Un episod alarmant a ieșit la iveală în Galați, unde un bărbat de 69 de ani a fost descoperit trăind alături de soția decedată în propria locuință. Situația a fost raportată la 112 pe 11 ianuarie de un vecin, conform informațiilor furnizate de publicația locală Viața Liberă.
Polițiștii din cadrul Secției 4 au ajuns la apartamentul indicat și au găsit trupul neînsuflețit al femeii, în vârstă de 56 de ani, pe canapeaua din sufragerie.
„Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că pe canapeaua din sufrageria locuinței indicate se afla cadavrul unei femei, de 56 de ani, care nu prezenta urme vizibile de violență. Apelantul a declarat polițiștilor că, la data de 9 ianuarie, s-ar fi întâlnit cu vecinul său, un bărbat de 69 de ani, care i-ar fi spus că soția sa, de 56 de ani, ar fi decedat la domiciliu. Ulterior, la data de 11 ianuarie, cei doi s-ar fi întâlnit din nou, iar bărbatul de 69 de ani i-ar fi comunicat că soția sa se află în continuare în locuință și că nu a sesizat autoritățile competente”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.
Anchetatorii au stabilit că decesul femeii avusese loc în urmă cu cel puțin 48 de ore. Trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie, care urmează să determine cauza morții. Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul a explicat că nu a anunțat autoritățile din lipsă de fonduri pentru înmormântare.
Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, iar rezultatele necropsiei vor influența decizia procurorilor.