Mergi direct la conținut »
Aproape 350.000 de copii români cresc fără părinții lor. Spiegel Online scrie despre "orfanii europeni"
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > Aproape 350.000 de copii români cresc fără părinții lor. Spiegel Online scrie despre "orfanii europeni"

Aproape 350.000 de copii români cresc fără părinții lor. Spiegel Online scrie despre „orfanii europeni”

Pe măsură ce Uniunea Europeană (UE) s-a extins spre est, sute de mii de copii au fost transformați în adevărați "euro orfani", așa cum îi descrie presa occidentală.

De Dragoș Tănase,

Nu sunt orfani în adevăratul sens al cuvântului, dar ei cresc fără părinții lor, care nu au de ales decât sa lucreze în țările bogate din Europa de Vest, pentru că în țară nu au prea multe opțiuni de muncă, scrie Spiegel Online.

„Copii singuri acasă”

În România, ei sunt cunoscuți sub numele de „copii singuri acasă”, dar la fel ca ei sunt și mulți alți copii din Europa Centrală și de Sud-Est, care au petrecut ani de zile cu bunicii sau alte rude, deoarece părinții lor au plecat în vestul UE pentru a-și găsi un loc de muncă plătit mai bine.

Aceasta este o parte întunecată a poveștii de succes numită extinderea UE către est.

Conform statisticilor oficiale, între 95.000 și 160.000 de copii din România au cel puțin un părinte în străinătate. Autoritățile consideră, însă, că numărul „copiilor singuri acasă” este mult mai mare, adică de aproximativ 350.000.

Și asta doar în România, pentru că există „orfani europeni” de pretutindeni, de la țările Baltice până la cele din Balcani.

Cifrele nu sunt foarte exacte, totuși, pentru că mulți părinți nu informează autoritățile atunci când părăsesc copiii la rude. Acest lucru se datorează fie ignoranței, neglijenței, fie temerii că ar putea pierde custodia copiilor lor, potrivit Danielei Titaru, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău.

Potrivit acesteia, aici există cel mare număr de „copii singuri acasă” din întreaga țară.

„Există multe sate goale în județul nostru, plus o mulțime de terenuri de pământ nelucrate. Există o lipsă de muncă peste tot”, spune ea.

Mama Nicoletei este fericită să-și vadă fiica… pe WhatsApp

Nicoleta, care stă cu bunicii săi, se uită la ecranul smartphone-ului ei. Ea și mama sa sunt despărțite de 2.500 de kilometri. Vorbesc zilnic pe WhatsApp, rareori mai mult de câteva minute.

Ileana Tănase, în vârstă de 37 de ani, sună din Londra. Nicoleta, de 14 ani, stă pe patul ei în camera casei din Scărisoara, o comună din județul Bacău.

Ele vorbesc, în general, despre școală, mâncare, muncă și vreme. În camera următoare, fratele mai mic al Nicoletei, Andrei, se joacă pe smartphone. Copilului de 11 ani nu-i place să vorbească la telefon. Este un pic introvertit.

Asta a fost relația lui Ileana Tănase cu cei doi copii ai săi, în ultimii trei ani. Una întreținută cu filmulețe emoționante și mesaje scrise în grabă, marcate de emoticoane. Este simularea digitală a unei vieți normale…

„Suntem săraci, dar trăim în demnitate”

Nicoleta își amintește când a plecat mama sa, fără să știe când și dacă se va mai întoarce acasă. Era o zi caldă de vară, în august, acum trei ani. Au luat un autobuz de la Scărișoara până la Bacău.

Ileana le-a explicat copiilor săi că e nevoită să plece pentru că nu a putut găsi un loc de muncă în România, care să-i scoată din sărăcie și să o ajute să le ofere o educație bună.

Aveau ceva timp înainte de plecarea mamei, așa că au mers într-un parc și au mâncat câte o înghețată. Apoi, în timp ce autobuzul se pregătea de plecare, Ileana Tănase și-a luat rămas bun… cu lacrimi în ochi.

Nicoleta spune că inima i-a fost frântă în acea zi, dar a găsit o mângâiere știind că mama ei pleca pentru a le oferi o viață mai bună. Și, poate, într-o zi s-ar putea să o și urmeze.

