Într-o postare pe pagina de Facebook, instituția precizează că „în competențele RAR nu a fost introdusă o astfel de practică și, prin urmare, nu aveți niciun motiv să solicitați de la noi un astfel de document inexistent”.

„Am aflat din presă că din acest an trebuie să emitem o Notificare de conservare sau un Aviz de staționare prelungită ori un Certificat de Conservare și Integritate Tehnică sau… ceva document care să ajute proprietarii mașinilor vechi să nu plătească o suprataxă de mediu (?!). Sau un impozit mărit. Mai mult decât atât, certificatul ar putea fi emis după ce Unitatea Mobilă RAR constată vizual că vechitura pe care un cetățean o are în curte pentru piese sau pentru restaurare nu are scurgeri de lichide și că seria de șasiu este lizibilă. Noi nu știm nimic despre o astfel de verificare pe care ar trebui să o facem și nu avem nici Unitate Mobilă”, au transmis reprezentanții instituției, care atrag atențiaa cetățenilor că este vorba despre un fake news.



Totodată, aceștia dau asigurări că „orice schimbare importantă în zona noastră de competență va fi transmisă către opinia publică prin canalele oficiale de comunicare”.

De asemenea, pentru a nu cădea în astfel de capcane, oamenii sunt învățați cum să găsească indicii despre textele de tip fake news sau scrise cu AI.

Printre acestea se regăsesc: informația este una „bombă”, schimbă tot ce știai despre un subiect sau introduce o noutate absolută, care are un termen scurt de implementare, dar și lipsa surselor sau trimiterile către surse oficiale, comunicate, declarații ale unor oficialități.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.