Iulia Stanciu, avocata familiilor victimelor tragediei a cerut ieri magistraţilor de la Buftea să-l judece pe Radu pentru omor calificat, şi nu pentru ucidere din culpă, ca până acum. Avocata familiilor victimelor accidentului de la Tâncăbeşti îşi motivează cererea de schimbare a încadrării juridice pentru Radu Radu prin faptul că în dosarul de la Buftea nu ar fi vorba despre un accident rutier.

„Am cerut schimbarea încadrării juridice a faptei lui Radu Radu din ucidere din culpă în omor calificat şi distrugere. Motivul cererii mele este acela că în situaţia de faţă, nu putem vorbi despre un accident rutier. E clar că atâta vreme cât maşina clienţilor mei a fost strivită de pasarela trântită la pământ de camionul condus de Radu şi nu s-a ciocnit cu vreun alt autoturism, nu putem discuta despre ucidere din culpă ci despre un omor calificat”, ne-a spus avocata Iulia Stanciu.

Cât priveşte infracţiunea de distrugere, apărătoarea victimelor crede că şoferul vinovat de accident trebuie să plătească pentru că a distrus pasarela pietonală.

Magistraţii de la Buftea au hotărât să amâne procesul pentru o lună, atunci când vor decide dacă admit cerera avocatei Stanciu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.