Investigaţia PET/CT e cea mai modernă metodă de diagnostic. Cu ajutorul acesteia se depistează cu mare precizie dacă în organism există modificări maligne. Metoda se poate aplica atât pentru descoperirea tumorii primare, cât şi pentru urmărirea eficacităţii tratamentului celor deja diagnosti caţi.

Până acum, aparatul PET/CT era utilizat contra cost (circa 4.500 de lei). Dacă CNAS le aprobă dosarele, pacienţii vor fi examinaţi gratuit. Bolnavii trebuie să fie atenţi la mai multe aspecte:

  • investigaţiile nu trebuie efectuate mai devreme de şase săptămâni după radioterapie sau patru săptămâni după chimioterapie injectabilă;
  • gravidele nu au voie la acest aparat, la fel şi pacienţii care suferă de claustrofobie.

Iată care sunt bolile ce pot fi diagnosticate gratuit:

  • neoplazii la cap şi la gât, cu excepţia tumorilor cerebrale şi tiroidiene;
  • cancerul pulmonar (stadiile II-III cu posibilă indicaţie chirurgicală);
  • cancerul colorectal metastatic cu indicaţie chirurgicală;
  • cancerul mamar şi cel de col uterin tratate cu medicamente oncologice aprobate de comisiile de experţi CNAS;
  • limfoame, sarcoame şi tumori de părţi moi, neuroblastom.

Libertatea te informează

De azi, Libertatea vă prezintă aparatele care ajută la descoperirea cancerelor, care distrug celulele bolnave sau care vindecă. Mulţi cititori şi-au exprimat dorinţa de a afla amănunte despre aceste tratamente, tehnologia, dar şi preţurile practicate.

Acte necesare

  • copia actului de identitate;
  • consimţământul pacientului;
  • referatul medical (completat de medicul curant – oncolog, avizat de coordonatorul de program de la nivelul judeţului respectiv sau din centrele universitare, după caz);
  • investigaţiile care susţin diagnosticul şi evoluţia bolii. Dosarul se depune la Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate.

Detalii despre aparat şi despre procedura medicală găsiţi pe site-ul www.petct.ro sau la adresa bd. Gen. Magheru nr. 1, Oradea, jud. Bihor. Tel: 0259.409.090.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.