Potrivit datelor citate de Profit.ro, proiectul ar urma să permită Poliției Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să verifice direct dacă proprietarii au încheiat polița obligatorie PAD. Măsura a generat un val de reacții în rândul populației, dar și o creștere semnificativă a vânzărilor.

„După ce a apărut în spațiul public informația, am primit sute de telefoane în call center și vânzările au crescut puternic. Am avut în luna aprilie două-trei zile la rând cu vânzări de 20.000 de polițe”, a declarat Cosmin Tudor, directorul general adjunct al PAID România.

Acesta a precizat că doar în luna martie a fost atins un grad de cuprindere în asigurare de peste 25%, respectiv un portofoliu de aproximativ 2,4 milioane de polițe active.

Conform legislației în vigoare, toți proprietarii de locuințe sunt obligați să dețină o poliță PAD, care acoperă riscuri precum cutremure, inundații și alunecări de teren. 

Lipsa asigurării poate fi sancționată cu amenzi între 100 și 500 de lei, însă în practică aplicarea sancțiunilor a fost până acum limitată.

Asta pentru că primarii și persoanele desemnate de aceștia trebuiau să verifice și să amendeze proprietarii care nu aveau asigurare obligatorie a locuinței. Însă, în realitate, niciun cetățean nu a fost amendat în ultimii 15 ani, din considerente electorale.

Noul proiect discutat prevede implicarea Poliției Române și a IGSU în verificarea directă a asigurărilor, prin acces la baza de date a PAID, ceea ce ar putea crește semnificativ gradul de conformare.

PAID România a raportat și rezultate financiare în creștere în 2025, cu un profit net de peste 64 de milioane de lei și o reducere a daunelor plătite, pe fondul unui număr mai mare de polițe active.

Peste 7 milioane de români riscă să ia amendă pentru lipsa asigurării obligatorii la locuință.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.