Cand armele tac…

“Craciun fericit!” povesteste o istorie adevarata – petrecuta, evident, de Craciun – cand, in plina confruntare pe front, in razboiul din 1914, armatele inamice au incheiat un “armistitiu” tacit, lasand armele sa taca pentru a sarbatori Nasterea Domnului… E una din acele povesti atat de frumoase incat par neverosimile. Mai mult: daca n-ar fi existat, ar fi trebuit inventata. De inteles asadar ce i-a facut pe autorii filmului “Joyeux Noel!” (o coproductie europeana, la care am participat si noi) sa o puna pe pelicula: productia a fost nominalizata la Globurile de Aur.

Adevarul e ca sunt multe momente amuzante si induiosatoare in film. Probabil ca multe dintre aceste sunt inventate – asadar, meritul este al scenaristului. Dar este exact genul de pelicula in care povestea – dimpreuna cu micile scene de haz sau necaz – “vinde filmul”. Este mai mult o ilustrare a acelui episod de-acum 91 de ani; actorii joaca multumitor, imaginea este curata, muzica – adecvata s.a.m.d. Regia (lui Christian Carion) nu face altceva decat sa puna pe ecran, scolareste, ceea ce exista deja in scenariu…

Si atunci, cum se explica succesul filmului “Craciun fericit!”? Cred ca, in primul rand, printr-o stare de spirit. Un subiect precum acesta e mana cereasca pentru animarea unui “sentiment european”. “Concertul natiunilor” este acolo, pe ecran: o pauza – un “intermezzo” spiritual in plina inclestare lipsita de sens. Atunci cand personajele filmului ies din transee pentru a canta melodiile lor cele mai populare si, toate la un loc, “Ave Maria!”, bazele a ceva inaltator, dincolo de etnii, sunt puse prin acest esperanto muzical. Oamenii au nevoie de pace asa cum au nevoie de muzica. De fapt, Muzica este Pace! E foarte frumos. Dar atat de fals…

Alex Leo Serban – critic de film

Urmărește-ne pe Google News