Proiectul vine în întâmpinarea necesităţii promovării lecturi printe tineri şi instituie anul 2019 drept <

Anul Cărţii propune lansarea unui program la nivel naţional, <

Iniţiatorii arată că dezinteresul faţă de lectură şi faţă de studiile literare, în general, se înscrie în contextul mai larg al lipsei unei investiţii solide în educaţie, iar lipsa programelor de lectură pentru elevi este o cauză majoră a acestei probleme.

În expunerea de motive se specifică faptul că În România, în studiul Obiceiurile de lectură ale românilor, realizat de IRES, două dintre concluziile înregistrate au fost că unul din cinci români a citit o carte cu mai mult de un an în urmă, iar 22% dintre cei intervievaţi au declarat că nu citesc deloc cărţi. De asemenea, acelaşi studio arată că adulţii achiziţionează tot mai puţine cărţi şi, de cele mai multe ori, părinţii le cumpără copiilor numai acele cărţi necesare la şcoală. Principala explicaţie invocată de adulţi pentru neachiziţionarea cărţilor a fost preţul ridicat al acestora.

Iniţiatorii susţin că proiecte asemănătoare au fost implementate cu succes în Bulgaria, Polonia şi Turcia. Proiectul legislativ a fost înregistrat la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, pentru dezbateri.

Statistica arată că unul din cinci români a citit o carte cu mai mult de un an în urmă, iar 22% dintre intervievați au declarat că nu citest deloc cărți. Este vorba despre studiul Obiceiurile de lectură ale Românilor, realizat de IRES.

”Prin urmare, oglinda societății românești contemporane nu reflectă o imagine bună, la nivelul transmiterii către copii și adolescenți a plăcerii pentru lectură”, afirmă parlamentarii, care menționează că același studiu arată o altă realitate, și anume că adulții achiziționează tot mai puține cărți, majoritatea fiind cele necesare școlii, din cauza prețului mare al acestora.

Românii cumpără mai puține cărți decât vecinii bulgari, iar cei mai mari consumatori de carte din țară sunt preșcolarii și copiii din clasele primare, potrivit studiilor specialiștilor. Astfel, în Parlament a fost pregătit un set de legi, ”Pactul pentru carte”,  care își propune dublarea consumului de carte în doi ani.
Invitată recent la Interviurile Libertatea Live, Virginia Costeschi, coordonator editorial în cadrul Grupului Editorial Trei, a vorbit despre cum îl înveți pe copil să citească. “Este esențial să-i obișnuim pe copii cu prezența cărților. Există cărți pe care copiii le pot folosi de când au doar câteva luni, pentru că sunt cărțile speciale pentru bebeluși, apoi sunt cărțile cu ilustrații și cu puțin text. Este important să le fim alături copiilor în această călătorie. Cititul este un obicei. Prin exemplul personal și prin timpul investit în lectură, că e seara sau în alt moment al zilei, copilul își va apropia cartea. Atunci procesul de citire va fi mult mai ușor pentru el”, spune Virginia Costeschi.

Citește și: VIDEO/În cât timp este pregătit de zbor un avion, după coborârea ultimului pasager. Stewarzii pregătesc contracronometru avioanele pentru următoarea cursă

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.