„Nu există niciun stat al UE în care justiţia să fi făcut atât rău ţării pe care o reprezintă precum cel din România. Ideea că eşti un Dumnezeu nu poate funcţiona şi nu o acceptă nimeni. Cei de la Bruxelles nu înţeleg că în România un judecător interpretează legea pentru a o încălca pentru a-şi crea favoarea de a mai fi în CSM. Eu nu mă scuz pentru nimic. Ce era de executiv şi de CSAT s-a făcut. Peste justiţie nu am cum să mă bag, pentru că este independentă. Există magistaţi pregătiţi să mintă şi cu un tupeu mult mai mare decât al politicienilor. Instituţiile unde eu numesc şefi au avut şi vor avea aprecieri pozitive. Cel mai important lucru în raporturile noastre cu UE este credibilitatea. Un CSM instalat fără a avea credibilitate va fi lipsit de credibilitate 6 ani. România nu mai poate aştepta 6 ani”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, la Radio România Actualităţi.
Validarea magistraţilor aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) de către plenul Senatului a fost amânată, miercuri, senatorii neputând ajunge, până la epuizarea programului de lucru, la o înţelegere cu privire la modul în care urmează să fie dat votul.
Potrivit lui Băsescu, Senatul, în şedinţa de miercuri, „a lăsat o ceaţă totală, nici n-a votat, nici n-a respins lista CSM, nici pe cei care erau la primul mandat (…) Practic au lăsat lucrurile fără o decizie ceea ce este mai rău decât dacă ar fi luat oricare din decizii”, a menţionat Băsescu.
El a adăugat că „Este un judecător la al doilea mandat, care a primit în instanţă o decizie cum că este ilegal un al doilea mandat, iar jocul a fost făcut ca la Curtea de Apel să primească că al doilea mandat este legal. Din păcate, dacă în România va putea fi servită povestea asta, la Bruxelles categoric nu. Cei care evaluează sistemul de justiţie român să ştiţi că nu sunt nici ingineri, nici agricultori – sunt oameni care provin din justiţia celor mai avansate state (…) Nu-i vom păcăli’, a afirmat preşedintele ţării.
Băsescu a mai spus că oficialii de la Bruxelles nu pot înţelege faptul că ‘în România unii judecători se consideră parte din sfera cerească, sunt patronii lumii’. ‘Ei (cei de la Bruxelles – n.r.) nu înţeleg cum este posibil ca judecătorii să încerce să interpreteze legea pentru a o încălca în dorinţa de a-şi crea lor favoarea de a mai fi în CSM’, a mai spus şeful statului.
În ceea ce priveşte cazul Monica Iacob Ridzi, şeful statului susţine că înţelege opţiunea parlamentarilor PDL, dar că asta nu justifică slăbiciunea lor şi o aşază pe democrat-liberală ‘în categoria lui Adrian Năstase’.
„Pot să înţeleg opţiunea sentimentală a colegilor. Nu se pune problema că dosarul Ridzi este blocat. Am discutat şi la întâlnirea cu partidele din coaliţie subiectul. Are un copil cu deficienţe, stă internată pentru o boală extrem de gravă, îi înţeleg pe colegi pentru opţiunea sentimentală, dar asta nu justifică slăbiciunea. Când e vorba de interesul naţional, politicianul nu poate fi sentimental. Această abordare îi face rău doamnei Ridzi, o aşează în categoria Adrian Năstase. A existat un interes major la PSD şi PNL să existe un al doilea caz Năstase.”