„În această dimineaţă, începând cu ora 7.30, sute de salariaţi s-au adunat la pavilionul administrativ din incinta Şantierului Naval Damen Shipyard Mangalia fiind nemulţumiţi de faptul că ieri ar fi trebuit să primească drepturile salariale restante, cel puţin o parte dintre ele, şi nu au fost plătite. Nu mai au de lucru în continuare, ultima navă care a fost la reparaţii este gata, urmează să plece. Nu avem certitudinea că acest şantier va putea continua activitatea”, a declarat Laurenţiu Gobeajă, liderul Sindicatului Liber Navalistul, pentru news.ro.

El a adăugat că urmează o întâlnire cu ministrul economiei: „Vrem să aflăm dacă se va adopta memorandumul pentru stabilirea societăţilor de interes strategic care pot accesa fondul de garantare pentru perioada extinsă de până la 12 luni şi normele de aplicare a legii privind fondul de garantare astfel încât salariaţii să poată fi plătiţi de AJOFM din acest fond pentru o perioadă de până la 12 luni. Asta ar fi o soluţie pe termen scurt. Şi referitor la navele de patrulare şi cele pentru scafandri finanţate prin mecanismul SAFE, dacă se vor face la Mangalia şi când va începe construcţia efectivă a acestor proiecte”.

Discuția dintre reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul și ministrul economiei, Irineu Darău, va avea loc luni, 2 martie, la ora 12.00, la sediul din București al ministerului.

Amintim că Damen Shipyards Mangalia este în insolvență din iunie 2024. Statul român este acționar majoritar prin Ministerul Economiei, cu 51%, iar compania olandeză Damen are 49% din acțiuni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.