Câteva mii de persoane protestează în fiecare zi, în mai multe oraşe din Spania, după arestarea de marţi, 16 februarie, a rapperului de 32 de ani, condamnat la închisoare pentru insulte aduse monarhiei şi glorificarea violenţei, informează News.ro.

Arestări și răniți, în a treia zi de manifestații în Spania, după ce un rapper devenit simbol al libertății de exprimare a fost condamnat la închisoare
David Hasel | Foto: EPA

Pentru a treia noapte consecutiv, joi spre vineri, 19 februarie, protestele faţă de încarcerea Hasel care au avut loc în mai multe oraşe s-au soldat cu incidente violente.

Opt persoane au fost arestate la Barcelona şi cel puţin patru la Valencia, potrivit TVE.

În Barcelona, doi membri ai Mossos d’Esquadra, poliţia catalană, au suferit răni la cap din cauza pietrelor aruncate de manifestanţi, iar serviciile sanitare au îngrijit alte două persoane rănite.

Manifestaţii au avut loc şi în Tarragona, Sabadell şi Valencia. Containere incendiate, baricade, obiecte contondente şi curse stradale au fost câteva dintre elementele definitorii.

Demonstranţii au aruncat cu pietre, sticle şi petarde spre forţele de ordine, scandând sloganuri precum „Libertate pentru Pablo Hasel” şi „Moarte regimului spaniol”.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

În Barcelona a fost atacat sediul cotidianului El Periódico de Catalunya şi mai mulţi jurnalişti au fost agresaţi.

Preşedintele Executivului spaniol, Pedro Sánchez, a făcut vineri primele declaraţii cu privire la manifestaţiile din ultimele zile şi la incidentele care au avut loc. El a subliniat că Guvernul va acţiona cu „fermitate” şi „va face faţă oricărei forme de violenţă şi va garanta siguranţa cetăţenilor”, pentru că „violenţa este inadmisibilă într-o democraţie deplină precum Spania”.

Violenţa este inadmisibilă într-o democraţie şi nu există excepţii care să poată justifica violenţele. Violenta nu este o libertate, este un atac asupra libertăţii celorlalţi şi asupra democraţiei.

Pedro Sanchez:

Rapperul spaniol Pablo Hasel a fost arestat marţi, după ce se baricadase de 24 de ore în Universitatea din Lleida pentru a evita să execute o pedeapsă cu închisoarea.

Hasel trebuie să stea 9 luni la închisoare pentru că a vorbit în termeni laudativi despre terorism şi a calomniat monarhia şi instituţiile statului în mesaje publicate pe Twitter şi în versurile sale prin care ataca poliţia şi regele.

Poliţia catalană a pătruns în Universitatea din Lleida şi l-a arestat, după o zi de când el ajunsese acolo, însoţit de susţinători.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Cazul lui a reaprins în Spania dezbaterea privind dreptul la libera exprimare.

Mai mult de 200 de artişti, între care regizorul Pedro Almodóvar şi actorul Javier Bardem, au semnat o petiţie împotriva pedepsei primite de Hasel, în timp ce Amnesty International a spus că arestarea lui este o veste proastă pentru libertatea de exprimare în Spania.

Fotografii: EPA

w_56708536Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI