Potrivit acestui sondaj, bărbaţii le spun şefului, colegilor sau partenerului de viaţă, în medie, şase minciuni pe zi. Astfel, numărul minciunilor ajunge la 42 pe săptămână, 2.184 pe an, 126.672 în timpul unei vieţi. În schimb, femeile spun trei minciuni pe zi, ajungând la 68.796 de minciuni pe parcursul vieţii.

Cea mai frecventă minciună, spusă atât de bărbaţi, cât şi de femei, este: „Nu s-a întâmplat nimic, sunt bine”.

„Limbajul trupului reprezintă o bună metodă care ne avertizează atunci când cineva minte. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre oameni nu pot să citească aceste semne. Îşi imaginează că dacă cineva ascunde adevărul, îşi va feri privirea. Reciproca este adevărată. Mincinoşii fac orice ca să ne convingă şi rămân nemişcaţ, uitându-se la noi ca să ne vadă reacţiile”, a declarat Richard Newman, expert în limbajul trupului.

Cu toate acestea, peste 80% dintre persoanele intervievate au declarat că îşi dau seama cu uşurinţă dacă partenerul lor de viaţă minte, iar peste o treime dintre ei a fost surprinşi în timp ce încercau să îşi mintă partenerii. Mai mult, aproape un sfert dintre cuplurile respondente s-au certat din cauza minciunilor, iar 7% s-au despărţit.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro

Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI