Cântăreaţa spune că a muncit de mică pentru a ajunge la nivelul la care se află în prezent şi susţine că, în spatele camerelor de luat vederi, nu este o „prinţesă care stă în puf şi face mofturi”.

„Sunt mai puternică decât şi-ar imagina unii şi ştiu să iau viaţa aşa cum e, cu ce aduce ea, comod sau nu. În ciuda a ceea ce-ar putea crede fanii mei, nu sunt o prinţesă care stă iî puf si face mofturi, ca unele dive ale muzicii americane, eu muncesc foarte mult, mă implic, trăiesc intens ceea ce fac. Sunt un om normal! „, a declarat aceasta pentru divercitycafe.ro.

Totodată, artista mărturiseşte că are priorităţile bine stabilite şi nu va renunţa niciodată la muzică indiferent de ce alt proiect i se va propune, dar nici nu va pune cariera mai presus de familie.

„Mi se propun – dacă nu zilnic, atunci sigur săptămânal – tot felul de lucruri care m-ar putea sustrage de la muzică: să joc în seriale, să prezint emisiuni, să particip masiv la reality-show-uri etc. Nu le accept – cu mica şi inofensiva exceptie a emisiunii “Singuri cu vedeta”, pe care o moderez la Antena 1, care nu-mi ia mult timp sau energie – pentru că nu voi lăsa niciodată muzica pe planul doi; eu sunt cântăreaţă, ăsta e destinul meu. Aşa cum n-am să las muzica de dragul niciunei alte ocupaţii, tot astfel n-am să-mi neglijez familia de dragul carierei. Încerc să împac ambele laturi. Este si motivul pentru care, în ultimii ani, am refuzat să cânt de sărbatori (Crăciun, Revelion, Paşte etc)”, a adăugat aceasta.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
FANATIK.RO
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Observatornews.ro
Ultimele imagini filmate de Armando, înainte să moară în BMW-ul strivit la Ploieşti. Părinţii tânărului se întorc acasă din Anglia: "Mama lui nu ştie că a murit"
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI