Cum s-a desfășurat, de fapt, bătălia de la Oarba de Mureș, despre care Călin Georgescu a zis că „țăranii români au înfrânt armata germană cu parii de la vie”

Recent, Călin Georgescu a readus în atenție acest episod printr-o interpretare controversată, descriind victoria țăranului român înarmat doar cu „pari de la vie” drept un moment de glorie mistică. Totuși, realitatea istorică este mult mai cruntă: nu a fost un basm cu arme improvizate, ci un masacru tactic în care infanteria română a fost expusă deliberat focului german.

 
 @justice_for_us 
 ♬ original sound - Justice_for_us 
 
 

Armata română, slăbită după lungile lupte de pe frontul de est, a fost subordonată marilor unități sovietice

După lovitura de stat de la 23 august 1944, România s-a alăturat Aliaților, însă Armata Roșie a continuat să se comporte ca o forță de ocupație, întârziind semnarea armistițiului până la controlul total al țării. În acest climat de neîncredere, sovieticii au dezarmat și deportat în URSS circa 150.000 de soldați români, transformând restul trupelor în unități subordonate Frontului 2 Ucrainean.

Slăbită și privită cu suspiciune de noii „aliați”, armata română a început eliberarea Transilvaniei, ajungând la finalul lunii septembrie 1944 în sectorul critic de la Oarba de Mureș, unde urma să se consume una dintre cele mai mari tragedii militare ale campaniei din Vest.

Cum s-au desfășurat luptele de la Oarba de Mureș

Pozițiile defensive de pe dealul Sângeorgiu, fortificate de Divizia 8 SS „Florian Geyer”, reprezentau un obstacol major pe care comandanții români Edgard Rădulescu și Ion Dumitru au propus să îl depășească prin flancare spre Turda. Această strategie ar fi încercuit trupele germane cu pierderi umane minime, însă generalul sovietic Serghei Trofimenco a respins categoric planul, impunând un asalt frontal sinucigaș.

Nici măcar intervenția la mareșalul Malinovski nu a putut anula ordinul, alimentând suspiciunile istoricilor că forțarea râului Mureș sub foc inamic a fost o decizie deliberată a rușilor pentru a măcina forța de luptă a armatei române.

Pierderile armatei române au fost incredibil de mari

Între 22 și 25 septembrie trupele române au executat o serie de asalturi frontale succesive asupra dealurilor fortificate de la Oarba de Mureș, pe un front de numai 400 de metri, pierderile fiind halucinante, aproximativ 11.000 de soldați pierzându-și viața în aceste atacuri sinucigașe.

După șapte asemenea asalturi frontale nereușite, a fost, în cele din urmă, adoptată soluția oferită de români, aceea de a flanca inamicul. Luptele vor continuă până în jurul datei de 6 octombrie 1944, germanii fiind, în final, nevoiți să se retragă.

De ce rușii au ordonat un atac frontal?

Analiza tragediei de la Oarba de Mureș relevă trei ipoteze majore privind sacrificarea diviziilor române de către comandamentul sovietic.

• Prima vizează doctrina brutală a Armatei Roșii, care prioritiza obiectivele strategice prin atacuri frontale masive, indiferent de costul uman.
• A doua ipoteză sugerează utilizarea cinică a trupelor române ca „scut” pentru protejarea unităților rusești în fața focului german.
• Cea mai controversată variantă rămâne însă intenția deliberată de anihilare a capacității militare a României; o formă de răzbunare pentru campania din Est sau o strategie postbelică de slăbire a unei armate ce ar fi putut deveni ostilă noii ordini sovietice.

Mărturia unui supraviețuitor al cruntei bătălii

Elocventă în acest sens este mărturia unui supraviețuitor al bătăliei oferită într-un interviu aflat în Arhivă de istorie orală a Radio România.

„În vara anului 1965 sau ´66 eram la mare, la Eforie. Şi acolo a venit un neamţ cu mâna rănită, se vedea că a fost rănit şi la picior. Şi eu l-am întrebat: «Unde ai fost rănit?». Zice: «La voi, la Oarba de Mureş». Era locotenent. Ştia puţin româneşte. M-a întreabat: «Unde trăgeai tu? Unde aveai obiectivul?».

Zic: «La Fabrica de Cărămidă». Şi îmi spunea: „Scumpul meu inamic, eu chiar la Fabrica de Cărămidă aveam punctul de comandă, chiar acolo!». A fost o coincidenţă de unu la un milion ca să te întâlneşti cu fostul tău inamic. Şi am discutat numai despre problema războiului şi de Oarba de Mureş. Şi mi-a spus:

«N-am crezut că voi, românii, sunteţi aşa de proşti, aşa de înguşti că să atacaţi aceste dealuri, să treceţi Mureşul, care acolo e repede, să atacaţi aceste dealuri când aveaţi posibilitatea să atacaţi prin flanc, fie mai jos, fie mai sus. Nu v-am înţeles niciodată, pentru că ne era milă cum vă omorâm ostaşii. Nouă ni se făcuse milă… Voi aveaţi circa trei divizii în sectorul ăla şi noi aveam două sau trei batalioane. Aşa de subţire era apărarea noastră, însă dotată cu armament de mare eficienţă. Ne era nouă milă cum aţi trimis voi ostaşii la moarte şi n-am înţeles niciodată…».

Eu i-am spus de ordinul generalului sovietic. Şi locotenteul neamţ mi-a zis: «Acum am înţeles că ce-au făcut sovieticii la Katyn cu polonezii, au făcut cu ostaşii voştri (la Oarba de Mureş). V-au omorât ostaşii voştri la Oarba de Mureş, că n-aveau cum să vă cureţe armata…»”.

Cum a transformat Călin Georgescu măcelul de la Oarba de Mureș într-un mit victorios cu „pari de la vie”

Analiza obiectivă a masacrului de la Oarba de Mureș scoate la iveală distorsionarea gravă operată de Călin Georgescu, care transformă una dintre cele mai negre pagini ale istoriei militare românești într-un mit eroic fără fundament.

Departe de a fi un „moment de vis” în care țărani înarmați cu pari de vie au învins artileria germană, bătălia a reprezentat, în realitate, sacrificarea deliberată sau cinică a 11.000 de militari români de către comandamentul sovietic. Deși istoricii nu pot confirma matematic un plan premeditat de anihilare a armatei noastre, este cert că viețile soldaților români nu au reprezentat o prioritate pentru ruși, transformând acest episod într-un act criminal, nicidecum într-o victorie mistică așa cum o prezintă fostul candidat.

Surse:
– Liddell Hart – Istoria celui de-al Doilea Război Mondial
– Constantin Sănătescu – Jurnalul generalului Sănătescu 1941-1947
– Ioan Scurtu – România în anii celui de-al doilea război mondial
– Dinu C. Giurescu – România în al doilea război mondial: (1939 – 1945)
– Alesandru Duțu – Armata română în al Doilea Război Mondial (1941-1945)
– Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro