Cum au doborât piloții români drona de lângă Sfântu Gheorghe. Ministrul Apărării: „În 11 minute au reuşit să încadreze pe radarul de bord ţinta”

 1 comentariu
Două avioane de luptă F-16, ridicate pentru un exercițiu militar în Tulcea

Piloții Forțelor Aeriene Române au interceptat și doborât sâmbătă, 25 iulie, o dronă intrată neautorizat în spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării, după o reacție extrem de rapidă.

Ținta a fost încadrată pe radarul de bord în 11 minute

În doar 11 minute de la detectare, aparatele de vânătoare au încadrat ținta pe radar și au doborât-o într-o zonă de siguranță, potrivit ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță, care a subliniat că incidentul arată o dovadă clară de fermitate din partea Armatei.

„A fost o activitate intensă în această dimineaţă în zona graniţei cu Ucraina, în vecinătatea spaţiului aerian cu România, de pe la ora 05:00. La ora 08:20, o dronă a intrat în spaţiul aerian al României, la vreo 17 kilometri verticală faţă de Sulina”, a precizat Radu Miruță, la Antena 3.

Aparatul a „evoluat în zona de frontieră cu Ucraina” și a fost doborât, conform MApN,  „în condiții de siguranță într-o zonă nepopulată din proximitatea frontierei”. Punctul de impact a fost la 9,6 km de localitatea Sfântu Gheorghe, din județul Tulcea.

„Doi piloţi, aflaţi în misiune de poliţie aeriană cu avioane de vânătoare româneşti, în 11 minute, au reuşit să încadreze pe radarul de bord ţinta, să identifice o zonă de siguranţă în care aceasta să poată fi angajată, să o ţintească şi să o doboare", a mai declarat ministrul interimar al Apărării.

Inițial el a precizat că drona a fost doborâtă în 12 minute, într-o zonă nelocuită. „Încă o dronă intrată ilegal în spațiul aerian românesc a fost doborâtă de militarii români în această dimineață, la ora 8:34, la 9,6 km vest de localitatea Sfântu Gheorghe. Drona a fost observată de radarele MApN intrând în spațiul nostru aerian la ora 8:22 și a fost lovită câteva minute mai târziu de un avion de vânătoare F-16 românesc”, preciza sâmbătă dimineața, pe Facebook, Radu Miruță.

„O dovadă clară de fermitate din partea Armatei Române”

Ministrul Apărării a subliniat, în cadrul unei intervenţii telefonice la Antena 3, că doborârea dronei demonstrează fermitatea Armatei Române în fața încălcării spațiului aerian.

„Este o dovadă clară de fermitate din partea Armatei Române că astfel de intrări neuatorizate nu sunt tolerate şi este, dacă vreţi, o dovadă că ceea ce am spus constant cu privire la preocuparea permanentă a Ministerului Apărării de a rearanja capabilităţii, în a face tot felul de simulări cu privire la dronele care intră prin anumite moduri în spaţiul aerian românesc a început să dea roade", a mai precizat acesta.

Nu a fost încă stabilită proveniența dronei

Întrebat despre provenienţa dronei doborâte sâmbătă dimineaţă, lângă Sfântu Gheorghe, ministrul a răspuns: „Nu avem cum să avem informaţii în acest moment, pentru că informaţiile încep să apară de la discuţiile cu piloţii, care, poate, ajung să vadă vizual drona din cockpitul avionului de vânătoare. Certitudinea acestor informaţii este generată de un raport de expertiză pe care mai multe instituţii ale statului român o fac ulterior, colectând rămâşiţele acestei drone de la sol şi făcând o expertiză asupra lor".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Mastermind2 25.07.2026, 11:54

    O informație inutilă pentru public,dar importanta pentru adversar,oricare ar fi acela,mai încet cu propaganda la cat de buni suntem,că știm adevărul.....

ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!