Aventurile financiare ale ministrului demisionar Daniel David: desene animate terapeutice, teste vândute grădinițelor și bani europeni din programe pentru persoanele cu autism

 7 comentarii
colaj Daniel David, soția lui, Oana David, și colecția cărții de benzi desenate terapeutice
Exclusiv

Un detaliu mai puțin cunoscut din cariera profesorului David este că acesta a scos o carte și un DVD cu desene animate terapeutice împreună cu fostul parlamentar USR de Cluj Mihai Goțiu.

Un premiu de 30.000 de euro și un supererou din anii ‘80

„Proiectul a fost susţinut din Premiul I obţinut de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, prin Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, în cadrul Galei Premiilor în Educație, ediția 2011”, se arată în prezentarea de pe site-ul retman.ro. Este vorba de un premiu de 30.000 de euro acordat de Fundația Dinu Patriciu pentru „Facultatea anului”.

Proiectul a fost coordonat pe partea științifică de Daniel David, în timp ce fostul parlamentar Mihai Goțiu s-a ocupat de „producția artistică”. Retman, personajul principal al acestor desene animate, este un supererou conceput în anii ‘80 la Institutul Albert Ellis din SUA și împrumutat, în 2007, cu permisiunea creatorilor, precizează pagina retman.ro, de o echipă de psihologi condusă de Daniel David.

Pe site-ul facultății, se arată că profesorul David „a extins lumea lui RETMAN, creându-i un inamic, în persoana faimosului şi puternicului IRAŢIONALIUS şi personaje, ajutoare ale lui IRAŢIONALIUS, corespunzând gândurilor iraţionale”.

În prezentările oficiale, Goțiu, parlamentar între 2016-2020, afirmă că a fost „scenarist și regizor al filmelor din seria «Retman și Retmagia»”, precum și coautor al cărții cu același nume, alături de profesorii Daniel David și Anca Dobrean. Pe site-ul imdb.com, Goțiu apare creditat doar ca actor în „Retman și Retmagia”.

Firmă de teste psihologice și contractele ei pe bani publici

Colaboratoare în mai multe proiecte cu David, Anca Dobrean (fostă Domuță) conduce departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Facultății de Psihologie din cadrul UBB Cluj-Napoca.

În 2003, Daniel David, Anca Dobrean și Nicolae Adrian Opre, de asemenea, cadru universitar la UBB, au fondat compania RTS Romanian Psychological Testing SRL din Cluj-Napoca, CUI 15176618, potrivit termene.ro.

Obiectul de activitate al firmei îl reprezintă, în principal, vânzarea de teste psihologice. În 2004, David și Opre s-au retras din cadrul acționariatului, Anca Dobrean rămânând asociat unic și administrator.

În 2024, RTS Romanian Psychological Testing SRL avea o cifră de afaceri de 2,4 milioane de lei. În portalul electronic de achiziții publice, firma fondată de Daniel David apare ca având numeroase contracte de furnizare de „materiale de testare psihologică”, încheiate cu DGAPSC-uri, grădinițe, spitale, unități militare, primării și Centrul Național de Sănătate Mintală.

Între 2015 și 2016, sicap.ai listează în dreptul RTS peste 133 de contracte (majoritatea, achiziții offline), în valoare totală de peste 100.000 de euro.

Anul trecut a fost productiv în achiziții pe bani publici pentru compania clujeană: 36 de contracte, în valoare de aproximativ 25.000 de euro. Cele mai recente contracte, încheiate în 2026, sunt cu Primăria Șinteu, județul Bihor, Spitalul Județean Mureș, Spitalul Județean Vâlcea, Unitatea Militară 01769 Bacău.

Declaratie de avere Anca DobreanDescarcă

În declarațiile de avere, Daniel David trece veniturile de la RTS ca fiind obținute în urma unor activități de consultanță, iar Anca Dobrean le-a trecut ca venituri salariale obținute de soțul ei, Victor Dobrean, la rândul lui, patron al unei firme de transport. De altfel, din 2013, RTS are un singur angajat, conform termene.ro.

Soția ministrului, firmă de apartament în imobil naționalizat

Oana Alexandra David, soția ministrului, deține o firmă, Psychological Technologies and Solutions SRL, CUI 263043380. Societatea respectivă a fost înființată în 2010 de ministrul demisionar împreună cu fratele lui, Alin David, care a fost, în perioada studiilor doctorale, cadru universitar la Facultatea de Psihologie din cadrul UBB.

Sediul firmei se află pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 8, din Cluj-Napoca, apartamentul 13, într-un imobil naționalizat și nerevendicat, monument istoric. Apartamentul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, se arată într-un răspuns al Primăriei Cluj-Napoca pentru ziar, vânzare validată de notar.

Potrivit documentelor consultate de Libertatea, apartamentul de 20 mp suprafață utilă a fost vândut de statul român în 2002 către soții Ioan și Anca Badiu, iar de la aceștia a fost achiziționat, în 2010, de fratele ministrului și soția lui, Carmen Viorica David. Deși legea prevedea interdicție de înstrăinare pe o durată de 10 ani de la data achiziționării, vânzarea a fost aprobată și de notar pe baza actului administrativ nr. 24684/4521/09-02-2010, emis de Serviciul Evidență Patrimoniu, Primăria Cluj-Napoca.

Legături cu fosta colaboratoare a ministrului Irineu Darău

La fel ca și în cazul RTS, Daniel David s-a retras din firma Psychological Technologies and Solutions la un an după înființare, în 2011. În prezent, asociat unic al societății este Oana Alexandra David, iar ca administrator figurează Dora Ioana Crișan. Aceasta din urmă este administrator și la firma Meaningful Solutions SRL, deținută de Daniela Dumulescu, cadru didactic asociat la Facultatea de Psihologie din cadrul UBB.

În calitate de consultant, Dumulescu a făcut parte din echipa de campanie a lui Irineu Darău, senator USR de Brașov și actual ministru al economiei. Dumulescu a fost responsabilă de strategie, cercetare și politici educaționale în cadrul echipei lui Darău.

Firmă cu zero angajați, Meaningful Solutions și-a triplat cifra de afaceri în 2024, ajungând la aproximativ 255.000 de lei, net, conform termene.ro. În ultimii zece ani, societatea a obținut 37 de contracte pe bani publici, în valoare totală de peste 150.000 de euro.

Printre altele, firma Danielei Dumulescu a furnizat servicii de formare profesională a cercetătorilor din UBB (3 contracte în valoare totală de peste 30.000 de euro în 2025), servicii de formare a cadrelor didactice pentru școli gimnaziale și servicii de „educație psiho-emoțională a tinerilor” pentru Primăria Cluj-Napoca.

Cele mai multe contracte au fost atribuite în 2025. De exemplu, Meaningful Solutions a primit, în noiembrie anul trecut, de la UBB contractul pentru „formare profesională continuă a cercetătorilor”, în valoare de 9.360 de euro, bani dintr-un proiect PNRR.

Bani cu picătura de la Primăria Cluj-Napoca

Daniel David este președinte fondator al Asociației de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România (APCCR). Soția Oana David și Anca Dobrean fac parte din comitetul director al acestei organizații.

APCCR a primit fonduri de la Primăria Cluj-Napoca fie pentru organizarea unor conferințe, fie pentru realizarea unor proiecte de cercetare. Alocările în valoare de 15.000 de lei fiecare au fost aprobate prin hotărâri de consiliu local (HCL nr. 406/2023, HCL nr. 358/2022, HCL nr. 512/2021, HCL nr. 375/2020). Potrivit documentelor de pe site-ul Primăriei, asociația ceruse mult mai mult, 125.000 de lei pentru fiecare dintre obiectivele respective.

Program de 2,6 milioane de euro pentru sprijinul persoanelor cu TSA

De asemenea, asociația fondată de Daniel David a fost implicată, ca partener, în proiecte finanțate cu fonduri europene. Împreună cu Fundația Romanian Angel Appeal, APCCR a derulat proiectul „Și ei trebuie să aibă o șansă!”, cod 60289, perioada 2010-2013, program de sprijin pentru integrarea socială și profesională a persoanelor cu tulburări din spectrul autist (TSA).

Valoarea totală a proiectului a fost de 11,27 de milioane de lei (la cursul BNR din 2010 - aproximativ 2,6 milioane de euro). Din această sumă, o parte a fost direcționată spre dotarea a 40 de centre de consiliere pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist. Centrele au fost operaționalizate în colaborare cu DGASPC-urile de la nivelul județelor și sectoarelor. Fundația Romanian Angel Appeal contribuia cu mobilă, dotări de birou și materiale didactice și informative, iar direcțiile de asistență socială, cu angajați.

De exemplu, în acordul de parteneriat încheiat cu Primăria Sector 1, în mandatul primarului Andrei Chiliman, Fundația Romanian Angel Appeal se angajează să asigure mobilier (masă, scaune, etajeră, dulap), consumabile educaționale în valoare de 12.000 de lei și teste psihologice și instrumente specifice terapiei TSA în valoare de 2.500 de lei.

Din contractele listate de procurementintegrity.org, un portal pentru transparența achizițiilor publice, finanțat de Banca Mondială, rezultă că Romanian Angel Appeal a cumpărat, pentru centrele de consiliere din proiect: laminatoare, produse papetărie și birotică, pagina de internet proiect, audit financiar, servicii organizare conferință de presă, mobilier, licențe antivirus și antispam, echipamente IT, servicii campanie de sensibilizare. În total, în jur de 280.000 de euro.

Asociația lui Daniel David, plătită pentru instruirea a 500 de specialiști

Cealaltă parte a proiectului se referea la instruirea a peste 500 de specialiști în terapiile TSA. Și în această parte a fost implicată asociația condusă de Daniel David.

Serviciile de organizare a cursurilor au costat 180.000 de euro (două contracte, în valoare de aproximativ 90.000 de euro fiecare).

Site-ul proiectului, autism.raa.ro, nu mai este funcțional și mai poate fi consultat doar prin wayback machine, „memoria internetului”.

Pe acest site, fundația anunța că, în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive si Comportamentale din România și Ministerul Muncii, organizează un curs pentru monitori specialiști în terapii TSA (în iulie 2011, la București și Cluj-Napoca) și cursuri de „formare teoretică în terapii de recuperare a persoanelor cu TSA (6 zile consecutive - 45 ore - într-una din locațiile: București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța, în perioada septembrie 2011 - ianuarie 2012)”.

Anunțul preciza că instruirea va fi realizată de specialiști români și străini. Unul dintre acești specialiști a fost soția ministrului, conform datelor trecute de aceasta în fișa de îndeplinire a standardelor minimale depusă la CNATDCU. În documentul respectiv, apare că Oana David a fost supervizor între mai - septembrie 2012, în proiectul POSDRU derulat de Romanian Angel Appeal și APCCR.

În total, extrăgând celelalte costuri, vizibile în licitații, instruirea asigurată de asociația condusă de Daniel David a costat peste două milioane de euro.

Peste 800.000 de euro pentru pregătirea cadrelor didactice

APCCR a fost partener cu Romanian Angel Appeal și cu Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) în proiectul POCU 2014-2020 „Profesori pregătiți, profesori motivați” - cod 105405, în valoare totală de 3,9 milioane de lei (în jur de 800.000 de euro).

Proiectul, a cărui durată a fost de 30 de luni, a urmărit instruirea a 400 de cadre didactice din șase județe în vederea lucrului cu elevi cu cerințe speciale. Coordonatorul implementării proiectului din partea APCCR a fost Anca Dobrean, conform datelor din CV-ului acesteia.

Pe site-ul Romanian Angel Appeal, scrie că proiectul a vizat „un program complex de formare, constând într-un curs introductiv (în format e-learning), urmat de o serie de cursuri rezidenţiale (faţă în faţă cu lectorul) şi practică monitorizată online”. La finalul proiectului, a fost editată o broșură.

Declarația de avere a lui Daniel David pe 2011: zeci de mii de euro din „granturi-servicii”

Daniel David nu a avut obligația legală de a depune declarații de avere în anii 2013, 2014 și 2015. Așa că încasările din aceste proiecte pe bani europeni rămân un secret personal.

Declarația de avere a lui Daniel David depusă în anul 2012Descarcă

În declarația din 2012, David a enumerat programul POSDRU ca sursă de venit la categoria venituri din salarii - „207.165 lei venituri din salarii la funcţia de bază; include: (a) activitățile didactice şi (b) granturi internaționale (ex. FP7), naționale (ex. parteneriate) şi de servicii (ex. POSDRU)”.

Profesorul clujean indică POSDRU și la veniturile de la UEFISCDI (unitatea de finanțare a învățământului superior și a cercetării): 62.104 lei (în jur de 14.500 de euro), „grant POSDRU consultanță”. De la APCCR, asociația pe care a fondat-o, David declara că a încasat în 2011 suma de 45.300 de lei (în jur de 10.000 de euro, la cursul BNR din anul respectiv) pentru „granturi-servicii”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    SimonTempler 15.02.2026, 07:39

    Un audit al averii lui Marilen Pirtea ar fi si mai interesant...

  • Avatar comentarii

    Stan52 15.02.2026, 09:43

    Particularitatea cazului DD este puterea de șarlatanie pe care o are. A reușit să facă carieră mare prin înșelătorie, laudă, miciună, retorică goală!! La el totul este numai manipulare în interes propriu. Tot ce a făcut la minister sunt lucruri nefundanentate, care toate trebuiesc anulate. A introdus la finanțarea cercetării în universități un criteriu (de 50%) aflare în clasamente, nu pe bază rezultatelor efective din anul precedent (era avantajată UBB). A vorbit zi de zi despre cercetare, iar el psihologul nu are nimic comun cu adevărata cercetare, la contractele lui sunt niște glume puierile bazate pe relații și manipulare. În consecință nu cred că a fost un alt ministru la învățământ mai nociv ca DD!

  • Avatar comentarii

    ArsenieB 15.02.2026, 11:03

    apartamentul de 20 mp? o fi cluj, dar chiar si asa

  • Avatar comentarii

    Comentpertinent001 15.02.2026, 11:15

    Este meritul său. Bani câștigați din munca sa cu echipa de cercetare!

  • Avatar comentarii

    Stan52 15.02.2026, 11:43

    Interesant este aprecierea comunității academice de la UBB față de DD, care îi reprezintă. Mai ales stilul lui libidinos și șmecheresc, urmărind acapararea cu japca a beneficiilor nemeritate. Are relații bune de,,colaborare", chiar strânse, cu Câmpeanu, Costoiu, Bode, Ciolacu etc. A avut ,,succes" cu acest stil libidinos cățărându-se până la Academie. Ce mizerie de om!!

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!