România, campioană mondială la robotică la competiția FIRST Tech Challenge desfășurată în Houston, SUA | VIDEO

Comentează

Echipa de robotică Velocity de la Colegiul Național Gheorghe Munteanu Murgoci a obținut o performanță remarcabilă: a câștigat Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, desfășurat în Houston, SUA, între 29 aprilie și 2 mai.

„Suntem foarte mândri că am putut reprezenta România”

„Mă simt foarte bine, tocmai am câștigat campionatul mondial, nu avem cuvinte. Nu ne-am așteptat la asta, mai ales după ce am avut probleme tehnice ziua trecută, dar suntem foarte mândri că am putut reprezenta România și chiar să câștigăm campionatul mondial pentru România”, a declarat căpitanul echipei, Filip Neațu, citat de pagina de Facebook a Asociației Părinților Elevilor Colegiului Național Gheorghe Munteanu Murgoci.

@electricsrl

România este campioană mondială la robotică. Primele patru locuri din lume sunt ocupate de echipe din România. Vreau sa mai citiți o dată! Primele patru locuri din lume sunt ocupate de echipe din România. Este o performanță uriașă. Este o bucurie reală. Este una dintre acele vești care ne fac să ridicăm capul sus și să spunem, cu toată sinceritatea: da, avem cu ce să fim mândri. La FIRST Tech Challenge, copiii României au arătat lumii ce pot. Finala mondială s-a jucat între două echipe românești. Locul 1 a fost câștigat de Velocity din Brăila, locul 2 de Heart of Robots din Buzău, locul 3 de Quantum Robotics din București, iar locul 4 de AICitizens din Focșani. Ce veste minunată pentru România. Ce motiv de bucurie. Ce generație frumoasă vine din urmă. ??❤️ Felicitări, campionilor!!!

♬ original sound - Cosmin Buzăianu

Pe lângă titlul mondial, următoarele trei poziții au fost ocupate tot de echipe românești:

  • Locul 2 – Heart of RoBots (Buzău);
  • Locul 3 – Quantum Robotics (București);
  • Locul 4 – AI Citizens (Focșani).

Ce este FIRST Tech Challenge

FIRST Tech Challenge (FTC) este o competiție de robotică cu tradiție în SUA, care se adresează elevilor din clasele 7-12 și care presupune proiectarea, construirea și programarea unui robot. Competiția se desfășoară și în România din anul 2016 sub numele de FIRST Tech Challenge România și este organizată de Asociația Nație prin Educație.

Meciurile competiționale se dispută în alianțe: două echipe în alianța albastră, două echipe în alianța roșie și patru roboți pe un teren specific de joc. Construcția robotului este bazată pe un kit care este format din piese metalice și/sau plastic, din care se construiește structura și sistemul de angrenare, împreună cu diferite piese electronice (senzori, sisteme de control, cameră video), toate acestea puse în mișcare de un dispozitiv bazat pe Android (sistem de operare) programat folosind Java (limbaj de programare), prin sistemul de blocuri de programare, sau alte sisteme de programare Android.

Echipele, sub îndrumarea antrenorilor, mentorilor și împreună cu voluntari, dezvoltă strategii și construiesc roboți, bazându-se pe principii inovatoare, din inginerie. Premiile sunt date pentru performanța și construcția robotului, precum și pentru activitățile echipelor de robotică în comunitate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește