Când NU TREBUIE să ne facem cruce și când e bine să apelăm la acest gest

„Nu trebuie să uităm că, făcând semnul crucii, ne mărturisim credința și suntem mai aproape de Dumnezeu. Toate rânduielile liturgice și toate rugăciunile încep și se termină în biserica ortodoxă cu semnul crucii. Despre acest gest, Sfântul Chiril din Ierusalim spunea: „Să nu ne rușinăm a mărturisi pe cel răstignit”. Când ducem degetele mâinii drepte la frunte, trebuie să știm că, prin aceasta, noi îl rugăm pe Dumnezeu să lumineze mintea și cugetarea noastră, făgăduindu-ne să cugetăm pururea la El. Când de la frunte pogorâm mâna la piept, prin aceasta arătăm că suntem gata să iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră. Iar când atingem umerii, închinăm lui Dumnezeu toate puterile noastre sufletești și trupești și-L rugăm să ne dea putere și dorință de a-L sluji și a-I plăcea Lui. Semnul Sfintei Cruci ne aduce aminte de tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi și, totodată, de tot ceea ce noi înșine trebuie să facem pentru El”, se arată într-un articol publicat de ziarul Lumina și citat de site-ul basilica.ro.
Când nu trebuie să folosim semnul crucii?
„Este bine să ascultăm de cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: el spunea că a nu face semnul Sfintei Cruci corect și cum se cuvine este „osteneală în deșert, căci numai dracii se bucură de îngâmfarea aceea”. Astfel, potrivit celor lăsate de la Sfinții Părinți, și nu numai, sunt trei situații clare în care nu trebuie să folosim semnul crucii: pentru a convinge de adevărul unei afirmații neimportante; pentru a câștiga binecuvântarea lui Dumnezeu pentru un lucru rău; pentru a întări rugăciunea sau pentru lucruri de nimic, care nu aduc un folos duhovnicesc, ci numai câștig lumesc, cum ar fi jocurile de noroc”.
Când este bine să ne facem cruce
Credinciosul este sfătuit să recurgă la acest gest atunci când trece prin fața unei biserici, când aude clopotele, când trece pe lângă un cortegiu funerar, când tună și fulgeră, când plouă cu grindină, când îl prinde bezna undeva și e gata să se rătăcească, când îi spune cineva o veste care îl zguduie, când i se vorbește de nenorocirea cuiva, când se așază la masă, când se scoală de la masă, când începe lucrul, când pleacă într-o călătorie. De ce ar face toate astea? Foarte simplu. Când trece pe lângă o biserică, credinciosul se închină ca să dea mărturie de credință. Își afirmă credința. Deși acest lucru nu e scris în vreo rânduială, omul cu credință face asta deoarece e normal să îți faci cruce atunci când treci pe lângă locul în care știi că „locuiește” Dumnezeu.
Însemnarea cu semnul crucii este, de altfel, o deprindere creștinească foarte veche, chiar din timpul Sfinților Apostoli. „La fiecare pas și la fiecare faptă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci” (Tertulian, De corona, c. 3, Migne, P.L., II, col. 99).
Ce ne învață Sfinții Părinți despre semnul crucii
Crucea ocrotește de relele trupești. Semnul crucii a cruțat de nimicire pe cei întâi născuți ai Israelului, fiindcă semnul făcut pe stâlpii și pe pragurile ușilor, pe lângă care îngerul morții a trecut fără să bată, închipuia semnul crucii. Acesta era semnul care vindeca pe cei mușcați de șerpi, fiindcă șarpele de aramă ridicat în pustie de Moise, care salva pe oameni numai uitându-se la el, preînchipuia semnul Sfintei Cruci. Crucea alungă diavolii. Precum câinele fuge de bățul cu care a fost lovit, tot așa și dracul fuge de crucea care îi amintește că prin ea a fost biruit. „Crucea, zice Sfântul Ioan Damaschin, este pavăza, arma și semnul de biruință împotriva diavolului”, iar Biserica noastră cântă: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozește și se cutremură, necutezând a căuta spre puterea ei”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE