Pentru ca soţul ei să se simtă bine şi înainte să ajungă în clubul bucureştean Bellagio, Moni l-a dus la un restaurant, unde au petrecut cu şpriţ şi carne la grătar. Când a intrat în Bellagio, Iri s-a trezit în mijlocul petrecerii care i-a fost dedicată, fiind aşteptat de foarte mulţi prieteni, de tatăl său, precum şi de Ramona, sora Monicăi, venită cu iubitul ei, Gabi Bădălău.
Şi, fiindcă Monica promisese că, de ziua lui, Iri care a împlinit 53 de ani va avea ocazia să se înfrupte dintr-un desert servit pe trupul gol al unei femei, tortul soţului ei a fost însoţit de câteva dansatoare dezbrăcate. Se pare însă că milionarul a refuzat să pună în practică fantezia soţiei sale.
Moni i-a adus şi un parfum de 150 €
Printre cadourile primite de sărbătorit s-au numărat vinuri şi şampanii de colecţie, foarte vechi, gadgeturi sau o cupă personalizată. Moni i-a mai luat şi parfumul lui preferat, “888- Comme de Garcons”, care costă peste 150 de euro.
Ieri dimineaţă s-a făcut anchetă socială la Moni acasă
Deşi s-au întors din club în jurul orei 4.00, Monica şi Irinel s-au trezit ieri foarte devreme, ei fiind anunţaţi că urmează să fie vizitaţi de asistentul social pentru ancheta privind condiţiile în care va sta băieţelul pe care Monica îl va adopta. Vizita a durat o oră, Columbeanca prezentând camera şi restul proprietăţii de la Izvorani în care va locui Alex Gabriel, micuţul pe care l-a cerut pentru îngrijire.
De asemenea, ea a avut o discuţie cu asistentul social, în cadrul căreia i-a prezentat intenţiile sale referitoare la băieţelul de 4 ani, pe care-l va aduce la Izvorani în perioada 1-3 iunie. “Sper şi-mi doresc ca răspunsul să fie pozitiv, iar adopţia să se concretizeze”, ne-a spus Moni.