Familia Tanase trăiește în condiții modeste, la o mică fermă. Dar bunicii, Matei și Margareta Tanase, 69 și 64 de ani, sunt mulțumiți cu viața lor.

Cresc porci și găini, cultivă porumb și au o grădină de legume. Domnul Tănase, fost șofer de camion, a devenit pescar.

Peștele ăe care îl prinde îl vinde în orașele limitrofe, iar marfa o transportă cu o căruță trasă de cai.

Doamna Tănase a fost lucrător necalificat într-o fabrică de covoare. Acum ea are grijă de casă și de curte, de bucătarie și de mama sa de 98 de ani. Fiica ei, Ileana, îi trimite lunar bani din Anglia.

„Suntem oameni săraci, dar trăim cu demnitate”, spune Margareta Tanase, cu mândrie. „Și copiii nu vor niciodată nimic”, a adăugat ea.

Margareta se comportă ca și cum nu ar avea prea mult timp să se gândească la sentimentele ei. Întrebată cum se simt copiii fără mama lor, aceasta a spus: „Este dificil… atât pentru fiica mea. cât și pentru nepoții mei, dar toți s-au obișnuit cu această situație”.

Nicoleta este o fată serioasă. Ea și-a amenajat camera, care are în jur de 10 metri pătrați, în propriul ei regat mic și ordonat.

Spune că are mulți prieteni, dar că îi vede cel mai mult la școala din orașul vecin. Trebuie să studieze, așa că are mult timp pentru ea însăși.

În timpul liber, îi place să deseneze scene fantastice cu o mulțime de modele geometrice și peisaje pline de culoare, suprarealiste, cu cai, unicorni și fetițe.

Cel mai mare vis al ei este să părăsească satul și să se mute la Londra cu mama ei, să termine liceul și să devină farmacistă. Acest lucru ar fi posibil, teoretic: mama ei a reușit să aibă o existență stabilă pentru ea și familia sa. Locuiește în partea de nord-est a orașului, într-o casă cu trei camere. și o terasă. Ar fi o mulțime de spațiu pentru copii acolo.

Ileana Tănase lucrează într-o cafenea, unde câștigă 1.700 de euro/lună. Lucrează 13 ore pe zi, de luni până joi. Vinerea și sâmbăta lucrează timp de opt până la zece ore.

Susține că banii sunt suficiențit să-și acopere cheltuielile zilnice și să trimită și bani acasă. De asemenea, ar fi suficient să îi aducă și pe copii la ea.

Dar pentru a face acest lucru, fostul ei soț ar trebui să semneze un document legal care să permită copiilor să părăsească România. Nu îi este clar când sau chiar dacă va face asta.

„În gândurile mele… sunt cu copiii. Sunt deznădăjduită”, spune Ileana.

„Migrația, cea mai mare problemă”

Înainte de căderea dictaturii, a existat o cooperativă agricolă în comuna Corbasca din județul Bacău. Cine nu lucra acolo, muncea în orașul Bacău, la aproximativ 50 de kilometri distanță.

La acea vreme, Bacăul era punct important pentru industria chimică, textilă și de hârtie din estul României.

Cu toate acestea, în contextul turbulențelor politice și economice ale primului deceniu postcomunist al țării, aproape nici una din aceste industrii nu a supraviețuit.

Cooperativele de pretutindeni au fost dezmembrate. Doar câteva dintre fostele întreprinderi de stat au supraviețuit, însă cu doar o parte din personal.

Există doar o mână de locuri de muncă rămase în Corbasca, cu cei 4.900 de locuitori ai săi. Acele locuri de muncă sunt, de exemplu, în Consiliul Local, sau la brutărie, în cantină, câteva baruri sau în mici magazine din zonă.

„Migrația este cea mai mare problemă. Ar fi mai bine ca oamenii să rămână alături de copiii lor, dar – din păcate – situația economică face acest lucru imposibil „, spune primarul din Corbasca, Nicușor Andone Pușcașu.

Probabil că nimeni din comunitate nu cunoaște cazurile individuale și situația acestor oameni plecați de acasă mai bine decât Constantin Tăbăcaru. În vârstă de 55 de ani, el a lucrat mult timp ca profesor la Corbasca.

Cu opt ani în urmă, a început să participe la un proiect UNICEF pentru copiii din familii nevoiașe. El însuși a crescut în condiții foarte sărace și dificile, ceea ce îl determină astăzi să ofere ajutor.

În 2015, el a renunțat la predare și a început să lucreze ca asistent social în comunitatea sa. Acum, el se duce în mod regulat la casele copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate.

Se asigură că drepturile lor sunt respectate și sfătuiește bunicii sau rudele în probleme educaționale, sociale sau de tutelă. Adesea, ceea ce întâlnește în timpul vizitelor lui îi face să se simtă neajutorat.

„O generație întreagă din această țară a crescut fără părinți. Acum, o parte a generației următoare se confruntă, de asemenea, cu acest lucru. De multe ori mă întreb: Ce vor deveni acești copii și ce fel de viitor vor avea ei?”, spune el.

Tăbăcaru activează foarte des în Băcioiu, cel mai mare sat care aparține de comuna Corbasca. În mod oficial, aici există aproximativ 2.000 de locuitori. Tabacaru estimează că 80% din toți adulții de vârstă activă au plecat din sat.

De la disanță, Băcioiu pare a fi din clasa de mijloc, situată într-o suburbie a unui mare oraș. Este plin de clădiri rezidențiale moderne, spațioase, în mare parte cu trei etaje, dar neocupate.

Acestea aparțin emigranților economici, care și-au investit toate veniturile în casele de lux. Este modul tradițional prin care oamenii investesc în viitor, dar se gândesc și la perioada când, probabil, vor reveni în țară.

Majoritatea copiilor suferă de anxietate emoțională

Aproximativ 220 de copii frecventează școala din Băcioiu, în clasele I-VIII. Doar 20 de copii au părinții alături de ei. Ceilalți 200 au crescut la bunicii sau rudele lor, potrivit directorei școlii, Adriana Duca.

„Ei sunt bine îmbrăcați și au cele mai noi telefoane mobile, se comportă foarte respectuos. Nu există probleme disciplinare, dar din punct de vedere emoțional, aproape toți au probleme. Mulți dintre copiii mai mici ne îbrățișează mereu și caută un contact fizic”, spune ea.

Adriana Duca, în vârstă de 46 de ani, a lucrat în școală timp de 25 de ani și încă trăiește momente care o emoționează, cum ar fi atunci când unii dintre copii o strigă „mama”.

Petronela, de 11 ani, este o elevă bună. Vrea să fie ofițer de poliție și să prindă hoți, când o să fie mare. Îi lipsește părinții? Ea zâmbește cu bucurie și pare să se gândească cum să răspundă cel mai bine. În cele din urmă, ea spune: „Adică, e în regulă.” După un timp, se corectează: „Mai mult, părinții mei îmi simt lispa”. Fratele ei și ceilalți copii din jurul ei, verișorii săi, au izbucnit în râs.

Petronela nu locuiește departe de școală. Ea trăiește cu bunicii săi, Vasile și Maria Călin, de 61 și 57 de ani. Au crescut nouă copii, dintre care opt trăiesc în afara României. Acum, cinci nepoți trăiesc împreună cu ei, împreună cu fiica lor cea mai tânără, Betania (12 ani), care a apărut mai târziu în viașa lor.

„Nu ne simțim ca bunicii. Încă suntem părinți și suntem fericiți să fim părinți, chiar și pentru nepoții noștri”, spune Vasile Călin.

Vasile Călin și soția lui trăiesc într-o casă mică, cu două camere, una pentru cei șase copii, cealaltă pentru ei înșiși. În spatele proprietății, unul dintre fiii lor, care lucrează în Spania, a construit o casă mai mare, cu două etaje.

Etajul inferior, care are trei camere mari și podele de marmură, este în mare parte finisat. Dar familia Călin și nepoții lor preferă să locuiască în casă mai mică, mai veche. O găsesc mai confortabilă.

Dorind o viață mai bună pentru nepoții lor

Vasile Călin și soția sa, care au absolvit școala gimnazială, și-au petrecut viețile în diverse cooperative agricole, dar nu primesc nicio pensie. După căderea dictaturii, spune Vasile Călin, unul dintre angajatorii lor le-a pierdut contractele de muncă și, pentru un timp, pur și simplu au continuat să lucreze fără documente. În ziua de azi, ei supraviețuiesc cu banii trimiși de copiii lor din străinătate.

În anii tulburi de după căderea comunismului, soții Călin au tot încercat să găsească de muncă. Copiii lor au mers foarte puțin la școală, lucru pe care îl regretă acum. Mai mult, trei dintre copiii săi nu au o slujbă permanentă în străinătate, așa că a insistat ca cei cinci nepoți să rămână în sat și să meargă la școală. Acum are mare grijă ca ei să nu lipsească de la ore, să își facă temele și să nu petreacă prea mult timp pe telefoanele mobile.

„Aș vrea ca nepoții mei și fiica mea cea mai mică să învețe profesii decente. În caz contrar, vor ajunge ca unii dintre ceilalți mei copii, undeva în străinătate, cu o viață degradantă”, spune el.

Vânzarea ziarelor în Berlin

Într-o zi rece de vară din cartierul Reinickendorf din Berlin, Petrică Gologan, în vârstă de 38 de ani, se află în fața unui supermarket și încearcă să vândă exemplare ale ziarului Motz.

El îi salută pe toți cei care merg pe lângă el într-o germană stricată. Mulți dintre oameni îl cunosc și îl salută înapoi, oferindu-i și câțiva cenți.

Unii sunt chiar mai generoși și îi dau monede de 1 euro sau 2 euro. Nimeni nu vrea, de fapt, acea hârtie pe care o vinde. Petrica Gologan se înclină și spune: „Mulțumesc, vă mulțumesc!

Gologan vine aici în fiecare miercuri. În alte zile ale săptămânii, merge la diferite supermarketuri. Uneori el chiar părăsește orașul și își încearcă norocul undeva în statul învecinat Brandenburg. Este important, spune el, să nu frecventeze prea des același loc.

Petrica Gologan, 38 de ani, și soția sa, Maria, care este cu 10 ani mai tânără, au locuit la Berlin timp de șase ani. Ei sunt părinții Petronelei și ai lui Leonard.

Maria, de asemenea, încearcă să-și vândă propriul teanc de ziare, de cele mai multe ori în imediata apropiere a soțului ei. Copiii lor știu că părinții lor câștigă bani „cu ziare”.

De fapt, afacerile nu sunt chiar atât de rele. Fiecare câștigă în jur de 30 de euro pe zi, ceea ce înseamnă aproximativ 1.500 de euro pe lună, uneori chiar mai mult.

În România, chiar și cu normă întreagă, nu ar câștiga nici măcar jumătate din aceste venituri, presupunând că și găsesc un loc de muncă.

Petrică și Maria locuiesc în cartierul estic al orașului Lichtenberg din Berlin, unde plătesc 300 de euro pe lună pentru două paturi într-o cameră cu patru persoane și o bucătărie comună.

Ei refuză să dezvăluie mai multe despre situația lor, deoarece nu au un contract de închiriere și, prin urmare, nu se pot înregistra la autorități.

Astfel, cei doi nu se pot baza pe o existență normală și stabilă.

„Mi-e rușine, sunt bolnav și am obosit de toată această cerșeală. Aș fi mulțumit dacă aș putea obține o slujbă, chiar și slab plătită!, spune el, oftând, pentru sursa citată.

În ziua în care au vorbit cu reporterul de la Spiegel Online, Petrică a stat nouă ore în stradă, după care a luat un tren pentru a-și întâlni soția, care îl aștepta la o gustare, la o jumătate de oră distanță.

Împreună, au reușit să colecteze în acea zi 70 de euro. A fost o zi buna. După revedere, au comandat ceai și apoi și-au sunat copiii lor. Au un telefon mobil ieftin, nu un smartphone, așa că apelurile video sunt imposibile.

Ascultă vocea veselă a fiicei lor, Petronela. Copiii par să se descurce bine. După ce închid, Petrică și Maria Gologan se uită unul la altul, în tăcere. Apoi încep să plângă…

Populaţia Germaniei a ajuns anul trecut la un nivel record de peste 83 milioane de locuitori, creştere datorată în cea mai mare parte migraţiei, provenită majoritar din Europa de Est şi cu precădere din România, arată cifrele publicate marţi de Biroul Federal de Statistică (Destatis) și citate de Agerpres.

FOTO – Pixabay.com

 
 
Close
Close
Închide