Ancheta vizează Comitetul inaugural al lui Donald Trump și relaţiile lui Broidy, vicepreședintele comitetului, cu 20 de persoane fizice sau oameni de afaceri.
Potrivit unor documente obținute de agenția de presă The Associated Press, pe lista celor 20 se numără și actualul preşedinte al Angolei şi doi politicieni din România, respectiv Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea, conform unor documente obţinute de AP.
Ancheta urmărește să stabilească dacă Broidy şi-a folosit influenţa pe lângă preşedintele Donald Trump pentru câştiguri persoanle şi încălcarea Legii privind Practicile Străine Ilegale, care interzice cetăţenilor americani să ofere oficialilor străini beneficii pentru a obţine avantaje economice. Aceste beneficii se referă la invitaţia adresată oficialilor străini la procedura de învestitură a lui Donald Trump, scrie Mediafax citând AP.
Anul trecut, într-un material dedicat afacerilor pe care le-a derutal lobbyistul Elliott Broidy, jurnaliștii de la The New York Times vorbeau și despre relația acestuia cu Liviu Dragnea și despre faptul că liderul PSD și premierul de atunci, Sorin Grindeanu, au obținut invitația la ceremonia de investitură a lui Trump prin intermediul acestuia.
NYT scria că pentru Elliott Broidy campania prezidențială a lui Donald Trump a reprezentat o oportunitate politică și de afaceri de neegalat. Broidy a fost unul dintre cei mai importanți strângători de fonduri pentru campania lui Trump atunci când donatorii republicani de elită au preferat să păstreze distanța de controversatul om de afaceri.
După alegerea lui Trump, Broidy a capitalizat rapid, comercializând legăturile Trump cu politicieni și guverne din întreaga lume, inclusiv cu unele controversate. Broidy le-a sugerat clienților și potențialilor clienți ai companiei sale, Circinus, că ar putea să le obțină întâlniri cu Trump și cu membri ai administrației sale.
În acest sens, jurnaliștii americani dădeau exemple trei cazuri în care Broidy a oferit bilete la ceremonia de inaugurare a președintelui sau a organizat întâlniri în locații private. Printre aceste exemple, pe lângă un om de afaceri congolez, extrem de controversat și un politician angolez, se află și cazul lui Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu. ”A aranjat o invitație la o petrecere la hotelul lui Trump din Washington pentru un parlamentar român care se confruntă cu acuzații de corupție și care a postat o fotografie cu președintele pe Facebook”, scrie NYT despre Dragnea.
Jurnaliștii americani susțin că ”percepția de susținere a unui președinte american – sau chiar o fotografie cu acesta – le poate aduce beneficii liderilor străini acasă”.
Legătura dintre Broidy și Dragnea mai este adusă odată în discuție pe parcursul articolului. ”Doi oficiali din România, un alt potențial client Circinus, l-au întâlnit pe Trump la o petrecere privată de la la care Broidy i-a invitat în timpul săptămânii de inaugurare la Trump International Hotel din Washington. Liviu Dragnea, un lider parlamentar care conduce Partidul Social Democrat, a cerut legături mai strânse între România și Statele Unite, determinând pe Trump să declare: „O vom face! România este importantă pentru noi!”, după cum a scris Dragnea pe pagina sa de Facebook”, mai notează jurnaliștii de la The New York Times.
Libertatea scria despre afacerile din România ale lobbyistul american Elliott Broidy, un apropiat al președintelui Donald Trump şi cel care a facilitat prezența lui Liviu Dragnea şi a lui Sorin Grindeanu la petrecerea inaugurală a noului lider de la Casa Albă. Elliott Broidy deține în Statele Unite ale Americii o companie cu activități în zona industriei de apărare. Anul trecut, a deschis o filială şi la Bucureşti: Circinus Defense SRL. Pe 1 februarie, această societate nou înființată a semnat un acord cu ROMARM, companie românească de stat aflată în subordinea Ministerului Economiei, pentru realizarea unui sistem integrat de comandă, control, comunicații, computere, informații, supraveghere şi cercetare (C4ISR).
Acest proiect face parte din planul de investiții al Armatei aprobat de Parlament şi costă aproape 190 de milioane de euro. Deşi este un program vital pentru siguranța națională, semnarea acestui acord cu firma lobbyistul american Elliott Broidy s-a făcut în mare secret. Totuşi, potrivit unui articol publicat de Adevărul, dar ulterior șters de pe site şi rămas în memoria Google, la parafarea acestei înțelegeri a participat Ministrul Apărării şi Ambasadorul SUA la București. La semnarea acordurilor pentru cumpărarea de transportoare blindate sau rachete PATRIOT, tot firme americane, au fost organizate conferințe de presă.
Citește și:OPINIE | UE a căzut în capcana populiștilor și a crescut distanța față de cetățeni
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d2c6cc4e5b92426c9c44a29bdd7ca763.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_87b0c48ed89b564ceca40bdd11821937.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6c4625fbb754576ca101ec7d14555d54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_591376d78109227c65d2034a6facc4a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0f1f1ca87784d8b4a24aa13d0c1197c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_37734c0ab48cc10ce4dcee393b99b4e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ddc2dedaf5cfaca8baa4143f681d84fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/07/liviu-dragnea-sua-eveniment-donald-trump-332341.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/15-05-20265stirigeneralistethumb-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hepta8006283-scaled-e1778856494361.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4f3ef331e9b0092878658af55a206aeb.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/oana-roman-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-si-anfdreea-ibacka.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-1-e1778848001424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-a-dat-raspunsul-la-variantele-sorin-grindeanu-ilie-bolojan-sau-un-premier-tehnocrat-pentru-viitorul-guvern--nu-va-exista-un-anunt-pana-marti-dimineata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-vandut-pizza-balcon-oslo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-unde-vine-denumirea-de-pandispan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/barbat-care-tine-in-maini-un-telefon-mobil-e1740585310321.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-bebelus-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sunet-ro-alert-schimbare-raed-arafat-1-e1771759443355.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-scartaie-pantofii-noi-pe-gresie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/punctele-de-suspensie-cum-si-cand-se-folosesc-si-cate-sunt-de-fapt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/procurorul-gigi-valentin-stefan-scaled-e1778855156286.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-lupta-hanwha-la-bdas-e1778854479644.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tren-regio-suceava-constanta.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/babele-si-sfinxul-au-oficial-un-proprietar--foto-libertatea-e1778848967563.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.