Raidul ar fi fost efectuat de avioanele americane, care susțin trupele irakiene în lupta pentru Mosul. În urma informațiilor, SUA a anunțat că o anchetă a fost deschisă, relatează BBC News.

Nu este clar când au avut loc tragedia. Potrivit presei americane, raidul aerian a avut loc între 17 și 23 martie. Au apărut informații potrivit căruia 50 de cadavre au fost scoase, vineri, de sub clădirile prăbușite în urma bombardamentelor.

ONU estimează că aproximativ 400.000 de civili sunt blocați în centrul vechi al orașului Mosul, în timp ce lupta pentru eliberarea orașului de sub Statul Islamic continuă. Recent, sute de cadavre au fost găsite într-o groapă comună din orașul irakian.

În ultima lună, peste 180.000 de oameni au fugit din vestul orașului, iar alți 320.000 ar urma să facă același lucru. Cei care au reușit să scape din oraș au mărturisit că jihadiștii folosesc oameni pe post de scuturi umane, dar și că se ascund prin locuințe și îi obligă pe tineri să se lupte.

Aproximativ 2.000 de luptători ai ISIS s-ar mai afla în Mosul, ultimul bastion al grupării jihadiste. Jihadiștii au ocupat orașul din nordul Irakului în iunie 2014 în cursul unei ofensive fulger care i-a permis să preia controlul asupra unor vaste teritorii irakiene la vest și la nord de Bagdad. Însă, forțele irakiene au reușit să recucerească zone importante după luni întregi de ofensivă.

Bătălia pentru Mosul a început la 17 octombrie de forțele irakiene care, sprijinite de coaliția internațională sub comandament american, au anunțat la sfârșitul lui ianuarie „eliberarea” cartierelor din răsăritul orașului.

Mosul este cel de-al doilea oraș ca importanță din Irak, însă din 2014 se află sub contrulul ISIS. De astfel, de aici, jihadiștii au auto-proclamat Califatul. De la lansarea ofensivei, forțele irakiene au avansat pe mai multe fronturi și au eliberat mai multe sate.

Citește și:

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.