Eugen Iancu, preşedintele asociaţiei, spune că prin acest gest a dorit să reamintească tuturor de cei care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din Colectiv.
„Noi am făcut şi anul trecut un pom. Este pentru copiii noştri. Din păcate, trebuie să îl facem cu pozele lor şi asta este cel mai dureros. În felul acesta, încercăm să amintim tuturor de ei, lăsând de o parte faptul că toţi venim aici în diferite zile, la diferite ore, să ne amintim, să aprindem o lumânare, să ne gândim la ei”, a spus Eugen Iancu, tatăl unui tânăr care a murit în incendiul din clubul bucureştean.
„Vrem în acelaşi timp să creăm şi un pol al amintirii, al dorinţei noastre de schimbare, pentru că aceşti copii nu au murit degeaba aici”, a adăugat Eugen Iancu.
El a mai spus că anul viitor parcul din faţa clubului Colectiv va fi reamenajat şi că lucrările vor începe în primăvară. La sugestia unui membru al asociaţie GTG, în acel parc ar putea fi plantat anul viitor un brad.
Eugen Iancu s-a arătat dezamăgit de Guvernul tehnocrat, în care a spus că a avut „mare încredere”, şi a criticat faptul că până în prezent nu a fost desemnat noul Guvern în urma alegerilor parlamentare.
Pe 30 octombrie 2015, formaţia rock Goodbye to Gravity îşi lansa cel de-a doilea album, „Mantras of War”, printr-un concert în Colectiv. În urma incendiului care a izbucnit în clubul bucureştean şi-au pierdut viaţa patru dintre cei cinci membri ai trupei, alături de jurnalişti şi fani.
În afara celor 64 de tineri decedaţi, peste 160 de oameni au fost răniţi în incendiu.
Citește și: Raportul Corpului de Control al premierului în cazul Colectiv a fost finalizat. Ce arată ancheta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro