Patru morți într-un atac comis de un fermier din Japonia. Motivul atacului, necunoscut

Comentează

Poliţia japoneză a confirmat vineri, 26 mai, că l-a arestat pe Masanori Aoki, 31 de ani, un fermier suspectat de uciderea a patru persoane, inclusiv a doi ofiţeri de poliţie, într-un atac într-o zonă urală a prefecturii Nagano din centrul țării, informează Agerpes, care preia agenția France Presse, și CNN.

Suspectul, care se ascundea de joi după-amiază într-o locuință de la o fermă din Nakano, a fost arestat vineri, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

O femeie de 40 de ani care a fost înjunghiată şi nu a supravieţuit rănilor a ridicat bilanţul morţilor la patru, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Joi după-amiază, o altă femeie a fost înjunghiată în spate de suspect, a cărui vârstă se crede că este în jur de 30 de ani, și a fost găsită decedată.

Suspectul a împuşcat mortal apoi doi poliţişti, de 46 și 61 de ani, care îl urmăreau, înainte ca el să se refugieze în casa care a aparţinut tatălui său, un ales local din Nakano.

Agenții au fost ucişi în timp ce se aflau în maşină, după ce suspectul a tras de două ori cu o puşcă de vânătoare.

Alte două persoane împușcate au fost rănite.

Poliţia locală precizase, în cursul nopţii, că două femei au putut părăsi clădirea înainte de arestarea suspectului. Una dintre ele era mama suspectului.

Omuciderile voluntare sunt foarte rare în Japonia, o țară cu 125 de milioane de locuitori, unde portul armelor de foc este ultra-reglementat, dar Japonia a fost zguduită anul trecut de uciderea fostului prim-ministru Shinzo Abe, ucis cu o armă de foc fabricată în casă în timp ce politicianul ţinea un discurs electoral la Nara, în vestul ţării.

De asemenea, luna trecută, un tânăr a fost arestat după ce a lansat un dispozitiv exploziv improvizat în direcţia prim-ministrului în exerciţiu, Fumio Kishida, aflat într-o deplasare într-un mic port de pescuit din departamentul Wakayama. Kishida a scăpat nevătămat.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
MONDEN
Ilinca Vandici și Teo Trandafir | sursa foto: Kanal D
Exclusiv
16:58
Ce o „enervează” pe Teo Trandafir la Ilinca Vandici: „Niciodată n-am reușit să fiu așa”
Cleopatra Stratan si Edward
16:00
Cleopatra Stratan și Edward Sanda și-au cumpărat casă. Primele imagini cu locuința lor. „S-a îndeplinit visul nostru”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
BREAKING NEWS
17:31
PSD a votat în ședința de la Vila Lac să intre în Guvernul Luca Niculescu cu miniștri
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă
Analiză
12:08
Drumurile PSD merg spre guvernare. Lista cu primele nume de social-democrați la ministere SURSE
Ultimele știri
17:40
Kremlinul jubilează: primele contracte în baza acordului Trump - Putin privind motorina rusească vor fi semnate în „zilele următoare”
17:38
Noul avion NASA care ar putea deveni cel mai rapid din istorie. Ce viteză va atinge succesorul celebrului Blackbird
17:37
CET Grivița a intrat în insolvență, cu restanțe de peste 44,8 milioane de lei
BREAKING NEWS
17:32
Lista miniștrilor PSD care vor intra în Guvernul Luca Niculescu. Marian Neacșu la Interne, Ștefan Oprea la Apărare. 11 ministere aparțin social-democraților
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
Un bărbat care numără banii primiți. Pe imagine scrie DIrecția Națională Anticorupție
14:56
Șefii de la Permise Ilfov au fost filmați de procurorii DNA când numărau banii primiți din șpăgi
Femeie in maternitate
14:25
Proiectul de lege care schimbă regulile în maternități a fost adoptat: mamele vor avea dreptul la însoțitor și la intimitate în timpul travaliului și al nașterii
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice