Transportul maritim, blocat complet

Potrivit autorităților, în urma anunțului făcut de Confederația Maritimă Panelenă, greva va începe la ora 00:01 și va dura 24 de ore. În acest interval, toate navele, inclusiv feriboturile pentru pasageri și transportul de vehicule între partea continentală și insulele grecești, vor fi oprite.

Această situație poate afecta semnificativ planurile de vacanță ale turiștilor, în special ale celor care au rezervări pe insule. Și românii care vor merge în minivacanța de 1 Mai în Grecia vor fi afectați de grevă.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că, potrivit anunțului Confederației Maritime Panelene, la data de 1 mai 2026, este preconizată o grevă în sectorul maritim, context în care toate navele, inclusiv cele care asigură transportul pasagerilor și al vehiculelor în regim feribot între partea continentală și insulele grecesti, vor rămâne andocate în porturi pe parcursul întregii zile, începând cu ora 00:01.”, a precizat MAE.

MAE recomandă cetățenilor români să verifice atent programul transportului. Turiștii ar trebui să ia în calcul posibile întârzieri sau modificări ale itinerariilor.

Românii pot solicita asistență consulară la:

  • Ambasada României la Atena: +30 210 672 8875, +30 210 672 8879
  • Consulatul General al României la Salonic: +30 231 034 0088

În cazuri de urgență, sunt disponibile și următoarele numere:

  • Atena: +30 697 899 6222
  • Salonic: +30 690 647 9076

Totodată, autoritățile recomandă utilizarea aplicației mobile „mAIGreece” și consultarea site-urilor oficiale pentru informații actualizate.

Atenționare și pentru Republica Bulgaria

O altă variantă aleasă de români pentru minivacanța de 1 Mai este și Bulgaria.

Ambasada României în Republica Bulgaria a transmis informații importante și pentru românii care aleg această destinație în minivacanța de 1 mai.

Taxa pentru traversarea Podului Prieteniei Ruse-Giurgiu este de 2 euro și trebuie achitată doar prin canalele oficiale. Autoritățile avertizează asupra existenței unor site-uri frauduloase care oferă astfel de servicii.

„Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria, faptul că taxa pentru traversarea Podului Prieteniei Ruse-Giurgiu este în valoare de 2 euro, stabilită de Agenția Națională a Vămilor din Bulgaria pentru direcția de ieșire din Bulgaria, aceeași indiferent de modalitatea de plată și poate fi achitată numerar la punctul de trecere sau online exclusiv prin canalele oficiale accesibile la: https://ep.customs.bg/eportal/public/index?pageId=41…, https://virtpos.customs.bg/vpos (portal direct), orice alt site care oferă acest serviciu fiind considerat o tentativa de fraudă.”, a transmis MAE.

De asemenea, circulația pe drumurile naționale din Bulgaria necesită o vinietă valabilă, ce poate fi achiziționată online de pe platforma oficială.

Pentru asistență consulară, românii pot contacta Ambasada României la Sofia la numerele:

  • +359 2971 2858
  • +359 2973 3510

Iar în cazuri de urgență, pot suna la : +359 879 440 758.

Autoritățile recomandă tuturor românilor care pleacă de 1 Mai perioadă să se informeze din surse oficiale și să își planifice călătoria ținând cont de posibilele restricții.

Vremea va fi deosebit de rece în minivacanța de 1 Mai, iar acest lucru i-ar putea determina pe români să aleagă destinații mai însorite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.