Antonia Colibășanu, analist geopolitic: „Washingtonul va dori o Europă care investește mai mult în domeniul securității, în timp ce SUA își vor păstra rolul indispensabil în tehnologie, comandă, intelligence”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Primul an din cel de al doilea mandat al președintelui american Donald Trump a adus multe turbulențe în relația transatlantică. Ultimul punct critic a fost atins acum câteva luni, când Trump a început să amenințe un stat NATO, Danemarca, întrucât lua în calcul anexarea ilegală a Groenlandei. Ca răspuns, liderii europeni au accelerat discuțiile referitoare la consolidarea autonomiei strategice europene, care ar însemna o diminuare a dependenței de SUA.
„SUA nu pleacă de pe continentul european”
În acest context, România ar trebui să își modifice strategia față de parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii?
Mai mult, la nivelul opiniei publice, s-a format o diviziune SUA vs UE. Este nevoie ca România să facă o alegere?
„SUA nu pleacă de pe continentul european - nu se modifica strategia SUA, dar este foarte probabil să își recalibreze obiectivele strategice pe continentul european, chiar dacă esența lor rămâne aceeași. Această recalibrare înseamnă mai puține desfășurări masive de forțe terestre și mai mult accent pe pre-poziționare, rotații de trupe, capabilități high-end și sisteme de comandă și control.
În paralel, vor deveni prioritare domenii precum apărarea aeriană și antirachetă, intelligence-ul și cyber-ul, în timp ce presiunea asupra europenilor va crește pentru a susține o parte mai mare din efortul de apărare (costuri aferente infrastructurii și trupe)”, explică, într-un interviu pentru Libertatea, lect. univ. dr. Antonia Colibășanu, cadru didactic la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (SNSPA).
- Libertatea: Participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace, condus de Donald Trump, a rupt în două societatea civilă. Unii au susținut decizia președintelui cu justificarea că prezența sa la acest forum va revigora relația bilaterală SUA-România, alții l-au criticat virulent, catalogând gestul său drept o trădare a valorilor democratice europene. Ce strategie ar trebui să adopte președinția în raport cu parteneriatul strategic cu SUA în acești ani turbulenți?
- Antonia Colibășanu: Fiind doar un analist geopolitic, nu știu dacă sunt în măsură să spun ce ar trebui să facă președintele - pot doar să îmi spun opinia, despre cum ar putea să arate strategia României având în vedere contextul actual complex - și la Marea Neagră și în Orientul Mijlociu, cu două fronturi active din punct de vedere militar ale războiului economic global.
Ca atare, cred că strategia de „dublă ancorare” este ceea ce observăm că se confirmă și dezvoltă pe întreg flancul estic al NATO. Acest lucru, pentru România, înseamnă că parteneriatul strategic cu SUA înseamnă că rămâne strâns legată de aceasta din punctul de vedere al dimensiunii militar-securitare. Din punct de vedere economic este parte a celei mai mari piețe integrate din lume, făcând parte din ansamblul instituțional, politic și decizional al uniunii economice - elementul fundamental care definește Uniunea Europeană astăzi.
Altfel spus, România trebuie să se comporte ca stat de frontieră NATO: să-și maximizeze parteneriatul cu SUA, dar să își construiască și redundanțe europene (capabilități, muniții, mobilitate militară, securitate energetică), care de altfel sunt așteptate și chiar cerute declarativ de SUA de ceva vreme.
Referitor la „Consiliul pentru Pace” - este un format nou, nedefinit concret încă. Având în vedere nu doar stilul, dar și percepția mecanismelor politicii interne și externe a administrației din Washington - într-un an electoral pentru SUA, esențial de altfel pentru președintele Trump, se înțelege dezbaterea intensă a societății civile americane, dar și de cea din alte state ale lumii, inclusiv din România. Este firesc să fie așa.
Ideal, ar trebui ca administrația prezidențială să poată explica clar faptul că acțiunile sale sunt datorate faptului că ne dorim o relație bazată pe pragmatism cu SUA, lăsând la o parte orice speculație care poate duce la un import de bătălii politice americane (care sunt destul de complexe) în politica internă românească. Sigur, e ușor ca analiștii ca mine să ceară explicații clare - e mai greu ca acestea să fie livrate, mai ales într-un context social complicat, în care orice explicație este nuanțată și dezbătută la rândul ei. Claritatea a devenit un fel de bun de lux.
- Există posibilitatea continuării relației bilaterale fără a importa curentul iliberal MAGA?
- Încep să răspund la această întrebare printr-o mențiune - analiza geopolitică nu este analiză politică. Este, simplist, abordarea abstractă, pe picior de egalitate a puterii politice, economice și militare, a unor state sau a contextului internațional la un moment dat. Altfel spus, se întâmplă foarte rar ca analiștii geopolitici să înțeleagă cu adevărat nuanțele curentelor politice dintr-un stat pentru că ele nu fundamentează puterea politică a statului respectiv (deși o pot slăbi, în anumite contexte). Sunt poate și excepții de la regulă, dar eu nu mă consider una dintre ele.
Așa că răspunsul meu la întrebare este: Da, cu siguranță. Atât Bucureștiul, cât și Washingtonul tratează relația România-SUA ca pe o relație de stat-la-stat, nu ca pe una de trib-la-trib - singurul context în care am putea discuta despre tabere ideologice. Nu ar trebui să se confunde interesul structural american în Europa, în Marea Neagră cu stilul politic intern american, care se schimbă ciclic, din 4 în 4 ani sau, în cazuri fericite la 8 ani.
- Care este interesul național al României în raport cu SUA în acești ani?
- Din perspectivă geopolitică, interesul național e simplu: securitate și timp.
Securitate: garanția americană rămâne piesa centrală a descurajării pe flancul estic. Chiar și cu ajustări de postură (rotații mai mici, repoziționări), prezența americană e un multiplicator.
Timp: timp pentru ca România și Europa să-și crească producția de apărare, stocurile, infrastructura de mobilitate militară și reziliența energetică. Acest lucru este știut de SUA.
„Nu „SUA vs UE”, ci „SUA + UE”
- Cum catalogați diviziunea SUA vs UE care s-a format la nivel de opinie publică în România? Este nevoie să facem o alegere?
- Eu o văd ca pe o diviziune de percepție. România nu e „SUA vs UE”; România e „SUA + UE” într-o arhitectură transatlantică. Cred că ruptura de percepție din societate vine din trei surse:
- Neîncrederea generalizată și polarizarea importată - conflicte politice și culturale aduse în spațiu public nu doar în context electoral, dar mai ales în context electoral. Oamenii au nevoie să se implice în lupta „dintre bine și rău”, chiar și atunci când binele și răul sunt aleși aleatoriu și susținuți algoritmic, pentru că au nevoie să-și valideze credințele, percepțiile, mai ales atunci când nu se simt cu adevărat ascultați de reprezentanții lor politici
- Anxietatea de securitate - războiul din vecinătate, problemele pe care acesta le aduce, teama de ce altceva se mai poate întâmpla. Expresii precum „noua ordine mondială” - destul de mult prezentă și în literatura de după cel de-Al Doilea Război Mondial, când comunismul promitea un viitor mai bun, este o confirmare a anxietății. Noutatea sperie, emoționează - și nu calmează.
- Frustrarea economică internă, care caută un vinovat extern. Inechitățile socioeconomice ca și problemele care apar din incertitudinea generalizată la nivel global sunt o realitate a societății românești. Pentru stabilitate și încredere e nevoie de certitudini economice - ca de pildă reguli și cutume care nu se schimbă de pe o lună pe alta pentru micii antreprenori sau, în general, pentru cetățeni. Cam asta înseamnă, simplist, „siguranța zilei de mâine” - predictibilitate, care la noi...e destul de rară.
Cu toate aceste probleme - cauză a percepțiilor diferite asupra ce înseamnă „bine”, am observat că în ultimele sondaj de opinie, datele arată un fundament pro-occidental solid: sprijin foarte ridicat pentru apartenența la UE și orientarea „către Vest”.
Până la urmă, ce înseamnă să alegem una sau alta? Alegerea reală e între a rămâne ancorat în Occident (cu toate tensiunile lui interne, Occident înseamnă UE și NATO, deci și SUA) și a deveni zonă gri. Pentru România, zona gri e cel mai prost scenariu.
- Este greu de crezut că SUA își vor scădea prezența pe continentul european, având în vedere avantajele economice uriașe pentru economia americană ca urmare a îndelungatei relații SUA-UE. Își vor schimba SUA obiectivele strategice pe acest continent? Care sunt domeniile pe care americanii vor paria în viitorul apropiat?
- SUA nu pleacă de pe continentul european - nu se modifica strategia SUA, dar este foarte probabil să își recalibreze obiectivele strategice pe continentul european, chiar dacă esența lor rămâne aceeași. Această recalibrare înseamnă mai puține desfășurări masive de forțe terestre și mai mult accent pe pre-poziționare, rotații de trupe, capabilități high-end și sisteme de comandă și control. În paralel, vor deveni prioritare domenii precum apărarea aeriană și antirachetă, intelligence-ul și cyber-ul, în timp ce presiunea asupra europenilor va crește pentru a susține o parte mai mare din efortul de apărare (costuri aferente infrastructurii și trupe). Semnale ale acestei repoziționări există deja: reducerea unor rotații militare pe flancul estic, inclusiv retragerea unei brigăzi rotaționale, a fost interpretată ca parte a unei redistribuiri strategice a resurselor americane către Indo-Pacific și către alte priorități interne.
În același timp, americanii vor continua să parieze pe câteva domenii-cheie în Europa, iar România are interesul să se cupleze inteligent la ele. În primul rând, industria de apărare și producția de muniții, inclusiv dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare în Europa de Est. Apoi, apărarea aeriană și antidronă, împreună cu capacitățile de supraveghere și recunoaștere (ISR). Marea Neagră va rămâne un spațiu strategic de competiție, unde infrastructura logistică, mobilitatea militară și securitatea energetică vor conta tot mai mult. La acestea se adaugă energia - gazul, nuclearul civil și infrastructura regională - precum și cyber-ul și protecția infrastructurii critice. În esență, Washingtonul va dori o Europă care investește mai mult și produce mai mult în domeniul securității, în timp ce Statele Unite își vor păstra rolul indispensabil prin tehnologie, comandă, intelligence și capacitatea de proiecție selectivă a puterii.
