Dacă luna ianuarie a acestui an, la „Externe” s-a încasat un salariu mediu net de 7.892 de lei, la „Justiţie” lefurile au fost de două ori mai mici. Un angajat de aici a luat, ţn mână, 4.612 lei. Pe locul al treilea al clasamentului se regăsesc, conform surselor citate, salariaţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), care au primit, în medie, un salariu net de 4.193 lei. Funcţionarii Finanţelor se situează pe al patrulea loc în topul celor mai mari salarii din ministere, cu 3.524 lei pe lună, potrivit datelor oficiale. Aceştia sunt urmaţi de angajaţii Internelor, care au salarii de 2.733 lei, în luna ianuarie.La polul opus, cele mai mici salarii medii nete din guvern le-a avut, în ianuarie, personalul Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), de 1.781 lei. La mai puţin de 2.000 de lei lunar se cifrează şi salariile angajaţilor ministerelor Culturii (1.843 lei), Educaţiei (1.851 lei) şi Sănătăţii (1.897 lei), arată datele furnizate de MFP.
Reprezentanţii Finanţelor precizează că salariile ministerelor Finanţelor, Sănătăţii şi Muncii cuprind şi stimulentele acordate angajaţilor. Aceste plăţi reprezintă o parte importantă a venitului lunar al angajaţilor. Anul trecut, salariaţii din Finanţe au declanşat proteste la sediul ministerului după ce nu şi-au mai primit stimulentele, primind salarii, în unele cazuri, de numai 500 de lei.
Între ministere se remarcă diferenţe mari de salarizare. Între angajaţii cei mai bine plătiţi şi cei mai prost plătiţi din Guvern este un raport de 1 la 4,5. Altfel spus, angajaţii MAE au salarii medii nete de 4,5 ori mai mari decât salariaţii Ministerului Mediului.
De unde provin aceste diferenţe foarte mari între salariaţii ministerelor? De exemplu, la Externe, sunt multe salarii care se acordă în valută la misiunile diplomatice ale României în străinătate, iar la Justiţie, spun surse din Ministerul Finanţelor, salariile depind de structura personalului, mulţi dintre angajaţii acestui minister fiind încadraţi în funcţii asimilate judecătorilor sau procurorilor. Ministerul Dezvoltării, al treilea în topul celor mai bune salarii, a moştenit salariaţii fostului Minister al Integrării Europene, care beneficiau de venituri mai mari.
Nici recuperarea scăderii salariale din vara anului trecut nu s-a făcut la fel la toate ministerele. De exemplu, dacă angajaţii Ministerului Apărării au recuperat 29% din scăderea din iulie, cei de la Economie au recuperat numai 8%, la începutul acestui an.
Recuperări de peste 15% au mai avut şi salariaţii ministerelor Mediului (22,5%), Agriculturii (22,3%), Educaţiei (19,4%), Sănătăţii (17,6%), Internelor (16,6%) şi Dezvoltării Regionale (16,4%), potrivit calculelor EVZ, pe baza datelor MFP.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro