Nicușor Dan, despre criza politică din România: „Ne-a depășit așteptările”. Când începe exploatarea Neptun Deep

 2 comentarii

Președintele Nicușor Dan a spus, marți, că actuala criză politică din România a depășit așteptările și regretă faptul că nu s-a putut face rotația premierilor în această vară. Declarația a fost făcută în fața diplomaților români și străini, reuniți la București.

„Îmi pare rău că nu am reușit să realizăm rotația în cursul acestei veri. A fost o criză politică care ne-a depășit previziunile. Sper ca în relația cu viitorul guvern, oricare ar fi el, să reușim să găsim poziția potrivită pentru MAE. Există chestiuni logistice importante, amânate.

Pentru că există chestiuni logistice importante, amânate şi pe partea de finanţare, şi pe partea de sedii administrative ale României în afară (...) inclusiv din perspectivă economică, este o zonă asupra căreia trebuie să ne concentrăm, deci sper că pe partea administrativă vom avea nişte progrese în cursul anului care urmează”, a declarat președintele Nicușor Dan, marți, la Palatul Cotroceni.

Șeful statului i-a primit acolo pe şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare româneşti din străinătate, aflaţi în aceste zile la Bucureşti la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

După această afirmație, președintele nu a mai făcut alte comentarii referitoare la situația politică din țară noastră în fața ambasadorilor.

Nicușor Dan: Vom începe anul viitor exploatarea la Neptun Deep

Cât privește partea energetică, Nicușor Dan spune că România va începe din 2027 exploatarea la Neptun Deep.

„Marea Neagră este importantă pentru securitatea României, Europei și în perspectivă pentru relația economică cu Asia (...).

Vom începe anul viitor exploatarea la Neptun Deep. Progresăm în ceea ce privește interconexiunile energetice cu țările din regiune și fiecare dintre aceste instrumente sunt parte ale politicii noastre de securitate”, a precizat șeful statului.

OMV Petrom și Romgaz au finalizat în iulie instalarea platformei offshore „Neptun Alpha”, iar începerea producției de gaze este prevăzută pentru 2027.

Recent, s-a aflat prețul cerut României de OMV Petrom pentru gazele din Neptun Deep. Costul e mai mult decât dublu față de cel reglementat angro pentru populație.

În ce stadiu se află construirea infrastructurii Neptun Deep

Pe 4 mai, OMV Petrom și Romgaz, care au cote egale în proiectul Neptun Deep, au anunțat că au început lucrările la conducta offshore care va prelua gazele din larg și le va aduce la țărmul românesc de la Tuzla.

„În 2026, vom avansa cu etape majore aici, în România: instalarea conductei offshore, a echipamentelor submarine, precum și a platformei de producție.

Toate activitățile se desfășoară la cele mai înalte standarde de siguranță și calitate, cu obiectivul de a începe producția în 2027”, a declarat în iunie 2026 directoarea Petrom, Christina Verchere.

Zăcăminte de 100 de miliarde de metri cubi de gaz

În perimetrul Neptun Deep se află circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze, iar extragerea sa va face România cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană. Prima moleculă de gaz va fi extrasă din acesta din 2027.

Menționăm că statul român are drept de preemțiune în a achiziționa gazele extrase de Petrom.

Conform Petrom, contribuțiile estimate la bugetul de stat sunt se vor ridica la circa 20 de miliarde de euro.

Petrom a anunțat descoperirea zăcământului în anul 2012, iar primele lucrări pentru exploatare au început în anul 2025.

Organizația de mediu Greenpeace a demarat mai multe procese împotriva Neptun Deep în ultimii ani, aceasta încercând să blocheze proiectul.

Neptun Deep, obiectiv strategic pentru care România a cerut ajutorul NATO

Pe 10 iunie, România a cerut NATO, la Consiliul Nord Atlantic de la Bruxelles, mai multe capabilități de apărare pentru zona Mării Negre invocând inclusiv existența platformelor marine din zona economică exclusivă.

La începutul anului, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a explicat că articolul 5 al NATO nu acoperă proiectul Neptun Deep din Marea Neagră.

România trebuie să-şi apere infrastructura critică din zona economică exclusivă a Mării Negre, a declarat la Sibiu, șeful Armatei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    l0SlF 01.09.2026, 11:52

    Vina o poartă 100% agenții străini Friț & Bolovan dar și cozile de topor comuniste de la PSD care au vrut să mulțumească și poporul, dar și stăpânii de la Bruxelles, lucru care nu se poate.

  • Avatar comentarii

    Moshu1 01.09.2026, 11:56

    Daa,domn' presedinte,daca stiati cit dureaza criza politica nu mai "dadeati" motiunea de cenzura !! Mintea romanului,de pe urma...de pe urma grindeanului !!

ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește