„Gipsy Queen”, o poveste universală despre românii plecați și lupta pentru un trai mai bun. Actrița Alina Șerban: „Educația încă este singura opțiune validă pentru a putea ieși din sărăcie”

„Știu ce înseamnă să fii imigrantă și singură într-o țară străină”

Actrița Alina Șerban o interpretează pe Ali, o mamă care părăsește România și se mută în Germania, pentru un viitor mai bun pentru cei doi copii ai săi. Lupta ei din viața de zi cu zi, cât și din ring devine o metaforă pentru reziliență. Filmul a fost lansat în cinematografele din țară la final de februarie, alături de o campanie socială dedicată accesului copiilor vulnerabili la educație și sport.

„Gipsy Queen”, o coproducție Austria-Germania în regia lui Hüseyin Tabak, aduce pe marile ecrane povestea unei mame care luptă pentru supraviețuire. Fostă jucătoare de box, Ali, împinsă de împrejurări, se întoarce în ring, un spațiu unde regulile sunt aceleași pentru toți participanții. 

Tabak a transformat boxul într-o metaforă a luptei pentru demnitate, supraviețuire și șanse egale, iar Alina mărturisește că a crezut în idee și s-a simțit onorată să spună această poveste alături de el. 

„Am văzut-o pe mama mea în acest scenariu. Desigur, lupta mea, ca persoană, de a avea acces la alte lucruri, pe care alții le aveau deja – să ajung la liceu, să ajung să mă întrețin din arta mea, toate acestea au fost o luptă și încă mai sunt. Cred că orice actor care lucrează la o poveste pune ceva din el. Rolul nostru este să fim povestitori cât mai buni, tocmai pentru a transmite un mesaj cuiva. 

Am putut să empatizez cu lupta personajului pe care îl jucam. Știu ce înseamnă să fii imigrantă și singură într-o țară străină – am stat în Londra și mi-a fost destul de greu, fără acte la un moment dat, erau similitudini între simțămintele personajului pe care îl jucam și ceea ce am trăit și eu”, mărturisește protagonista despre momentul în care a citit scenariul și cum a simțit că povestea personajului său se poate intersecta cu propria ei viață. 

A pornit de foarte jos și a ajuns la Cannes

Pe lângă faptul că este actriță, Alina Șerban este regizoare de film și teatru. A trăit într-un mediu sărac și a ajuns chiar într-un centru de plasament în tinerețe, dar ambiția și dorința de a-și depăși condiția au ținut-o aproape de sistemul de învățământ și de educație, iar asta i-a oferit plasa de siguranță de care avea nevoie. 

Este prima din familia ei care a absolvit liceul, urmat apoi de unele dintre cele mai prestigioase școli de teatru, cum ar fi Royal Academy of Dramatic Art (RADA) din Londra, New York University – Tisch, dar și UNATC din Capitală. 

A reprezentat România la Festivalul de Film de la Cannes, cu filmul „Singură la nunta mea” (2018), iar primul ei rol principal în acest lungmetraj i-a adus trei premii pentru cea mai bună actriță. A jucat în filmul „Housekeeping for Beginners”, premiat la Festivalul de Film de la Veneția (2023) și propus de Macedonia de Nord la Premiile Oscar (2024).

În 2024, a obținut locul I la concursul CNC – secțiunea Debut, cu punctajul maxim, pentru primul său lungmetraj, „Eu contez”, și este prima artistă romă decorată de statul român cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler.

„A fost un rol extrem de greu, din toate punctele de vedere”

„Gipsy Queen”, a cărui coloană sonoră este compusă de Damian Drăghici, a avut premiera de gală pe 20 februarie, la Teatrul Național București, eveniment organizat simbolic la 170 de ani de la dezrobirea romilor. 

Filmul a intrat în cinematografele din țară pe 27 februarie și încă are proiecții speciale, cum ar fi cea de pe 8 aprilie de la Muzeul Țăranului din București. 

Pentru a o juca pe Ali, Alina Șerban și-a învățat replicile în limba germană, fără ca ea să fie vorbitoare a limbii, iar talentul de care a dat dovadă i-a adus inclusiv premiul pentru „Cea mai bună actriță a Germaniei”, în cadrul German Actors Guild Awards. 

Coproducția Austria-Germania are 11 nominalizări internaționale, 7 premii câștigate, cât și cea mai lungă scenă de box realizată vreodată în cinematografie (7 minute).

Pe lângă reprezentarea complexă și demnă a unei femei rome, dincolo de stereotipuri, filmul atinge teme universale, de la maternitate, reziliență și sacrificiu, la migrație și teama de a pierde copiii. 

Fără experiență în box, Șerban s-a antrenat intensiv pentru rol, iar scena solicitantă de luptă a realizat-o alături de campioana mondială la box Maria Lindberg. În film mai joacă și boxerul german Jürgen Blin, cunoscut pentru confruntarea cu Muhammad Ali. 

„A fost un rol extrem de greu, din toate punctele de vedere, și nu am știut dacă pot să-l duc la capăt. Tot ce-am încercat să fac a fost să nu renunț”, spune actrița pentru Libertatea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

O campanie pentru șansa tuturor la educație și sport

Odată cu premiera filmului în România, a fost lansată și „O campanie pentru șansa tuturor la educație și sport”, în parteneriat cu Cinema City. 

Practic, toate încasările de bilete din rețeaua de cinematografe vor fi direcționate către două centre de plasament care lucrează cu copii aflați în risc de abandon școlar, cu scopul de a le asigura accesul la educație și sport. 

Alina Șerban este implicată de cinci ani în aceste centre de plasament și își dorește ca micuții să aibă o viață mai bună și să fie susținuți. Contextul mai larg este că țara noastră înregistrează cea mai mare rată de abandon școlar din UE, în timp ce peste 16% dintre copiii cu vârste între 6 și 14 ani nu sunt înscriși în sistemul de învățământ. „Gipsy Queen” își propune astfel să fie și un instrument de dialog și de implicare în rândul spectatorilor.

În interviul de mai jos, am stat de vorbă cu Alina Șerban despre mediul în care a trăit și despre educație, cât și despre rolul complex pe care l-a făcut, așteptările sale de la cinematografia din România, cât și lecțiile pe care le-a învățat odată cu povestea personajului Ali.

„În momente de disperare, mereu mi-a apărut în cale cineva, un om de bine”

Libertatea: Ai vorbit deschis, de multe ori, despre o copilărie cu violență, sărăcie și despre perioada petrecută într-un centru de plasament. Într-un astfel de loc, cum începe cineva să creadă că viața poate fi altfel?
Alina Șerban: În privința copilăriei mele, nu pot să spun că a fost cu violență. Pot doar să spun că, din contră, am avut șansa să am doi părinți care totuși mi-au vrut binele și au înțeles importanța educației. Mai ales mama mea, care m-a ferit de sentimentul acesta de sărăcie. Deși trăiam în sărăcie, mama a încercat să facă să am o copilărie cât se poate de normală. Am avut privilegiul de a avea doi părinți care m-au susținut. Consider că copiii trebuie sprijiniți să rămână în școală și să li se ofere un trai decent, tocmai pentru a se putea concentra pe educație, și nu pe lucruri care nu țin, de fapt, de copilărie.

– Ai spus că viața nu este doar întuneric și că, pe parcurs, ai întâlnit oameni care au crezut în tine. Cum ai reușit tu să mergi spre lumină? Și ce le-ai spune celor care astăzi se află încă în întunericul acelor experiențe?
– Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi nimănui. Pot doar să spun, din perspectiva mea, că am fost norocoasă să am și oameni buni pe lângă mine. Chiar cred că, dacă există un Dumnezeu, își face lucrările prin oameni. În momente de disperare, mereu mi-a apărut în cale cineva, un om de bine. Aș zice că m-a ajutat faptul că am cerut ajutor când am avut nevoie, că am încercat și eu să ajut la rândul meu alți oameni; înțelegerea faptului că ducem toți lupte, vizibile sau invizibile, că putem să fim solidari unii cu alții chiar și cu o vorbă, nu trebuie neapărat să faci cine știe ce lucruri.

„Educația încă este o șansă reală”

– Educația pare să fie un fir roșu în povestea ta. Astăzi, mulți tineri spun că nu mai găsesc inspirație în sistemul educațional din România. Din experiența ta, ce ar trebui schimbat pentru ca educația să devină din nou o șansă reală?
– Cred că acesta este un subiect foarte complex, pe care nu știu dacă aș putea să-l dezvolt cum trebuie. Pot doar să spun, din perspectiva mea, că da, au fost și profesori buni, și profesori mai puțin buni, unii rasiști, alții mai puțin rasiști. De multe ori se făcea școală așa cum știm de pe vremuri – să înveți papagalicește și să nu te învețe nimeni să gândești critic. Le știu și eu pe acestea. Alternativa ar fi, desigur, o schimbare sistemică a educației și investiții majore în asta. Ar trebui sprijinite atât familiile, cât și școlile și tot ecosistemul de educație. Educația încă este o șansă reală – nu cred că nu mai este cazul, încă este singura opțiune validă pentru a putea ieși din sărăcie. Și sportul este o opțiune pentru unii tineri.

– Odată cu lansarea filmului, ai pornit și o campanie împreună cu Cinema City, iar încasările din bilete ajung la două centre de plasament pe care le susții de ani buni. Cum a apărut ideea acestei campanii și ce se întâmplă concret în acele locuri?
– Colaborez deja de cinci ani cu două centre de plasament. Am făcut diverse spectacole cu copiii, într-o gală care se numește „Eu contez”, pe care o organizez de ceva vreme. Eu strângeam fonduri pentru aceste două centre, în așa fel încât copiii să poată merge la mare în perioada verii, întrucât ei nu beneficiază de tabere. M-am gândit că poate reușesc să-i sprijin și prin filmul „Gipsy Queen”. M-am bucurat foarte tare că reprezentanții Cinema City au fost de acord și au sprijinit ideea aceasta. Cât pot eu să-i susțin pe acești copii, o voi face. Sper să ni se alăture și alți oameni, pentru că acuși vine vara și îmi doresc ca ei să meargă la mare din nou. Și nu numai, îmi doresc să aibă o viață mai bună și să fie susținuți.

„Am simțit că am o misiune în a spune povestea”

– Simți că parcursul tău profesional vine și cu o responsabilitate socială? Ți-ar plăcea ca mai mulți oameni cu vizibilitate din România să se implice în astfel de inițiative?
– Parcursul meu profesional a avut o miză socială prin prisma poveștilor pe care le pun în lume, însă nu înseamnă neapărat că am o responsabilitate socială. Aș spune mai degrabă că am o responsabilitate vizavi de simbolurile pe care le pun în lume, să încerc să nu fac și eu mai mult rău – mă refer la stereotipuri și așa mai departe. Adică asta ar fi o responsabilitate de ordin etic – să încerc să fac mai mult bine decât rău. Însă nu consider că asta e neapărat o responsabilitate socială. Sunt un artist și pun în lume ceea ce consider că am de spus, ca și alți artiști. Nu e pentru mine să spun ce trebuie să facă lumea – fiecare face cum consideră. Sigur că mă bucur foarte tare când văd multe femei că se susțin reciproc, când văd oameni că-i ajută pe alții care au mai puțin. Desigur că mă bucură aceste lucruri.

– În „Gipsy Queen” pare, din exterior, că joci un rol extrem de greu, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional și lingvistic. Au existat momente în care ai simțit că te copleșește tot acest proces? Cum te adunai atunci, ce îți spuneai ție însăți ca să rămâi în picioare și să mergi mai departe?
– Da, a fost un rol extrem de greu, din toate punctele de vedere, și nu am știut dacă pot să-l duc la capăt. Tot ce-am încercat să fac a fost să nu renunț. Am simțit că am o misiune în a spune povestea, mai ales că este una dedicată mamei regizorului. Am încercat să respect și să mă pun în slujba poveștii cât am putut de bine. În momentele grele, am cerut ajutorul și alinarea oamenilor de pe lângă mine și am încercat să-mi permit să simt ceea ce simțeam, fără să las asta să mă copleșească.

– Filmul conține o scenă de box de aproximativ șapte minute, filmată fără întrerupere, în care lupți chiar cu campioana mondială Maria Lindberg. Dacă te întorci în acele momente de filmare, ce se întâmpla în mintea ta atunci?
– Ca să pot să obțin imposibilul, ceva ce nu s-a mai filmat niciodată, a trebuit cumva să mă disociez de propria mea frică, de propriile mele limitări fizice și să dau tot ce am mai bun. Mai bun însemnând și părți din mine pe care nu le știam sau lucruri pe care nu le făcusem până atunci.

„Consider că drumul pe care ne aflăm ca țară este pozitiv”

– Ai vorbit despre cum ți-ar plăcea să devină o normalitate să vedem povești despre romi „care trec prin experiențe umane, ca toți oamenii”. Și totuși, chiar și astăzi, în 2026, astfel de istorii sunt adesea privite ca niște excepții, iar succesul unor oameni de etnie romă pare tratat precum ceva „ieșit din comun”, pe fundalul stereotipurilor și al discriminării care încă persistă. Din perspectiva ta, ce ar putea schimba cu adevărat această mentalitate?
– Cred că răspunsul este fix în întrebare, în posibilitatea ca poveștile diverse să nu fie ceva special, să fie o normalitate să aflăm despre alți oameni și despre experiența lor umană, călătoria lor prin viață, pe care o duc aproape de noi, sau poate mai departe de noi, dar în foarte multe puncte atât de similară cu a noastră și în același timp diferită din cauza sau datorită unicității fiecăruia dintre noi. Cred că avem nevoie de cât mai multe povești, avem nevoie de politici publice care ajută asta. Simt că e totuși un climat mai pozitiv decât înainte, când am început eu.

– Dacă ne uităm la România de astăzi, cum ți se pare că stăm în 2026 în ceea ce privește integrarea altor culturi, deschiderea față de diferențe și capacitatea de a privi cu empatie experiențele altora?
– Drumul pe care ne aflăm ca țară este pozitiv, în sensul că e plăcut să vezi la televizor sau altundeva că există și deschidere față de alte culturi, că poți să deschizi televizorul și să vezi cum cineva din Sri Lanka sau Filipine povestește despre experiența lui de bine în țară. Desigur că sunt și experiențe negative, de discriminare, împotriva multor culturi și minorități, însă cred că ne este mai bine decât ne era acum șaisprezece ani, când am început eu. Nu suntem acolo unde trebuie și mai avem de lucru cu noi înșine și noi ca societate, însă consider că mergem pe un drum pozitiv.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Suntem capabili să facem lucruri imposibile atunci când primim susținere”

– Ai spus și că ar fi „un mare pas” să poți fi distribuită în roluri fără nicio legătură cu apartenența ta etnică. Cum vezi astăzi cinematografia românească din acest punct de vedere? Crezi că există loc pentru o astfel de schimbare, ca actorii să fie priviți în primul rând prin talent și prin povestea personajului, nu prin identitatea lor?
– Consider că, la fel, sunt diferiți regizori care vin din spate și sunt interesați de anumite povești și sper ca ei să aibă această deschidere. Asta vine tot cu normalizarea și o diversificare a tipurilor de povești și reprezentări pe care le avem. Desigur că există loc pentru această schimbare și sper să beneficiez și eu de ea.

– În „Gipsy Queen”, povestea lui Ali vorbește despre o mamă care pleacă din România pentru a-și ține familia unită, o experiență care poate fi, pentru mulți români, foarte familiară. Crezi că filmul poate deveni și o oglindă pentru cei care au plecat din țară pentru un trai mai bun sau pentru a-i ajuta pe cei rămași acasă? Ce lecții ai extras tu din această experiență și cum ți-ai dori să ajungă povestea lui Ali la public?
– Da, clar, este o poveste universală a multor oameni care sunt plecați de-acasă pentru un trai mai bun. Mă bucur că este o poveste demnă a cuiva care luptă pentru respect, care, deși se chinuie foarte tare, reușește să rămână în picioare și la propriu, și la figurat, asta ținând cont și de metafora boxului. Mă bucur și sunt onorată să fiu parte din acest proiect care este o scrisoare de dragoste adresate luptei în general: pentru demnitate, pentru respect, pentru un trai mai bun. Mi-aș dori ca povestea să ajungă la cât mai mulți oameni. 

Tot feedbackul primit în prezent este copleșitor de emoționant și pozitiv, așa că am prins și mai multă încredere în poveste și în faptul că ar trebui să ajungă la cât mai multe persoane. Lecția pe care am extras-o eu este tocmai aceasta: că sunt capabilă de mult mai multe lucruri decât poate îmi dau și eu seama uneori, că alături de oameni care cred în mine reușesc și eu să cred mai mult în mine, atât ca artistă, cât și ca om și că, da, suntem capabili să facem lucruri imposibile atunci când primim susținere și când credem în ceva cu adevărat. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro