Cântăreţul Dan Bittman, devenit recent consilier al ministrului de finanţe Sebastian Vlădescu, deţine bunuri, conform declaraţiei de avere, de peste un milion de euro. La fel de bogată este şi Alexandra Gâtej, subordonata preşedintelui Traian Băsescu.
Solistul trupei Holograf, Dan Bittman, a câştigat anul trecut 150.000 de euro din activităţile sale artistice, precum şi din cele de realizator de emisiune la televiziunea publică. Consilierul ministrului Vlădescu a mai avut venituri şi din închirierea unor imobile pe care le are în proprietate, suma încasată astfel în anul trecut fiind de 120.000 de lei (30.000 de euro). Averea totală a lui Bittman se ridică la peste un milion de euro: deţine conturi în bănci de 406.000 euro şi 48.000 de lei şi are nu mai puţin de trei vile (Voluntari – Ilfov, Popeşti- Leordeni – Ilfov şi Bucureşti) şi un apartament (Bucureşti), fiind şi acţionar la câteva societăţi comerciale.
Afacerista de la Cotroceni
Consilierul prezidenţial pe probleme economice Alexandra Gâtej a părăsit lumea afacerilor pentru a deveni subordonata lui Traian Băsescu. Ea a lăsat un salariu de 18.000 de euro pe lună, cât câştiga la una din cele mai mari multinaţionale din România, pentru unul de 1.200, cât primeşte la Cotroceni. Gâtej are o avere frumuşică, formată din: conturi de peste 250.000 de euro, trei apartamente şi două case cu o valoare de 425.000 de euro, acţiuni la bursă de 100.000 de euro şi bijuterii de 40.000 de euro.