Calendar ortodox 2016. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sâmbătă, 2 iulie, se împlinesc 512 de la moartea unuia dintre cei mai mari voevozi din istoria pământului românesc, Ştefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457 – 1504. Avea 71 de ani când s-a dus la cele veşnice, după o viaţă plină şi de bătălii, dar şi de femei.
Sfântul Ștefan cel Mare este cunoscut ca aparator al creștinătății. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit tradiției, el mergea de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru.
Ștefan se născuse pentru a domni, prin venele lui curgând sângele a două dintre cele mai însemnate familii româneşti: Muşatinii şi Basarabii. Legătura cu primii era dată prin tatăl său, Bodan Vodă, fiu, la rândul lui al înteleptului domnitor moldovean Alexandru cel Bun. Basarabii ”strigau” în din el, prin mamă, Doamna Oltea, călugărită mai apoi, sub numele de Maria. A venit pe lume la Borzeşti, dar la 18 ani rămâne fără tată, Bogdan fiind ucis mişeleşte de Petru Aron, ce-i răpeşte şi tronul Moldovei. Ştefan scapă cu viaţă, dar jură răzbunare. Ea va veni, în 1457, când îl înlătură pe Aron, şi recapătă scaunul domnesc ce-i revenea de drept. Se spune că încă înainte de aceasta, Ştefan obişnuia să ceară povaţă de vestitul şi înţeleptul călugăr Daniil Sihastru. Unii spun că ar fi fost chiar rude îndepărtate, de aici şi încrederea pe care Ştefan i-a acordat-o pustinicului. Descrierea marelui domn a rămas peste veacuri în felul în care Grigore Ureche l-a zugrăvit în cronica sa: ”Fost-au acest Ştefan, om nu mare la stat, mânios şi degrabî a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omora fără giudeţ (nr – fără judecată). Alminterea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu gândeai, acolo îl aflai”.
Pe de altă parte, Papa Sixtus al IV-lea l-a numit pe domnitorul ce nu depăşea 1,50 metri înălţime, ”Atletul lui Cristos”, recunoscându-i astfel marile şi multele bătălii date întru apărarea creştinătăţii de pericolul extinderii puterii turcilor otomani. Ştefan s-a luptat toată domnia, când cu turcii, dar şi cu polonezii, ungurii ori tătarii, nerămânând dator cu sabia, dacă vreun vrăjmaş ameninţa hotarele Moldovei ori reuşea să-l răzbească, o vreme, mai degrabă din cauza număprului superior de oşteni, decât vitejiei în luptă. Dar n-au uitat nici diplomaţia, reuşind, când prin forţă, când cu duhul blândeţii ori prin alianţe potrivite, să asigure stabilitatea ţării vreme de aproape jumătate de secol, fapt absolut remarcabil în acele vremuri. Abia în 1503, împovărat şi de ani, dar şi de suferinţa rănii de la picior pe care o căpătase încă dintr-o luptă din tinereşe, acceptă să plătească tribut sultanului Baiazid al II-lea, în schimbul liniştii dinspre Imperiul Otoman.
Ștefan cel Mare avut trei neveste
Ștefan cel Mare avut trei neveste, Evdochia de Kiev, care s-a stins după patru ani de la căsătorie, în 1467, Maria de Mangop, din familia Asăneştilor Paelologi, ultimii împăraţi ai Bizanţului, moartă şi ea după doar 5 ani de la nuntă, în 1477, şi Maria Voichiţa – fiica lui Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti şi frate al lui Vlad Ţepeş – care îi era, de fapt, şi nepoată, având şi 20 de ani mai puţin decât marele domn. A fost, totuşi, ocolit de noroc în privinţa copiilor, patru dintre băieţi murind nevârstnici; Petru, Alexandru, Iliaş, Bogdan. Un al cincilea, numit tot Bogdan, dar poreclit Orbul, nevăzând cu un ochi, va ajunge să-i moştenească şi tronul şi caracterul aprig, urmându-i în domnia Moldovei între 1514 şi 1517. În ciuda legendelor despre nestăpâniorea la femei şi numeroşii copii ”din flori” ai lui Ştefan, unul singur e atestat fără dubiu, Petru, ce a domnit, la rândul lui, în două rânduri peste Moldova, între 1527-1538 şi 1541 – 1546. Petre a fost fiul făcut cu o anume Maria Răreşoaia, o boieroaică de prin părţile Hârlaului sau ale lacului Brateş, al cărei soţ era un bogat negustor de peşte, căruia i se spunea Rareş, adică ”cel cu părul rar”. De aici şi porecla dată lui Petru, când va ajunge domn, ce nu are legătură cu numele său de familie.
Ștefan cel Mare a fost canonizat în 1992
Ştefan, spun tot legendele, a înălţat câte o biserică sau mănăstire după fiecare bătălie câştigată. Şi după propriile lui mărturisiri au fost 36, din 38 date. Până acum, s-au atestat cam 30 de astfel de ctitorii, dintre care, fireşte, cea mai cunoscută este Putna, locul unde îşi doarme somnul de veci Ştefan. Pentru faptele sale în apărarea creştinătăţii, dar şi pentru multele lăcaşuri ridicate pentru slava lui Dumnezeu, Biserica Ortodoxă Română a decis, în 1992, canonizarea lui Ştefan. De atunci el nu mai e numit doar ”cel Mare” şi şi ”cel Sfânt”.
