Specialist în fostul spațiu sovietic, după victoria lui Lukașenko: „E brav poporul din Belarus, dar nu există un context favorabil schimbării rapide de regim”

Manifestanții din Belarus au ieșit luni seară în stradă, în numeroase orașe, pentru a doua zi consecutiv, cu scopul de a protesta față de regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și față de victoria cu 80% din voturi revendicată de acesta în fața contracandidatei Svetlana Tihanovskaia, victorie pe care o mare parte a populației nu o consideră credibilă.

Oamenii s-au lovit iarăși de un zid aproape impenetrabil format de forțele de securitate, care au folosit violența pentru a dispersa mulțimile care strigă în toată țara că vor ”Schimbare”.

Armand Goșu, un specialist în fostul spațiu sovietic, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, a explicat într-un interviu pentru Libertatea ce se întâmplă în Belarus și care sunt scenariile posibile pentru viitor:

• Momentul de ruptură în Belarus a fost felul în care regimul a gestionat epidemia COVID: oamenii au înțeles că Lukașenko nu și-a mai îndeplinit una dintre atribuțiile de bază, cea de a le proteja viețile.
• Lukașenko a făcut o greșeală strategică în momentul în care a permis candidatura Svetlanei Tihanovskaia, care a reușit în scurt timp să devină simbolul opoziției la regim.
• Președintele se bazează pentru supraviețuire nu atât pe un electorat fidel, care nu prea mai există, ci pe instituțiile militarizate, pe care le-a cultivat cu grijă în lunga perioadă pe care a petrecut-o la putere.
• Structurile militarizate îl apără pe Lukașenko și e probabil să rămână loiale până la sfârșit. De unde și posibilitatea să avem violențe extreme și o vărsare de sânge amplă în Belarus.
• Protestatarii sunt curajoși, însă nu există lideri politici care să își asume organizarea manifestațiilor, iar media este controlată de regim.
• Acum nu există un context internațional favorabil schimbării rapide de regim la Minsk. Este mai degrabă începutul unui proces care va dura, poate luni de zile, poate ceva mai mult, de schimbare a regimului politic de la Minsk.
• Vladimir Putin nu-și permite să piardă pe cel mai fidel aliat, în ciuda tensiunilor care au existat între Putin și Lukașenko.

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Contractul social nescris între regim și cetățeni a fost rupt

-Cum vă explicați acest val de indignare împotriva regimului Lukașenko, care s-a văzut în ultima lună în campania electorală, apoi la alegeri, și care se vede acum în stradă? Care a fost motorul? Problemele economice care s-au accentuat? Felul în care regimul a gestionat epidemia COVID?
-O emoție puternică a stârnit felul în care Lukașenko personal a gestionat epidemia de COVID, negând inițial existența COVID-ului, făcând glume, spunând că trebuie să dai un pahar de vodcă pe gât, să mergi într-o saună uscată sau să te duci cu tractorul pe câmp, toate aceste activități putând să te scape de COVID.

Apoi, faptul că autoritățile sanitare controlate politic nu au publicat informații măcar verosimile cât de cât, despre victimele epidemiei. 

Cred că a fost un moment de ruptură. Sigur, există un contract social nescris între Lukașenko și cea mai mare parte a populației Belarusului, care a renunțat benevol în timp la multe libertăți. În schimbul acestei renunțări ei au obținut o stabilitate, insistă Lukașenko asupra acestui cuvânt, stabilitate politică, economică. Au obținut un nivel de bunăstare, scăzut, dar cu pensii și salarii care se plătesc la timp, spre deosebire de alte țări vecine.

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

El mai arată că a adus o stabilitate în viața politică. Nu se întâmplă conflicte politice ca în Ucraina, exemplul favorit al lui Lukașenko.

Felul în care el a gestionat criza COVID a dezamăgit foarte mult populația, pentru că a pus viața oamenilor în pericol. Oamenii au simțit că acest contract nescris s-a rupt, pentru că Lukașenko nu și-a mai îndeplinit una din atribuțiile importante, să protejeze viața propriilor cetățeni. Probabil de aici emoția negativă.

E un subiect care s-a discutat foarte mult în ultimele luni și un motiv pentru care liderii partidelor de Opoziție nu s-au înscris în cursa electorală, spunând că nu este cazul să se organizeze alegeri în Belarus, câtă vreme pandemia e la cote alarmante.

Repet, nu avem informații foarte multe despre ce se întâmplă în domeniul medical în Belarus, pentru că datele sunt falsificate, sunt secrete de stat, iar cifrele date publicității sunt scoase din pixul lui Lukașenko.

Svetlana Tihanovskaia a devenit un simbol al renașterii în Belarus

-Lukașenko a arestat câțiva posibili candidați, a interzis înscrierea altora pe listă. Așa s-a ajuns la Svetlana Tihanovskaia. A fost o greșeală tactică a lui Lukașenko faptul că a permis această confruntare?
-A fost o greșeală tactică. El nu s-a așteptat că opoziția și opinia publică să o sprijine, să se unească în jurul candidaturii Svetlanei Tihanovskaia.

Recomandări

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

S-au mai produs astfel de greșeli în regimurile autoritare. Dacă vă amintiți în 2013, la alegerile din Moscova, care singură are mai mulți locuitori decât are Belarusul, autoritățile au permis înscrierea în cursă a lui Alexei Navalnîi. Pentru că au crezut că pot controla situația și că va primi 2-3 procente și în felul ăsta imaginea opozantului activ se va prăbuși, dezamăgind. Nu a fost așa. Navalnîi primit peste 25% din voturi, în ciuda unei campanii agresive a Puterii împotriva lui. Și cu obișnuitele fraudări de voturi.

Asta a făcut acum Lukașenko. A zis: ”O femeie singură, cu soțul la închisoare, cu doi copii trimiși peste graniță va fi ușor de controlat”. 

Ea nu este politician, n-a făcut niciodată politică; este la bază profesoară de limbi străine, dar nu a mai profesat de multă vreme. Deci a zis că nu are experiență, contacte sociale, nu o să fie un candidat puternic care să îmi pună probleme.

S-a înșelat. Svetlana Tihanovskaia a devenit un simbol al renașterii în Belarus. Dintr-o femeie casnică care-și creștea copiii departe de ochii lumii, ea a devenit candidatul Opoziției care îl poate înfrânge pe Lukașenko. Ca în basme, omul bun care îl poate înfrânge pe omul rău. Faptul că se îmbrăca mereu în alb, că este o femeie tânără, educată, frumoasă, că nu este agresivă, a contat. 

Faptul că șefele de campanie ale altor doi potențiali candidați s-au alăturat și au susținut-o a fost important. În toate pozele, aceste trei femei apar pe scenă împreună la mitinguri.

Practic au transmis un semnal atât către tineri, către forțele de opoziție și au reușit să mobilizeze publicul până atunci apolitic. Cei mai mulți tineri s-au născut în perioada lui Lukașenko au fost educați în perioada lui Lukașenko, iar astăzi acești tineri spun răspicat că vor altceva.

Și generațiile mai vechi, care de regulă nu mergeau la vot, de data aceasta s-au mobilizat. Pentru prima dată în istoria recentă a Belarusului am văzut cozi de kilometri la secțiile de votare fie în țară, fie la secțiile de votare de la ambasadele și consulatele Belarusului din străinătate.

Ce se întâmplă azi nu e o noutate

-Și totuși, Comisia Electorală a anunțat: 80%. A fost iarăși o greșeală strategică a regimului care și-a atribuit acest scor neverosimil în alegeri? De ce nu a încercat o soluție de mijloc? Sau mai contează?
-Părerile observatorilor sunt împărțite. Mulți au spus că dacă ar fi fost anunțat că a câștigat cu 53-56%, lumea nu ar fi ieșit pe stradă.

Alții spun că, din contră, Lukașenko a calculat bine și a anunțat 80% tocmai ca să transmită un mesaj de forță, fiind contestat de bună parte din populație.

Probabil mai e și un element psihologic la Lukașenko. El a câștigat alegerile în 1994 și a ajuns la putere cu 80%. A câștigat referendumurile cu 79-80-81%. Bun, știm toți că aceste alegeri nu au fost corecte, iar rezultatul era desenat cu pixul. Și OSCE și Departamentul de Stat și principalele state europene au criticat de-a lungul timpului felul în care s-au organizat campaniile electorale din Belarus și au acuzat falsificarea alegerilor.

Deci ce se întâmplă azi nu e o noutate. De asemenea, nu e o noutate faptul că la anunțarea rezultatului au ieșit oameni pe străzi să protesteze. În decembrie 2010 s-a mai întâmplat lucrul ăsta. Au ieșit atunci vreo 10.000 de oameni pe străzi, au fost incidente violente. Unii protestatari au încercat să intre în instituții au spart geamuri, au forțat uși.

S-a terminat dramatic, pentru că din nouă contracandidați ai lui Lukașenko, șapte au fost arestați. Iar Lukașenko are un fel foarte dur de a se raporta la contracandidații politici. În anii 90 sunt cel puțin două cazuri de politicieni de Opoziție care au dispărut. Între timp, un ofițer de informații a defectat, a ajuns în Occident și a povestit cum a participat el la uciderea acelor opozanți ai regimului. Asta se întâmpla în anii 90, când regimul nu avea duritatea pe care o are acum.

Începutul unui lung proces care ar putea duce la schimbarea regimului

-Ce șanse credeți că au protestele actuale? Nu sunt neapărat coordonate, nu putem face o comparație cu Maidanul din Ucraina. Vedem însă că sunt ample și că protestatarii sunt determinați să reziste în fața forțelor de securitate.
-E destul de diferit față de Ucraina. Mai degrabă seamănă cu protestele opoziției din Rusia.

Lukașenko amenință tot timpul că opoziția vrea să organizeze un Maidan, că o să se arunce țara în haos și Belarus nu trebuie să urmeze exemplul Ucrainei. 

În Ucraina situația politică era sensibil diferită. Exista o opoziție puternică, existau televiziuni libere, publicații, sute de ziariști care relatau despre ce se întâmplă în țară. Aici, Lukașenko are un control total pe media. 

Singurele surse de informare pentru cetățenii Belarusului în acest moment sunt media rusească, posturi de radio independente de la Moscova care relatează obiectiv ce se întâmplă la Minsk. Mai avem rețelele sociale. Și canalele Telegram, acel serviciu de comunicare foarte utilizat în acest spațiu. Acolo se transmit fotografii de la mitinguri, informații, scurte analize despre ce se întâmplă. Numai că și acestea au fost blocate.

În Belarus nu există lideri politici care să își asume organizarea acestor manifestații. Cei care se strâng la proteste nu pot comunica între ei,  măcar din punct de vedere logistic. La Minsk nu există oligarhii din Ucraina, care să sprijine opoziția.

Ianukovici în Ucraina nu controla atât de bine serviciile secrete, justiția, cum le controlează Lukașenko.  

Și mai e ceva. Nu e un context internațional favorabil schimbării rapide de regim la Minsk. Era altceva atunci cu Viktor Ianukovici. Nimeni nu riscă să tensioneze relația cu Putin, mai ales după 2014. Iar analiști apropiați de Kremlin amenință brutal Occidentul că dacă vrea să-l îndepărteze pe Lukașenko ar trebui să își amintească de februarie-martie 2014, de anexarea Crimeei.

Deci contextul atât intern, cât și extern este sensibil diferit și nu este neapărat în favoarea schimbării rapide, în câteva zile, chiar brutale, a actualului regim Lukașenko.

Ce se petrece acum, cred că este mai degrabă începutul unui proces care va dura, poate luni, poate ceva mai mult, de schimbare a regimului politic de la Minsk.

Belarus e lipit de Lituania, Letonia, de Polonia, are graniță prea mare cu UE, NATO, pentru a risca un haos într-o țară de frontieră, sub nasul Rusiei.

În același timp, Putin nu-și permite să piardă pe cel mai fidel aliat, în ciuda tensiunilor care au existat între Putin și Lukașenko. Este prea important Belarus, din punct de vedere strategic, pentru Putin. Belarus este piesa centrală a unui conflict între Rusia și NATO, pentru că de acolo poate fi blocat pasul Suwalki, pe unde se face legătura pe uscat între Polonia și Țările Baltice.

Ca să fie o schimbare de regim la Minsk, va trebui probabil un aranjament mult mai amplu cu participarea unor actori importanți externi, care să-l binecuvânteze într-un fel, să permită și chiar să favorizeze această schimbare de regim. 

E foarte brav poporul Belarus, numai că este un context destul de prost pentru a se aștepta la niște rezultate pe termen foarte scurt.

Există riscul ca vărsarea de sânge să continue să se amplifice

-Există informații despre greve. Pot obține acestea ceva?
-Ieri a fost o grevă. Azi se anunță o grevă generală. Dar repet. Acesta e un proces care poate să dureze ceva mai mult. În același timp trupele Ministerului de Interne s-au comportat și mai agresiv noaptea trecută decât au făcut-o acum două nopți.

Deja avem un mort recunoscut oficial chiar de Ministerul de Interne. Nu e foarte clar în ce condiții. Ministerul de Interne spune că pregătea o bombă să o arunce și i-a explodat în față. Persoanele care au fost martore la această tragedie spun că din contră, Ministerul de Interne a aruncat spre acest protestatar cu o grenadă care face zgomot și rănile provocate de acea grenadă au dus la moartea protestatarului.

Oricum e clar că protestatarul nu avea cum să vină el la demonstrație cu grenade care sunt în dotarea Ministerului de Interne și se dau militarilor pe inventar.  

Pe de altă parte, vedem că s-au organizat baricade și că unele trupe au fost atacate cu coktailuri Molotov. Este un film pe canalele Telegram în care vedem mașini care forțează barajul trupelor Ministerului de Interne. Avem cazuri în care s-au organizat baraje de mașini care au blocat trecerea trupelor de intervenție OMON. Răspunsul acestora a fost să se deplaseze camuflat, în mașini de salvare, încărcate cu trupe speciale.

Situația este foarte tensionată și există riscul ca vărsarea de sânge să continue să se amplifice.

Cum a devenit Belarusul o mare cazarmă

-Pe cine se mai bazează acum Lukașenko pentru supraviețuire, în Belarus?
-Baza lui de putere în ultimii ani sunt instituțiile militarizate.

Sigur, există un electorat. Sunt oameni în vârstă, nostalgici după URSS, între 25-30%, care votează cu Lukașenko. Dar acești nu sunt oameni care să iasă pe stradă, să participe activ la viața politică.

De fapt, Lukașenko, ca niciodată în trecut, nu a organizat mitinguri electorale în această campanie. O lună și jumătate nu a făcut decât să se întâlnească cu ofițerii din KGB, cu comandanții de trupe, să viziteze garnizoanele Ministerului de Interne. În felul ăsta a încercat să se asigure de loialitatea trupelor Ministerului de Interne și KGB.

Acum vedem pe străzi mașini negre, dubițe, fără însemne, fără numere, cu militari care nu au la rândul lor niciun fel de semne. E o problemă pentru belaruși să identifice corect cine sunt acei oameni. Noaptea trecută au apărut mai multe zvonuri că ar fi trupe de intervenția rusești la Minsk, pentru că seamănă cu uniforma unor trupe de intervenție ale Ministerului de Interne rus. Până la urmă, s-a lămurit că sunt trupe speciale Alpha ale KGB-ului din Belarus.

Deci singura bază de putere a lui Lukașenko în acest moment sunt structurile militarizate. Asta înseamnă în primul rând KGB, serviciile secrete, cărora le plătește salarii foarte mari. Au sistem de sănătate, o rețea de spitale doar pentru angajații proprii. Sunt un fel de cetățeni de rangul 1 ai Belarusului. 

Și la Interne e la fel. Privilegii uriașe: salarii și pensii mari, soțiile și copiii lor au acces la sistem medical privilegiat, la joburi bune, sunt angajați cu prioritate în structurile statului. Ori acești oameni sunt foarte loiali lui Lukașenko personal. El nu are partid politic. El se bazează pe structurile statului. Pur și simplu a confiscat statul. Numai că dintre toate structurile acestui stat, el lucrează predilect cu structurile militarizate. Adică servicii secrete, Minister de Interne, Ministerul Apărării, Procuratura care este și ea militarizată după sistem sovietic, cu Justiția, deci cu judecătorii.

Toți aceștia îl apără pe Lukașenko, și e probabil să îi rămână loiali până la sfârșit. De unde și posibilitatea să avem violențe extreme și o vărsare de sânge amplă în Belarus.

O să ziceți, dar elita nu se compune doar din militari și ofițeri. O parte din establishment dorește schimbări.

Uitați-vă la Viktor Babariko, șef de bancă, care a vrut să candideze și acum este în pușcărie. Sau la Valeri Țepkalo, fost viceministru de Externe, fost ambasador la Washington. Deci o parte importantă a elitei de la Minsk vrea altceva decât vrea Lukașenko. Babariko și Țepkalo au fost colaboratori apropiați ai lui Lukașenko în anii 90, dar acesta nu mai are ce să le ofere. A devenit o piedică în dezvoltarea cât de cât normală a Belarusului. Faptul că acești vechi colaboratori au trecut de partea opoziției i-a întărit convingerea lui Lukașenko că singura lui șansă este să întărească pozițiile Ministerului de Interne și KGB.

Și dacă vă uitați pe imaginile filmate o să vedeți în centrul Minskului sute și mii de soldați bine echipați și antrenați, îmbrăcați în negru, cu scuturi, bastoane. Este o extraordinară desfășurare de forțe. 

Parcă toate trupele de intervenției s-au dus în Minsk. Nu este adevărat. În această noapte au avut loc proteste în alte 19 orașe din Belarus. La Brest de pildă, intervenția trupelor Ministerului de Interne a fost foarte dură împotriva protestatarilor.

Chiar în localități mici, în comune, unde se întâlneau în fața primăriei 80-100 de oameni, imediat apărea o dubă cu trupe speciale și începeau să îi bată pe oameni care nici măcar nu apucau să protesteze. 

Se pare că, în ultimii ani, Belarusul a fost transformat într-o uriașă cazarmă în care mii și zeci de mii de oameni sunt antrenați să bată alte mii și sute de mii de oameni, o mare parte a populației care vrea schimbare.

Putin știe foarte bine că Lukașenko nu are unde să fugă

– Ar trebui să mai așteptăm ceva din partea Rusiei?
– Elita moscovită în momentul ăsta nu are o poziție unitară în problema Belarusului. 

Cu două zile înainte de alegeri, Putin a vorbit la telefon cu Lukașenko. A fost acea scrisoare de cinci pagini pe care i-a trimis-o lui Lukașenko, cu explicații. E pentru prima dată însă, când Lukașenko a jucat cartea antirusească, arătând spre Putin ca spre principala amenințare la adresa independenței Belarus. Însă consilierii lui politici s-au înșelat. N-a câștigat nici încrederea cancelariilor occidentale, nici n-a convins electoratul pro-vestic să-l voteze.

Mai mult, Lukașenko a reușit să aducă împreună, în aceași tabără, forțele politice pro-occidentale și pe cele pro-rusești. Asta e noutatea campaniei electorale. Faptul că s-au unit într-un front anti-Lukașenko a crescut mult forța opoziției și a limitat impactul electoral al tradiționalelor manipulări geopolitice care aveau mult succes în fostul spațiu sovietic.

Lukașneko a încercat să mobilizeze electoratul cu propagandă anti-rusească, ceea ce evident a deranjat Moscova. În același timp, Moscova înțelege foarte bine ce se întâmplă în Belarus și că toate acele exerciții retorice ale lui Lukașenko din campanie nu au mare valoare pentru simplu motiv că Lukașenko s-a dovedit mereu capabil să facă orice se poate imagina pentru a câștiga alegerile.

Ori Putin știe foarte bine că Lukașenko nu are unde să fugă. Din punct de vedere economic este dependent de Rusia. Din punct de vedere politic este dependent de Rusia. Împotriva lui Lukașenko, de 20 de ani sunt sancțiuni internaționale. Nu o să-l primească nimeni în Occident. 

Iar mâine dacă o să vină alt lider la Minsk, chiar unul pro-occidental, nimeni nu se va grăbi să deschidă ușa Belarusului în NATO sau în UE. Aici e vina Vestului, care nu are un proiect de integrare pentru Est. Ceea ce reprezintă o invitație pentru Rusia să-și mențină influența în fostul spațiu sovietic.

Urmărește-ne pe Google News