Politica săracului cu Gucci. Armata „quality” a lui Bolojan. AUR fără Georgescu ce e?

Să începem cu esențialul: în România se fac bani, se strâng averi, dar nu reușim nicicum să-i facem pe bogații daco-traci să plătească impozitele, nu reușim nici să reținem mai mult din profiturile investitorilor străini. Și atunci ce facem? Ne împrumutăm sau tăiem din drepturile „comuniste”: educație, sănătate, sprijin social.

De unde deficit? Au fost investiții mari în infrastructură, cheltuieli publice din care firmele private trăiesc (indirect prin faptul că a tot crescut consumul, direct prin contractele pe care le iau), dar mai departe asta n-a produs nici locuri de muncă bune, calificate, plătite la alb, nici economie mai sănătoasă.

Ne-am împrumutat ca să subvenționăm capitalism de TikTok, să se laude unii cu vacanțe și apartamente. Pentru cheltuieli publice necesare am plătit dublu ca să hrănim și o păturică de isterici care se joacă fie de-a capitalismul, fie nici măcar atât, ei fiind europeniști de rentă.

La asta s-a replicat cu o politică a săracului cu Gucci. Suntem rupți în fund, dar luptăm până la ultima picătură de sânge pentru taxe mici și prietenie cu patronii cei chinuiți și oropsiți de marxiști imaginari și gay apocaliptici.

O armată cunoscută deja de „civici” s-a aruncat isteric pe frontul public în apărarea lui Bolojan. C.T. Popescu, Gabriel Liiceanu, actori, artiști, mă rog, toți populiștii audiențelor. Toți, reprezentanții publicului „quality” în România, acea felie socială care trăiește numai ca să disprețuiască sărăcanii și să se creadă „cu stil și educație”. De fapt, vorbesc toți de parcă n-ar fi deschis o carte de la apariția internetului. Toți apără „cămara” lui Bolojan.

Or, „cămara” – această comparație de gâgă devenită hit – ar trebui să înțelegem că nu poate fi umplută tot luând de unde nu e. Bolojan a fost cavalerul tăierilor de unde nu-i. Nicio urmă de tupeu să se ia de averi, măcar să întărească ANAF și să ia de unde era de luat oricum. Tupeul lui e doar anti-administrație pentru că știe că adevărata putere e privată, nu de stat.

Să-l aperi pe cel care a băgat educația pe un tobogan dezastruos pentru o economie ridicolă, pe cel care a dus la disperare tot soiul de categorii sociale încercate, asta nu arată decât că piața media, ideologică și polițienească (prin servicii) a crescut în România numai figuri de plastilină incapabile de empatie măcar.

Apoi, PSD se crede prea șmecher, ca de obicei, crede că ne rupe el cu planurile și strategiile. În loc să înțeleagă că era fix momentul să câștige un nou electorat, măcar clase de mijloc inferioare făcute praf de dreapta, de-alde profesori de exemplu, PSD a crezut că pot și să aprobe măsuri idioate și crude, și să pozeze pe bani mulți în Robin Hood la televiziuni prietene. Această șmecherie de carton erodează mai mult decât AUR.

Apoi, e vorba de AUR însuși, cei care au fost curtați de toată lumea, care au fost mângâiați și de USR, și de PNL, până să-i aducă PSD la masa negocierilor. Însă AUR are o problemă care îi îneacă prin studiouri pe alde Peiu, Dungaciu sau George Simion. Problema nu e nici cripto-fascism, că doar am văzut cum îl apără pe Octavian Goga toate partidele, nici nimic.

Problema se numește Georgescu. N-ar avea auriștii nicio problemă să se apuce de supt fonduri europene, dar deasupra lor plutește profetul TikTok și nu au sânge în instalație să se dezică de el.

Problema AUR-ului e mai mare decât pare. Pentru că dacă se „normalizează”, vor scădea serios în sondaje. Există un nucleu dur al capitaliștilor mici și mijlocii care vor Georgescu și amnistie fiscală, există și sărăcanul cu aspirații Gucci-BMW care vrea „libertate”. Cu ăștia nu te joci, acolo chiar a fermentat ceva nasol, o formă de extremă dreapta cu care va trebui să dăm piept la un moment dat, curând.

E plină România de „spiritualism” obositor ieșit din atâtea decenii de inegalități și subfinanțare a infrastructurii cunoașterii, că-i zicem presă corectă, educație corectă, muncă calificată. Asta e, prea mulți pun botul la misticisme de doi lei, dacă n-o fi Georgescu, vine cine știe ce numerolog și tot vor ocupa prima scenă politică.

În această dilemă ne aflăm, deci. Apărătorii lui Bolojan nu-l iubesc pe Bolojan neapărat, dar urăsc dorințele populare reale de schimbare. Poporul e împărțit apoi în mai multe tabere, unele au luat-o și ele razna, altele, mari, nu mai sunt reprezentate. PSD-ul dă cu bâta în profesori și în oameni greu încercați social, medical, iar apoi pretinde că „a luptat”. Iar AUR s-ar europeniza puțin, dar, dacă o face, îi afurisește Georgescu și se trezesc un fel de a treia roată la căruță. Iar Șoșoacă acționează parcă la comandă ca să țină AUR în gardă.

Singurul scenariu plauzibil în acest moment ar fi un guvern de tip pilot automat, că o fi tehnocrat, că o fi populat de cefele alea tunse parcă de același frizer SRI-SIE-SPP, ideea e că nu mai e de unde tăia de jos. Trebuie să vină unii, să facă împrumuturi cât s-o mai putea, ca să țină liniștite păturile de sus. Între timp, figurile publice vor putea liniște juisa etic anti-PSD și AUR. Iar după o nouă rundă de datorii, vom încerca să ne mințim iar, până vom face singura politică posibilă: ia banii de acolo de unde sunt și redistribuie.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE