Previziuni pozitive pentru infrastructura rutieră din România în 2026

ONG-ul care urmărește evoluția proiectelor majore de infrastructură din România preconizează un an al recordurilor în ceea ce privește numărul de kilometri de autostradă şi drum expres care ar putea fi dat în trafic în 2026.

„Reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres a ajuns la 1.416,3 kilometri aflaţi în exploatare, la care adăugăm 840,7 contractaţi pentru (proiectare şi) execuţie şi încă 486,2 aflaţi în licitaţie de lucrări. După recordul absolut din mega-electoralul an 2024, aproape 195 kilometri deschişi, şi 146 km în 2025, în acest an sunt şanse foarte mari să batem iar recordul: 244 km de autostradă şi drum expres care vor fi daţi în trafic, realist-optimist, în sine o premieră în previziunile noastre”, au precizat, marţi seară, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură, într-o postare făcută pe Facebook.

Potrivit acestora, în scenariul „ultra-optimist”, se mai pot adăuga 28,5 (pe A3) plus 11 (pe A8), deci „un total posibil de aproximativ 284 km”.

„De unde aşa de mult? Se adună restanţele din 2024 (DEx6 Galaţi-Brăila) şi din 2025 (A0 Nord lot 4, A3 Nădăşelu-Poarta Sălajului fără devierile de traseu, cât şi A7 Adjud-Paşcani), plus şantierele scadente în 2026 (loturile 1 şi 3 ale A0 Nord, A3 Suplacu de Barcău-Chiribiş, A3 viaductele Nădăşelu şi Topa Mică) dar şi cele care au termen contractual în 2027 (A1 Curtea de Argeş-Tigveni, A3 Chiribiş-Biharia şi A8 Târgu Mureş-Acăţari)”, au explicat ei.

Ce spun reprezentanții Ministerului Transporturilor

Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, precizează că anul 2026 se anunţă unul de referinţă pentru infrastruc­tura de transport din România, cu peste 200 de kilometri de autostradă şi drum expres care ar putea fi daţi în folosinţă

„Din 2020, infrastructura de transport a României se află pe un trend ascendent al dezvoltării, iar finalul acestui an, încheiem cu +146 km autostrăzi și drumuri expres, dați în trafic în 2026, ajungând astfel la un total de 1418 km. Previziunile pentru anul 2026 sunt foarte bune, cu estimări care indică un nou an record, depășind performanțele istorice din 2024, când am dat în trafic 200 km de autostradă și drum expres”, a precizat secretarul de stat, pe Facebook.

Acesta spune că peste 200 de kilometri de autostradă ar putea fi daţi în trafic în 2026.

„Putem spune, realist, poate şi un pic pesimist, cel puţin 200 de kilometri. Avem deja 124 de kilometri doar pe autostrada Moldovei până la Paşcani, inclusiv nodul turbion cu A8. Mai avem 30 de kilometri pe autostrada 0, 10 kilometri la tunelul de la marginea Holdea, 13 la Brăila, plus ce mai avem pe zona Transilvaniei“, a decla­rat Irinel Ionel Scrioşteanu pentru ZF.

Veriga lipsă de pe A1, dintre Margina și Holdea, tot nu va fi dată în trafic

Deși va fi un an al „recordurilor”, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură susțin că „veriga lipsă de pe A1 dintre Margina și Holdea nu va fi dată în trafic în 2026” cu toate că ea este promisă intens de autorități.

„Estimăm că săpătura tunelurilor va fi gata în iunie și de atunci mai punem aproximativ un an până la inaugurare. Deci vom circula în vara anului viitor, probabil chiar în termenul contractual, sfârșit de iunie 2027”, au mai adăugat specialiștii organizației.

Calendarul inaugurărilor, în viziunea Asociației Pro Infrastructură

Asociaţia Pro Infrastructură a realizat și un „calendar al inaugurărilor”. „Haideți să vedem calendarul realist-optimist al inaugurărilor din 2026, în viziunea noastră”, au transmis ei.

  • „Balul poate fi deschis de UMB în aprilie cu A7 Adjud Nord-Răcăciuni (25,5 km), doar dacă Umbrărescu și CNAIR doresc asta.
  • În aprilie tot UMB poate da drumul pe A3 Zimbor-Poarta Sălajului (12,24 km) cât și pe A0 Nord între A2 și DN3 (4,47 km), numai cu o conexiune provizorie în DN3 unde nu există nod.
  • Vecinii de pe A0, chinezii de la CCECC, nu pot termina secțiunea DN3-DN2 (8,6 km) mai devreme de iulie, în cel mai fericit caz, fiindcă pasajul pe DN3 peste A0 este la stadiu zero”, susțin reprezentanții ONG-ului.
  • La final de mai sau început de iunie îi așteptăm pe cei de la Retter să se țină de cuvânt pe lotul 1 al A0 Nord (17,5 km) și să dea în trafic segmentul DN1-DN1A, iar bucata rămasă dintre DN1A și A1 să fie livrată de asocierea Pizzarotti-Retter în noiembrie, cum și-a asumat contractual”, susțin reprezentanții ONG-ului.

Inaugurările vor continua și în această vară

  • „Dacă dorește și își concentrează armata ca să atingă acest obiectiv, UMB poate da drumul la A7 Răcăciuni-Bacău Sud (21,522 km) la final de iunie. Indiferent că va da sau nu în circulație sectoare succesive pe A7, de la sud spre nord, UMB este obligat să livreze complet A7 de la Adjud Nord la Săbăoani (96,32 km) la sfârșit de august când expiră termenul pentru atragerea banilor nerambursabili, gratuiți, din PNRR.
  • Nu mai devreme de luna iunie așteptăm și drumul expres DEx6 Galați-Brăila (10,77 km), unde întârzierea este mare. Punctul critic rămas este podul hobanat peste Siret. Șantier UMB, de asemenea.
  • O premieră va fi inaugurarea primului tunel, în adevăratul sens al cuvântului, de pe o autostradă românească: 1,35 km pe A1 în apropiere de Curtea de Argeș, parte din ciotul de 9,861 km până la Tigveni. Va fi livrat de Porr în iulie-august cu vreo 8 luni înainte de termenul contractual, martie 2027.
  • La finalul verii, cel târziu în septembrie, estimăm deschiderea pe A3 Suplacu de Barcău-Chiribiș (26,35 km). Contractul cere luna iulie, deci întârzierea va fi mică sau minimă, un rezultat decent pe primul șantier din liga națională rutieră executat de Erbașu”, mai adaugă ei.

Lucrări importante care ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului

  • „Tot pe Autostrada Transilvania, turcii de la Ozaltin pot da în circulație viaductele Nădășelu și Topa Mică la sfârșitul toamnei, o performanță excelentă. Până atunci UMB ar trebui să fie gata pe Nădășelu-Zimbor încă de prin vară, cel mai târziu.
  • Cel mai probabil balul va fi închis… tot de UMB, în decembrie, cu A7 Săbăoani-Pașcani (28,1 km). Va fi un an-record nu doar pentru România, ci și pentru cei de la UMB care trebuie să livreze nu mai puțin de 182 de kilometri, adică 4,47 pe A0 Nord, 42,3 pe A3, 124,41 pe A7 și 10,77 pe DEx6.
  • Cu planetele aliniate în scenariul ultra-optimist, dacă grupul Selina condus de Beniamin Rus va dori și va găsi forța să-și mai spele din păcate, s-ar putea inaugura la limită, în decembrie, sectorul A3 Chiribiș-Biharia (28,55 km) cu vreo 5 luni înainte de scadență. Ar fi de mare efect, fiindcă s-ar circula complet pe autostradă de la granița cu Ungaria până la Nușfalău, iar de acolo până la Târgu Mureș vor lipsi doar 40 de kilometri din A3: perla coroanei, tunelul Meseș, cel mai lung din țară (3 km).
  • Tot la capitolul ultra-optimist, cu multă muncă la privat, dar și la stat, este posibilă deschiderea secțiunii Târgu Mureș-Acățari (vreo 11 kilometri), parte din A8 Târgu Mureș-Miercurea Nirajului (24,39 km). Este practic o centură de sud a orașului Târgu Mureș, de mare ajutor pentru șoferii din zonă. Dacă li se cere, turcii de la Nurol pot să livreze această bucată în decembrie, in-extremis, deși termenul contractual este iulie 2027 pe tot lotul”, potrivit sursei citate.

Șantiere care ar putea să înceapă în 2026

Asociația Pro Infrastructură vorbește și de „câteva noi mari-începuturi” în acest an și asta „dacă se vor găsi bani prin buzunarele statului”.

  • „Deși doar un ciot, este un start simbolic de drum expres veritabil în nordul țării: 10,8 km de la Satu Mare la Oar (graniță), constructor Erbașu.
  • Vom vedea dacă va fi ceva activitate în teren pe primele două tronsoane ale DEx16 Oradea-Arad (73,4 km în total), antreprenori Selina respectiv Onur (Turcia) împreună cu Straco (reînviat).
  • Nu mai devreme de iulie, am putea avea un start timid pe drumul expres Focșani-Brăila (73,5 km) tot cu UMB, de departe cel mai lung lot de infrastructură rutieră majoră derulat momentan, dar nu de CNAIR, ci de noua CNIR.
  • În vară așteptăm startul a două șantiere pe Autostrada A8: Ozaltin pe Miercurea Nirajului-Sărățeni/Sovata (23,4 km) și Danlin pe Joseni-Ditrău (14,4 km), acesta al doilea fiind un ciot de câmpie ascuns între munți.
  • În rest, în creierii munților pe Sărățeni-Joseni și Ditrău-Leghin (121,1 km) îi avem tot pe cei de la UMB și este greu de crezut că vor găsi resursele pentru altceva decât activitate de proiectare.
  • Și poate… poate vom vedea ceva mișcare pe câțiva kilometri pe A3 între Nușfalău și Zalău spre final de an (Makyol), pe același coridor est-vest, A3 plus A8, Oradea-Iași.
  • În ceea ce privește variantele de ocolire, 2026 este sărac. Sperăm să nu ne apuce toamna fără întârziatele centuri de la Comarnic și Craiova Sud (DN6-DN56). Ar mai fi și centura Blaj care încă nu are autorizație de construire peste tot și este foarte puțin probabil să fie deschisă la sfârșit de an”, au mai transmis aceștia.

Concluzia Asociației Pro Infrastructură este: „Deopotrivă cu întârzieri și devansări, în decembrie 2026 sunt șanse maxime să atingem 1.660 de kilometri de autostradă și drum expres aflați în exploatare în toată țara. Chiar mai important decât zestrea acumulată, rețeaua din afara Arcului Carpatic prinde cu adevărat formă și avem rute complete, lungi, între mari orașe cum ar fi Craiova-Pitești-București-Constanța (470 km) sau București-Pașcani (365 km), iar ocolirea Capitalei se va face pe inel complet, 100 km”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.