicamentele.

„O rezolvare punctuală a unei probleme nu înseamnă că o rezolvă în ansamblu. E important să avem pe piaţă medicamentele la cel mai mic preţ care face posibilă prezenţa medicamentului pe piaţă, nu cel mai mic preţ care duce la dispariţia medicamentului pe piaţă”, a mai spus Rafila, care a subliniat că este important atât formarea prețului medicamentelor, cât și modul de calcul al prețului.

„Buget nelimitat la medicamente nu cred că există în nicio ţară din lume. Discutăm de cancer, oncologie, boli rare. Trebuie să furnizăm medicamente pentru aceste categorii de pacienţi, dar nici ceilalţi pacienţi nu pot fi privaţi de medicamentele de rutină”, a mai afirmat el.

Precizările lui Rafila vin în contextul în care medicii şi spitalele reclamă lipsa de pe piaţă a mai multor medicamente. Cel mai recent exemplu este Spitalul Județean de Urgență Constanța, care a transmis la finalul săptămânii trecute că nu mai operează decât urgențele, pentru că stocul de Neostigmină, substanță folosită pentru trezirea din anestezie a pacienților, s-a diminuat.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI