Craig Bicknell a spus că un angajat al crematoriului Crownhill a oprit ceremonia de înmormântare pentru a le spune lui și fratelui său să-și mute scaunele la distanță, unde erau puse inițial, conform BBC.
Bărbatul susține că luat decizia de a sta mai aproape de mama sa pentru că aceasta era dărâmată de durere și era îngrijorat din cauza ei.
Consiliul local din Milton Keynes, care administrează clădirea, a transmis că regretă situația creată, însă a precizat că o astfel de abordare a fost necesară.
Craig Bicknell, 43 de ani, a declarat: „I-am anunțat pe toți că la un moment dat o să fie nevoie să-mi consolez mama. Când am văzut cât se consumă și în ce stare este, am decis că trebuie să o liniștesc și am pus brațul în jurul ei”.
La începutul înmormântării, scaunele erau așezate la distanța corespunzătoare, dar el a decis să-l mute pe al său pentru a o mângâia pe cea care i-a dat viață.
Când fratele său i-a urmat exemplul, un angajat s-a repezit spre ei și le-a spus: „Trebuie să le pui (n.r – saunele) înapoi, mi-e frică. Nu puteți muta scaunele, vi s-a spus”.
Craig Bicknell spune că această întâmplare l-a supărat și l-a înfuriat. „Ne-a stricat ziua în totalitate”, a spus bărbatul, care a adăugat: „A fost un sentiment cu adevărat înspăimântător. Nu l-am mai simțit niciodată”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_4707bf656424ee7440dff5b0eef7fd60.jpg)
„Este un incident unic”
Purtătorul de cuvânt al Consiliului din Milton Keynes a transmis: „Ne pare rău că am supărat această familie. De obicei, nu intervenim, dacă o persoană trebuie consolată de un alt membru al familiei, dar de această dată a fost necesar, chiar dacă a fost vorba de persoane care locuiesc în aceeași casă”.
Potrivit restricțiilor actuale, la înmormântări pot participa cel mult 30 de persoane, iar distanțarea socială trebuie „respectată strict”.
Melanie Hannibal, de la Asociația Națională a organizatorilor de înmormântări din Anglia de Est, a declarat: „Îmi pare foarte rău că Craig a avut această experiență, că nu a fost ceva normal. Cred că este un incident unic”.
Aceasta a precizat că oamenii trebuie să „respecte regulile”, chiar dacă este greu.
Foto: BBC / Craig Bicknell
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_27831898cfe6ae42cf4f70a5bef3257e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_025d2a8654454d719429b7d76fc16abe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_58cfc43df693e5f5c74a2767ccabb22f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e6a6c61a2e54f9a91a3636a6c501f9d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_c1a14f167e113317befcc99536225472.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e8742afdfb66cae8a19d9391717018be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_43a8d005a93c14c1e00488242782b987.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_388e8a4159bf8d575fe2e920db184271.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_b2e69f9453f4319ac40ca2eea1f237c4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.