Femeia a ajuns la spital cu simptome specifice coronavirusului în data de 1 aprilie, însă i-a mințit pe medici, susținând că nu a fost plecată în străinătate și nici nu a intrat în contact cu persoane aflate sau întoarse din străinătate.

Procurorii spun însă că angajata Primăriei Zalău ar fi călătorit într-o țară care s-a aflat în zona galbenă.

Reprezentanţii Prefecturii Sălaj au precizat că ancheta epidemiologică în cazul angajatei Primăriei Zalău nu a fost încă finalizată. Totuşi, s-a luat măsura autoizolării pentru 84 de persoane reprezentând contacţi direcţi și indirecţi ai femeii, printre care membri ai familiei şi colegi de serviciu, scrie Adevărul.

Totuși, nici una dintre persoanele cu care femeia a intrat în contact nu a fost testată, deoarece nu prezintă simptome.

Ca măsuri de protecție, au fost dezinfectate încăperile din clădirea Primăriei Zalău, spaţiile adiacente şi s-au făcut recomandări privind  prezenţa unui număr minim de angajaţi la sediu.

Starea de sănătate a contacţilor este monitorizată prin medicii de familie, iar ancheta epidemiologică va fi actualizată permanent “ori de câte ori datele noi o impun, până la încheierea efectivă a focarului – la 14 zile de la izolarea ultimului caz”, au mai explicat oficialii Prefecturii Sălaj.

Citeşte şi:

Cum a ajuns Ambulanța Galați să fie, după Suceava, a doua cea mai infectată stație din provincie. Neregulile care au dus la îmbolnăvirea cu coronavirus a 19 cadre medicale

Aproximativ 200 de medici din întreaga lume au murit după ce au tratat pacienți cu coronavirus, potrivit unui studiu nou

Ştiința nu minte: Dovezile care arată clar că noul coronavirus nu a fost creat în laborator

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
HOROSCOP
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
RECOMANDĂRI