Sunt 27 de licee care au avut în ultimii 6 ani rata de promovare între 0 și 5%, arată datele Ministerului Educației. Toate acestea ar putea să devină școli profesionale.
„Elevii care au avut asemenea rezultate slabe la Bacalaureat sunt cei care au intrat în clasa a IX-a cu medii sub 5 (…) Nu exclud ca aceste licee să se transforme în școli profesionale“.
Ecaterina Andronescu
Totodată, Andronescu a vorbit despre introducerea grilelor la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru ca profesorii să facă o corectare cât mai obiectivă.
Așa ar urma ca în viitor să scadă numărul de note modificate la contestațiile depuse de elevi, crede oficialul.
În total, la BAC-ul de anul acesta, au fost contestate 48.000 de lucrări, fiind modificate notele a peste 45.000 dintre ele.
„Există un număr de lucrări cu note modificate la contestații excesiv de mare, ceea ce este un mare semnal de alarmă pentru noi. Un semnal de alarmă care impune automat și măsuri pentru a remedia această situație“.
Ecaterina Andronescu
Oficialul a mai afirmat că profesorii care n-au notat corect lucrările la examenele de anul acesta nu vor mai participa la evaluările din anii următori.
În plus, ministrul a subliniat că profesorii evaluatori ar trebui să beneficieze de o formare specială înainte de a participa la corectarea lucrărilor, dar și că ar trebui să scadă diferența de 1,5 puncte între cei doi evaluatori care permite intervenția unui al treilea evaluator.
Ministrul vrea să analizeze situația elevilor corigenți
Cât despre cei 16.472 de elevi de clasa a VIII-a lăsați corigenți sau repetenți anul acesta, ministrul a susținut că va analiza problema.
„Intenționăm să facem o evaluare în aceste județe, să descifrăm mecanismul intern prin care am ajuns la Brăila ca 20% din elevii clasei a VIII-a să fie lăsați corigenți, când anii trecuți erau 4-5%. Trebuie să stopăm acest lucru, dar asta nu înseamnă să îi promovăm pe toți“, a adăugat oficialul.
Când va fi supusă dezbaterii publice Noua Lege a Educației
Totodată, ministrul a anunțat că „este pregătită noua Lege a Educației, care va avea 3 părți: Legea Învățământului Preuniversitar, Legea Învățământului Universitar și statutul cadrului didactic”.
Legea Educației ar urma să fie supusă dezbaterii publice în viitorul apropiat astfel încât până în toamnă să ajungă și la Parlament
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro