Austria expulzează trei diplomați ruși și vrea să adopte măsuri antispionaj. Reacție categorică din partea Moscovei

Comentează
Ambasada Rusiei la Viena. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia

Trei angajați ai Ambasadei Rusiei la Viena au fost expulzați sub acuzația de spionaj. Un anunț în acest sens a fost făcut luni de ministrul austriac de Externe Beate Meinl-Reisinger, care a promis totodată o „schimbare de strategie” față de această „problemă de securitate”, relatează AFP.

Pădure de antene pe Ambasada Rusiei la Viena

Decizia vine ca urmare a unui material difuzat duminică seara de grupul audiovizual public ORF, potrivit căruia instalațiile rusești de la Viena ar putea fi folosite pentru spionarea organizațiilor internaționale prezente în Austria, precum ONU, OPEC sau OSCE.

Financial Times a relatat anterior că Viena, capitala Austriei, a devenit un „centru” al spionajului rusesc, care profită de lacunele legislative locale și de neutralitatea țării pentru a dezvolta una dintre cele mai mari platforme de interceptare de semnale din Occident.

Suspiciunile sunt alimentate de unele activități observate pe clădiri asociate cu Rusia. Ori, în ultimii doi ani, pe clădiri deținute de Rusia în Viena au apărut numeroase antene și echipamente de satelit, inclusiv pe imobile care nu au statut diplomatic. Aceste antene și echipamente ar fi folosite mai ales pentru interceptarea comunicațiilor, inclusiv a celor guvernamentale și militare, precum și din zona NATO.

Într-un caz observat de analiști, o antenă de mari dimensiuni a fost orientată spre München în perioada desfășurării Conferinței de Securitate din orașul din sudul Germaniei și a fost readusă pe poziția inițială a doua zi după încheierea evenimentului, ceea ce ridică suspiciuni privind monitorizarea unor evenimente sensibile.

Austria promite să ia măsuri antispionaj

„În ceea ce privește pădurea de antene de la ambasada rusă, este inacceptabil ca imunitatea diplomatică să fie folosită pentru a derula activități de spionaj”, a denunțat Beate Meinl-Reisinger.

Circa 220 de angajați sunt acreditați la Ambasada Rusiei la Viena. De altfel, capitala Austriei este descrisă cu regularitate drept un cuib de spioni ruși, în special din cauza cadrului legislativ permisiv.

În ultimul său raport, care datează din 2024, Directorarul pentru Protecția Statului (DSN), adică agenția austriacă de informații, reamintește că „Ambasada Rusiei la Viena este una dintre cele mai mari misiuni diplomatice rusești din Europa”.

Această misiune diplomatică „reprezintă un nod strategic major în cadrul activităților de spionaj vizând Austria și alte țări europene”, subliniază DSN.

Austria, o țară de 9,2 milioane de locuitori membră a UE, a expulzat mai mult de zece diplomați ruși de la lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Moscova avertizează Austria cu „un răspuns ferm”

Spionajul este considerat legal în Austria, atât timp cât nu este efectuat în detrimentul intereselor sale. În ultimii ani, mai multe scandaluri de spionaj au pătat reputația Vienei pe lângă serviciile de informații occidentale.

Potrivit ORF, Guvernul austriac intenționează să ia măsuri împotriva spionării UE și a organizațiilor internaționale cu sediul la Viena. În plus, ia în considerare să sancționeze penal recrutarea de agenți pentru serviciile străine de informații.

Ca întotdeauna, Rusia nu-și recunoaște activitățile de spionaj. În urma anunțului făcut de șefa diplomației austriece, Ambasada Rusiei la Viena a susținut că decizia este „scandaloasă” și „complet nejustificată”.

„Considerăm că această ultimă mișcare neprietenoasă a autorităților austriece este complet nejustificată, motivată exclusiv de motive politice și categoric inacceptabilă”, a reacționat misiunea diplomatică pe canalul său Telegram, adăugând că va urma un „răspuns ferm” din partea regimului de la Moscova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!