„Din 20 septembrie anumite activităţi vor fi reduse. Poliţiştii vor merge în teren, dar vor sta în puncte fixe, nu vor acţiona decât la apelurile de urgenţă 112. Poliţia rutieră nu va mai dirija circulaţia, nu va mai da amenzi, ci doar avertismente, nu vor mai face audieri în dosarele penale. Protestul nostru este similar cu cel al magistraţilor. Avertizăm autorităţile să nu facă presiuni la adresa noastră că s-ar putea să se trezească cu o revoltă fără precedent”, a spus, miercuri, preşedintele Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Constractual (SNPPC), Marian Gruia.

În replică, Inspectoratul General al Poliţiei Române a susţinut că serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu, poliţistului îi este interzis să declare sau să participe la greve, iar nemulţumirile şi le pot exprima în timpul liber, conform prevederilor legale, informează Mediafax.

Poliţiştii de frontieră din Timiş protestează făcând controale amănunţite

Sindicatele poliţiştilor şi poliţiştilor de Frontieră din Timiş protestează, începând de astăzi, prin reducerea programului de lucru sau prin controlul amănunţit al fiecărei maşini care trece graniţa.

Poliţiştii din Constanţa, aşteptaţi la un miting de protest în faţa Prefecturii

Câteva sute de poliţişti sunt aşteptaţi să participe,în această după-amiază, la un miting în faţa Prefecturii Constanţa, principalele nemulţumiri ale acestora fiind reducerea salariilor cu 25% şi restructurările şi disponibilizarile anunţate pentru perioada următoare.

Peste 900 de poliţişti protestează în judeţul Cluj

Peste 900 de poliţişti din Cluj au declanşat, astăzi, protestele prin reducerea activităţii, însă liderii de sindicat afirmă că siguranţa cetăţenilor nu va fi afecată.

În Mehedinţi, aproape 1.700 de poliţişti au aderat la protestul declanşat la nivel naţional

Aproximativ 400 de poliţişti din cadrul Poliţiei Judeţene Mehedinţi şi alţi aproape 1.300 de la Poliţia de Frontieră au aderat la protestul declanşat, luni, de poliţişti la nivel naţional, nemulţumiţi de reducerile salariale şi de disponibilizări.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.