Mihai Tânjală, în vârstă de 58 de ani, „fondator al fostei poliții secrete” din țara sa , este dat în urmărire de autorităţile române de câţiva ani. Bărbatul a fost arestat pe baza unui mandat internațional pe Insula Grand Cayman în octombrie 2015, unde venise din Cuba. El sosise în Insulele Cayman în septembrie, dar abia când a încercat să intre în Jamaica, oficialii de acolo au realizat legătura dintre el și mandatul internațional și l-au retrimis în Insulele Cayman.
În ianuarie 2016, Tribunalul din Grand Cayman a dispus extrădarea lui Mihai Tânjală în România. Bărbatul a contestat decizia în apel. Marţi, judecătorul Malcolm Swift, de la Curtea de Apel, a confirmat decizia extrădării bărbatului în România.
În decizia de extrădare, judecătorul a stabilit că guvernatorul din Grand Cayman poate solicita unele garanţii din partea Bucureştiului înainte de extrădare. „Pe fondul sesizărilor care mi s-au adus la cunoştinţă referitoare la condiţiile de încarcerare din România, guvernatorul poate lua în calcul solicitarea unor asigurări din partea Guvernului României (…)”, a declarat judecătorul.

Mihai Tânjală, fost politician şi fondator al fostei unităţi de informaţii a Ministerului de Interne UM 0215, a fost condamnat în 2011 la cinci ani de închisoare pentru corupţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.