Aşa arată o casă veche de 303 de ani!

La casa lui Damian Beleca, din satul Mânăstirea Humorului, ajungem pe drumul ce împresoară lăcaşul de cult din comună, însoţiţi de indicaţiile încurajatoare ale localnicilor. “Căutaţi casa aia veche, a lui Beleca? Nu aveţi cum să nu daţi de ea, toată lumea o ştie”, suntem asiguraţi. Într-adevăr, o găsim repede, deşi din uliţă nu se vede decât acoperişul ce se sprijină pe o peluză de iarbă şi o curte ca oricare alta. Obişnuit cu oaspeţii, un bărbat pe la vreo 45 de ani ne deschide poarta şi ne invită înăuntru.

Până să intrăm în odăile seculare, facem cunoştinţă şi cu proprietarul. “El e bunicul, el ştie tot despre casa asta”, ne spune respectuos nepotul, Gheorghe Beleca. După ce ne salută, bătrânul de 95 de ani ne invită, cu vârful toiagului, să urcăm pe prispă. Auzul îi este slab, dar nu vorbele noastre contează. Doar cele ale nepotului, care de fapt sunt ale lui, învăţate probabil pe de rost în lungile seri de iarnă ale copilăriei, când era vremea poveştilor. “Casa e cea mai veche din locurile astea. Ştim exact când a fost ridicată, acum 303 ani, a aparţinut familiei bunicii”.

Aflăm că bunica soţiei lui Damian Beleca, Domnica Cătună, le-a spus fiilor şi nepoţilor, pe la începutul secolului trecut, că stră-străbunicii ei au construit casa, în anul 1707. Au avut şi acte doveditoare, dar timpul le-a pierdut prin negură, deşi la Primărie ştie toată lumea de povestea parfumată a reşedinţei Beleca. Intrăm în camera de oaspeţi şi ne învăluie mirosul prietenos de lemn din bârnele care susţin tavanul. “Sunt la fel de bătrâne ca şi casa. E lemn de brad şi de molid din pădurile de pe-aici”, ne spune Gheorghe Beleca. Le pipăim. Sunt fine ca mobila lăcuită, dar explicaţia e convingătoare.

Construită cu lemn tăiat în februarie

“Pe vremea aia, nu se doborau copacii în neştire, ca azi. Toate aveau o socoteală. Lemnul pentru case se tăia doar în februarie, în nopţile cu Lună nouă. Atunci era plin trunchiul de sevă, de nu mai făcea cari şi nu putrezea niciodată”. Pereţii camerei, plămădiţi din lut, sunt acoperiţi de covoare lucrate manual, ştergare de borangic şi icoane. “Toate sunt moştenire de familie, unele sunt de acum 100 de ani”. În casă sunt însă şi lucruri mai vechi. Un cufăr pe care s-a aşezat bătrânul are peste 150 de ani, iar o sobă crăpată, vopsită recent, a fost ridicată acum aproape 200 de ani. Damian Beleca, mai tânăr decât toate lucrurile din casă, se simte copilul răsfăţat al acestei lumi din lemn şi lut care îl ţine în viaţă.

Au o icoană de aproape 500 de ani

Damian Beleca şi nepotul său au păstrat cu sfinţenie şi o icoană foarte veche, pe care au moştenit-o de la strămoşi. “Am dus-o la atestat, ca să-i stabilim vechimea, şi ni s-a spus că pictura are aceleaşi culori precum cele folosite iniţial la Mânăstirea Humorului, care e atestată de la 1530. Practic, culorile şi compoziţia icoanei sunt identice cu cele folosite acum aproape 500 de ani”, ne-a mărturisit nepotul Gheorghe Beleca. După ce a refuzat o mulţime de oferte de la colecţionari, bărbatul a pus icoana la loc ascuns, pentru a o feri de hoţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro